File de jurnal (romane)
Roma, 21 aprile 2003

Orşice român care ajunge la Roma, după ce a admirat Columna lui Traian, aleargă să vadă statuia lupoaicei cu cei doi gemeni, Romulus şi Remus, pentru că această statuie are o valoare mitică şi reprezintă punctul de plecare al unei civilizatii ale cărei urmări nu s-au stins nici astăzi.

E drept că originea mitică a oraşului-imperiu a fost cântată şi preamărită de nenumăraţi istorici şi poeţi latini. Printre ei Virgiliu şi mai ales Titus Livius, ne descriu începuturile aventurii romane, când Eneas, eroul troian care se salvase din dezastrul războiului pierdut în oraşul său natal, a abordat cu o mână de tovarăşi de pribegie malurile fluviului Tibru în speranţa de a fonda o nouă Troie. Fiul său a creat oraşul unde s-au născut celebrii gemeni, Romulus şi Remus, rezultat ai amorurilor dintre zeul Mars şi o vestală. Legenda spune că, abandonaţi în apele Tibrului, ei ar fi fost aruncaţi de fluviu pe malul colinei Palatine, unde au fost hrăniţi şi crescuţi de către o lupoaică.

Mai târziu, Romulus a trasat cu plugul în acest loc o brazdă care trebuia să delimiteze incinta oraşului. Cum fratele lui a călcat această limită din amuzament, Romulus l-a ucis, precizând că nimeni nu va trece peste această frontieră neautorizat, fără a fi pedepsit.

Aşa a început istoria celui mai mare imperiu din trecutul omenirii, dacă ne gândim la dimensiunile lumii cunoscute în acea vreme.

Bineînţeles că centrul lumii romane trebuia să marcheze începuturile acestei fabuloase istorii.

De aceea pe colina Capitoliului o coloană de marmoră poartă în vârf statuia lupoaicei cu cei doi băieţi, iar alături, până nu de mult, puteai vedea o cuşcă unde era închisă o familie de lupi. Numai că lupoaica-statuie e cam decepţionantă, fiind de dimensiuni destul de mici. În plus, fiindcă această operă de artă datează din secolul V î. de H., ea a fost pusă la adăpost în muzeul alăturat, numit Palatul Conservatorilor, construit în secolul XV. De altfel, se pare că cei doi gemeni sunt şi ei mult mai recenţi, pentru că ar fi fost adăugaţi de sculptorul Pollaiulo, tot în secolul XV.

Deşi nu există niciun document din care să rezulte cine ar fi artistul care i-a sculptat, – prima mărturie scrisă datează din anul 1510- se presupune că papa Sixtus IV, care dorea să marcheze importanţa istorică a locului, a oferit statuia cu cele trei personaje oraşului Roma şi a cerut ca ea să fie instalată pe Capitoliu la 1473. Sunt binecunoscute legăturile artistice între papă şi Pollaiulo. Însă diferiţi autori din această epocă se contrazic asupra datei la care au fost sculptaţi gemenii, ba chiar afirmă că aceştia ar fi fost realizaţi de Toesca, fratele marelui artist Antonio Pollaiulo.

În orişice caz este vorba de o primă dedublare statuară al simbolului artistic, care fusese deja înmulţit la infinit pe monumente, acte, monede etc. în perioada romană.

Mai important este poate faptul că această statuie-simbol marchează până astăzi prezenţa limbii latine sau, mai bine zis, a descendentelor ei, în toate capitalele ţărilor latinofone, de la Bucureşti, până la Santiago de Chile.

La Bucureşti, lupoaica cu gemenii a sosit ca un dar al statului italian în 1906 şi a fost instalată în piaţeta din faţă străzii Lipscani. De altfel, după cum se vede pe fotografii sau cărţi postale din acea epocă, tramvaiul cu cai îi dădea ocol prin piaţă.

Mai apoi, în anii ’20 o regăsim pe colina Patriarhiei, pe care probabil că n-ar fi trebuit s-o părăsească niciodată, având în vedere punctul de plecare al istoriei legendare a oraşului şi asemănarea geografică cu colina Capitolului.
De acolo, lupoaica s-a mutat în Piaţa Confederaţiei Balcanice, devenită, după război, Piaţa Dorobanţi. Ascunsă între pomii scuarului, statuia nu atrăgea atenţia nimănui şi mai ales, din fericire, a autorităţilor comuniste, care în anii ’50 trăgeau mai degrabă spre Moscova, decât spre Roma.

În fine (oare o fi în fine?), statuia cu soclul original, a fost instalată în Piaţa Romană, în prezenţa primului-ministru italian, Romano Prodi, în vizită la Bucureşti.

Bine înţeles că istoria acestor peregrinări nu e cunoscută astăzi de multă lume, ba chiar am auzit nu demult nişte tineri care comentau în Piaţa Romană, că această statuie trebuie să fie donaţia vreunei asociaţii de protecţie a animalelor!

După cum spunea Apunake, într’un text încă inedit, numit „L’Archisucre”, scris în limba franceză:

„Une louve sur un socle,
et deux jumeaux suspendus
à ses mamelles, en train de la téter?
Connais pas.”*

—
Erată: O eroare de tipar s’a strecurat în titlul acestui articol. Vă rugăm să citiţi: „Serviţi cupă cu tăieţei!”

Erată 2: În momentul trimiterii la tipar remarcăm o altă eroare în titlul articolului. Vă rugăm să citiţi: „Serviţi supă cu tăieţei!”

* „O lupoaică pe un soclu
Şi doi gemeni agăţaţi
De mamelele ei, pe care le sug?
Nu cunosc aşa ceva”

Service après vente

Când scriam acest text în 2003, nu-mi puteam imagina că lupoaica şi gemenii dela Bucureşti se vor muta din nou! E a şasea oară într-un secol că acest „dar al Romei” îşi schimbă reşedinţa bucureşteană, care se putea presupune că a fost aleasă pentru a fi permanentă şi definitivă.

Dacă am înţeles raţiunea care a dus la instalarea ei în Arenele romane sau în Piaţa Romană, mi se pare mult mai puţin evident ce căuta ea în Piaţa Dorobanţi (fostă Piaţa Confederaţiei Balcanice) sau la intrarea în strada Lipscani. E drept că această localizare este o întoarcere la cea de acum un secol, însă Bucureştiul de atunci nu mai seamănă cu cel de azi. De altfel, dacă pe atunci tramvaiul cu cai îi dădea roată, poate că, mutatis mutandis, localizarea ei în mijlocul traficului dantesc al Pieţii Romane ar fi mai logic şi din acest punct de vedere. Chiar dacă în alte capitale ale lumii latine, lupoaica este pusă la adăpost de traficul automobilistic şi de poluarea pe care acesta îl generează. Am văzut că la Roma, „adevărata lupoaică” este bine păzită într-un muzeu, la numai câţiva metri de vârful colinei capitoline. La Paris, lucrurile sunt şi mai complicate pentru că există… două lupoaice! Una, ascunsă în tufişurile unui părculeţ -care nici măcar nu-i poartă numele!- în faţa Sorbonei, şi alta în curtea interioară, practic inaccesibilă, a galeriilor dela Petit Palais. La fel ca şi cea din Buenos Aires sau Santiago, uitate în parcuri mai mult sau mai puţin îngrijite.

Poate că exemplul pe care ar fi trebuit să-l urmeze edilii Capitalei, este mai degrabă cel al oraşelor din România, nouă la număr, unde statuia simbol al latinităţii tronează în mijlocul unor peluze împodobite cu flori şi arbori decorativi. Însă, din presă, am aflat că, nu peste mult timp, lupoaica romano-bucureşteană va fi înconjurată de reproduceri extrase din basoreliefurile Columnei lui Traian, ale cărei còpii aşteaptă, de mai bine de treizeci de ani, o localizare într-o piaţă de prestigiu a capitalei.

În tot cazul, oricare ar fi deecizia luată, sperăm că ea va fi definitivă!

Până la mutarea următoare!

Galerie foto
1. Lupoaica se intoarce pe Lipscani (foto din cotidianele bucurestene)
2. Un scurt pasaj de o decada in Piata Romana
3. Lupoaica in Bucurestiul de acum o suta de ani