Cafeneaua de ieri… sau de azi ! (V)

Viena, 09/06/2025

 Vidéos Bing Wien, Wien, Nur Du Allein – The 3 Tenors in Vienna 1996

 « Mitt Herr Dr. Sigmund Freud »

Când am ieșit din terminalul aeroportului din Viena, am avut sentimentul că mă aflu la Fukushima, a doua zi după tzunami !

Parodiindu-l pe Alfred de Musset, aș zice :

« Dans Vienne la rouge
Pas un cheval ne bouge ! »  

Niciun trecător, niciun taxi ! Doar o briză rece de toamnă !

După vreo 5 minute, când a sosit un taxi cu un șofer aziat, acesta mi-a explicat că e o zi liberă : « Pfingsten » (adică Rusalii). Uitasem că, în acest an, sărbătorile religioase, ortodoxe și catolice, cad în aceeași zi!

Foarte bine! Mă voi putea plimba prin oraș, cu nasu’ pe pereți, chiar și în mijlocul « carosabilului », fără să fiu deranjat de vreo mașină !

Așa am și făcut,  după ce mi-am lăsat bagajele la hotel ! Continue reading

Cafeneaua de ieri… sau de azi ! (III)

București, 06/06/2025

Cu “Lupa”…

Programul zilei de azi prevede o vizită în cartierul străzii Vasile Alecsandri, în apropierea Pieței Romană, între str. Căderea Bastiliei și Bd. Lascăr Catargiu.

Cunosc acest cartier… de vreo 65 ani !

Aici, chiar lângă Biserica Visarion, pe vremea aia într-o școală, am dat examenul de intrare la Liceul « Mihail Sadoveanu », al cărui nume era încă « Școala nr. 5 » ! De fapt, liceul de pe Bvd. Dacia (azi liceul « Victor Madgearu ») încă nu era complet finisat. Dacă nu mă înșel, anul școlar a început în 1960, în acest liceu, cu vreo două săptămâni după celelalte școli din țară !

În Piața Romană, am cunoscut multe schimbări, de la statuia lui Lascăr Catargiu, trecând prin « Crucea Eroilor », după 1990, chiar și statuia Lupoaicei, într-una dintre multiplele ei localizări !

Am și scris un text, legat de acest subiect, acum mai bine de 20 ani:

Serviți lupă cu băieței! | ADRIAN ROZEI

În reluarea din 2010, scriam :

Continue reading

Cafeneaua de ieri… sau  de azi ! (I)

La Bastide Vieille, 20/07/2025

Am sosit, acum o lună, din turul european prin 5 țări, care m-a dus la Paris, București, Viena, Veneția, Barcelona… pentru a reveni în Languedoc, la casa noastră de la Bastide Vieille.

De la sosire, aproape că n-am ieșit din casă ! A trebuit să developez și să clasez cele aproape 4000 de fotografii făcute în cele 4 săptămâni de voiaj. Asta-i un semn bun ! Înseamnă că, pe drum, am profitat de multe « momente remarcabile », a căror amintire nu trebuie uitată.

Dispun, deci, de 9 albume, cu care-mi pot « împrospăta » amintirile, uneori aproximative, ale evenimentelor trăite !

Acum, selecționez ultimele documente (flyere, hărți, facturi…) care nu merită să fie păstrate. Precum și articole de jurnal, reviste, cărți… « pescuite » prin țările traversate.

Deodată, remarc o foaie, recuperată într-o revistă consultată la recepția unui hotel din București. Este vorba despre revista @alistmagazine Nr. 34 Primăvara 2025.

Articolul pe care l-am păstrat se intitulează : « La o cafea, în Bucureștiul de altădată » și este semnat de Ioana Popa.

De aceast dată, citesc cu atenție textul, care spune :

« Alăturarea cuvintelor « cafea și Viena » sau « cafea și Veneția » nu prea mai uimește publicul contemporan. Odată cu introducerea culturii cafenelei vieneze pe lista patrimonului mondial material UNESCO, în 2011, savurarea unei cafele în atmosfera tradițională a unei astfel de cafenele s-a instalat rapid pe lista cu activități de neratat a turiștilor ce vizitează capitala Austriei.

În mod similar, vizitatorul ce ajunge la Veneția are pe listă o oprire la faimoasa cafenea Florian, ce de mai bine de 300 de ani își întâmpină oaspeții în piața San Marco. Care însă este povestea cafelei în București și cum a lăsat ea amprenta asupra capitalei ?”

Urmează povești cu “Cafeneaua Veche”, cu “Capșa” și “Fialkovski” etc., etc. Continue reading

Vara la țară… (III)

File de jurnal

A doua zi, m-am dus, ca de obicei în trecere pe la București, la Oficiul filatelic de lângă Blocul Turn.

Vezi : Otro modelo, otro color! (III) | ADRIAN ROZEI (în franceză)

Aici,… mare surpriză !

Am descoperit că :

« Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 12 martie a.c. o emisiune de mărci poștale aparținând tematicii Faună, sub titlul Pupeze. Emisiunea este formată din 4 mărci poștale, 4 cărți maxime pentru pasionații de maximafilie, o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat și un plic „prima zi”.

În imaginile mărcilor poștale sunt prezentate păsări din ordinul Bucerotiformes, subordinul Upupi, din care am ilustrat exemplare din familia Upupidae și familia Phoeniculidae, numite popular pupeze. Pupezele se regăsesc în regiuni uscate, zone deschise de câmpie, livezi și dealuri, savană cu tufișuri etc. Pupezele sunt păsări predominant insectivore, dar consumă și viermi, păianjeni, melci, limacși și miriapode.

În familia Upupidae, genul Upupa, se cunosc trei specii de pupeze răspândite astfel: una în Madagascar, Upupa marginata (reprezentată pe marca poștală cu valoarea nominală de 5 Lei), una în Africa, Upupa africana (redată pe marca poștală cu valoarea nominală de 6,50 Lei), una în Europa și Asia, Upupa epops (ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 9 Lei). La acestea am adăugat și o specie din familia Phoeniculidae, pupăza verde de pădure, Phoeniculus purpureus (ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 25 Lei). În grafica plicului „prima zi” a emisiunii este ilustrată pupăza africană, Upupa africana. Continue reading

Vara la țară… (II)

File de jurnal

 

Un alt celebru locuitor din grădina noastră este “Milo”!

Acum mai bine de 20 ani, când am sosit la Bastide Vieille pentru prima vară petrecută aici, am făcut cunoștință cu o familie de arici, care traversa curtea noastră în fiecare seară. Mai bine zis, în fiecare noapte, pentru că apăreau după ora 23.

Erau 5, doi adulți și 3 copii, plecați în șir indian în căutarea… a nu știu ce ! Circulând întotdeauna, de-a lungul unui zid, până ce dispăreau în fundul curții.

Atunci, am arătat fiiilor mei cum dansează un arici, când ciocnești două piese de metal. Învățasem asta în România copilăriei mele, la țară unde ne petreceam vacanțele de vară.

Aricii au dispărut vreo două decenii, până la sosirea pandemiei. Acum, vedem noaptea, în fiecare vară, un singur arici, care apare tot noaptea, tot de-a lungul unu zid în care « scotocește » într-o gaură, ronțăind… ceva !

L-am poreclit « Milo », după numele unui arici din România, personajul titular al cărții intitulate: „Milo și Domnul Trebuie : o poveste despre un corp mic ce poartă emoții mari.”

Am găsit această carte la Bookfest și m-am gândit să i-o ofer lui Milo al nostru. Cu siguranță că-l va interesa ! Este povestea primelor zile de școală ale unui arici din România. Însă, mai întâi, Milo trebuie să învețe… românește ! Astfel, va afla cine-i Domnul Trebuie !

Tot la noi, mai există un alt arici. Continue reading

O stradă ca oricare alta… (V)

București, 30 septembrie 2024

De curând, mi-am reamintit cu enormă plăcere de Matei Nedelescu.

Pe 25/09/2024, a avut loc, în sălile « Jockey Club-ului Român », lansarea volumului amicului meu Radu Negrescu – Suțu intitulat « Cartea de aur a familiei Suțu ». Lansarea a avut loc în prezența unor academicieni, istorici reputați, intelectuali de frunte, oameni de cultură și artă etc.

« Jockey Club Român » își are, în prezent, sediul pe str. Episcopiei 9.

Cunosc acest edificiu din anii ’50 !

Cum așa ? Pe atunci, tatăl lui Matei Nedelescu făcea parte din conducerea Uniunii Arhitecților din România, care-și avea sediul în acest elegant local.

De câteva ori, împreună cu toată familia Nedelescu, am avut ocazia să particip, mai ales în grădina de vară, le proiecții de filme « în circuit închis ». Îmi amintesc, în special, de proiecția filmului « Wild Strawberries » de Ingmar Bergman, pe la sfârșitul anilor ’50.  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (IV)

București, 30 septembrie 2024

Aceste amintiri au reieșit din fundul memoriei în momentul când, deschizând geamul camerei mele din hotelul « Sarroglia », am revăzut întretăierea străzilor Donici cu Vasile Lascăr. Cutia de poștă de acum 7 decenii, nu mai există, însă casa din colț nu s-a schimbat. Doar că una dintre ferestrele imobilului a fost zidită pe jumătate, cealaltă jumătate « beneficiind » de un cadru ieftin de material plastic din PVC.

În « Caietul de bune practici constructive » , ni se precizează, la capitolul 4 « Intervenții legale – Ce este permis și ce este de evitat » că :

« Închiderea ferestrelor spre stradă

-Intunecă spațiile interioare ;

-Schimbă arhitectura clădirii și modul în care e apreciată de vecini ;

-Transformă fațada, care are prin definiție goluri, într-un perete orb și transformă strada într-un mediu arid.

Înlocuirea tâmplăriei originale cu tâmplărie PVC ieftină

-Provocă sistematic degradarea ancadramentelor și peretelui ;

-Poate fi periculoasă pentru sănătate : blochează circulația aerului și riscă să provoace igrasie ;

-Creează o discrepanță cu stilul clădirii și cu restul materialelor. »

În continuare, ni se precizează că, doar în zona Vasile Lascăr :

« 93 de imobile vechi din zonă au tâmplăria originară înlocuită cu tâmplărie PVC » și « 7 imobile din zona Vasile Lascăr au ferestre zidite la stradă. »

« Nu contează ! Să poate ș’așa ! » LOL  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (III)

București, 30 septembrie 2024

 

În casa și curtea vecină, la nr. 29, am cunoscut câteva personalități interesante.

Mai întâi, poetul Jean de Leresty.

De fapt : Ion de la Lerești !

Am descris povestea lui « Ion de la Lerești, originar chiar din satul Lerești, de lângă Câmpulungul Muscelului. » într-un text intitulat :

„Figuri bucureştene vechi şi uitate” | ADRIAN ROZEI

Inutil să-l reiau aici.

Tot în această curte, locuia Ina Don. Despre care am vorbit în cartea mea :

Amintirile pestrițe ale unui adolescent atipic

« Ina Don, tot actriță la Teatrul Municipal, poate mai puțin cunoscută pentru că a jucat mai ales roluri secundare, cu excepția rolului titular din « Don Gil de ciorap verde » de Tirso de Molina, a cărei amintire pare că s‑ar fi pierdut! Probabil că nici eu nu mi‑aș fi amintit de ea dacă Ina Don n‑ar fi fost vecina mea de casă, pe strada Donici, și prietenă cu mama mea. Mulți ani mai târziu, am descoperit în Franța, că ea era nepoata renumitului caricaturist „francez” Don! ».

Mai întâi, câteva cuvinte despre soțul Inei Don, sportivul și antrenorul cu activitate internațională, Radu Naumescu. După ce au părăsit România, Naumescu a deschis o sală de sport la Boulogne -Billancourt, nu departe de casa mea. Continue reading