O nouă verigă pe « Drumul romanităţii »

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 107 – 108, decembrie 2021, editată de « Asociaţia Italienilor din România, în versiune bilingvă, română/italiană.

„Expresia  Galia Narboneză (Gallia narbonensis în latină) desemnează, pentru anumiți istorici ai secolului al XIX-lea, o provincie romană astfel numită din 118 î.Hr. după întemeierea coloniei romane Narbo Martius, oraşul Narbonne de azi.”

De fapt, provincia a primit succesiv numele de: 

-„Galia transalpină” după cucerirea ei de către Roma,

-„Galia romană” după cucerirea restului Galiei de către Iulius Cezar, pentru a o deosebi de Galia păduroasă (dar expresia „Galia transalpină” a continuat să fie folosită),

-„Narboneza” după reorganizarea galilor de către împăratul Augustus, în același timp cu provinciile Galia Belgia, Galia Lyoneză și Aquitania. În urma reorganizării Imperiului de către Dioclețian (în jurul anului 300), a fost creată provincia „Narboneza”, iar mai apoi, provinciile „Narboneza” și „Vieneza”.

Putem afirma, fără să greşim, că „firul conducător” sau „coloana vertebrală” a acestei regiuni era „Via Domitia” (Calea Domiţiană), construită începând cu anul 118 î. Hr. pentru a lega Italia de Peninsula Iberică traversând „Gallia narbonensis”. Continue reading

Amintiri cu Nea Mitică Tramvai… (II)

La Bastide Vieille, 12/11/2021

Au trecut câţiva ani !

Iată că, în 1967, după 16 ani de aşteptare şi nenumărate peripeţii, am primit, întreaga familie, paşaportul mult aşteptat care ne permitea să părăsim România.

Se punea problema : « Ce vom face cu vioara ? »

Tatăl meu a încercat s-o vândă. Însă, cu preţul propus de cumpărători am fi putut obţine cel mult… o pereche de pantofi !

« Nu pot să-mi bat joc de vioara la care ţin atât de mult ! », a spus tatăl meu.

Iar eu am propus s-o lăsăm vărului meu, Costin Cazaban.

Chiar aşa am făcut! Şi am adăugat vioara mea, cu « sicriul copilului mort » şi o stivă de note şi partituri musicale copiate sau transpuse de tatăl meu.

În anul următor, câţiva dintre colegii mei de la Ecole des Mines au plecat în vacanţă, cu două maşini, în România. La cererea mea, s-au întâlnit cu Costin Cazaban, au recuperat întreaga încărcătură şi au adus-o la Paris ! Uf ! Continue reading

Amintiri cu Nea Mitică Tramvai…(I)

La Bastide Vieille, 12/11/2021

Între 1926 şi 1930, tatăl meu, Ionel, şi fratele lui geamăn, Aurel, au locuit în Franţa, în oraşul Saint Etienne.

În această perioadă, ei au pregătit examenul de intrare, pe care l-au reuşit cu brio, şi, mai apoi, au fost elevi la renumita « Ecole des Mines de Saint-Etienne ».

Tatăl meu a avut ocazia de a descrie această perioadă « binecuvântată de Dumnezeu » în memoriile sale, scrise după mai bine de 70 ani, pe când ajunsese la vârsta memorabilă de peste 90 ani.

Însă azi, îmi vine în minte o « aventură » a cărei final el nu l-a cunoscut. Pentru că ea a continuat… până în zilele noastre, la 10 ani după ce Ionel ne-a părăsit, la vârsta de 102 ani ! 

Mă grăbesc s-o povestesc azi, pentru că nu sunt sigur că voi ajunge la vârsta la care tatăl meu îşi scria memoriile ! 

*   *   *

Într-o zi, mergând pe stradă la Saint Etienne, cei doi fraţi vorbeau româneşte, ca de obicei.

Deodată, se apropie de ei un individ, cam tuciuriu, care purta un covor pe umăr.  Continue reading

Back to the civilization!

Paris, vineri 22/10/2021

…sau “o zi din viaţa unui exilat cultural!”

Am supravieţuit celor 16 luni de “exil cultural”! Acum, întors pentru 20 zile la Paris, trebuie să-mi iau revanşa!

Vineri, am profitat de o superbă zi de “indian summer” şi… am fugit de acasă.

11h30: Dejun “campagnard” în vecinătatea casei din Boulogne. Impreună cu raţele de pe bazinul parcului vecin, străjuit de sala de spectacol recent inaugurată  “La Seine musicale” şi de arţarii coloraţi de toamnă.

12h30: voiaj cu autobuzul 42, traversând Parisul (Sena, Champs de Mars, Tour Eiffel, Alma, Ave. Franklin Roosevelt, Rond-point des Champs-Elysées)

13h30: Profitând de o invitaţie “personalizată” la FIAC (Târgul Internaţional de Artă Modernă în curs), am vizitat două splendide apartamente stil Haussmann, umplute cu “opere de artă contemporane” foarte valoroase (ca preţ!). Uneori “decorative”, alte ori… “uimitoare”!

Continue reading

ADEVĂRUL DESPRE FONDAREA JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

Acest text a fost publicat în revista „3R – Rădăcini, Racines, Radici”, no. 43 -48 iulie –decembrie 2021„ editată de asociaţia „Memorie şi Speranţă” la Bucureşti (România).

La Bastide Vieille, 26 iulie 2021

În 2004, scriam, în revista « Dorul » din Danemarca, următorul text, intitulat „ Citius, altius, fortius… „ :

—————————————————————————————————

Oricare elev de liceu căruia îi vei pune întrebarea: ,,Cine a creat Jocurile Olimpice moderne?”, îţi va răspunde: ,,Baronul Pierre de Coubertin”. Cel puţin, în timpul celor câteva săptămâni în care se desfăşoară această manifestaţie, o dată la patru ani, şi când toate programele de televiziune nu se mai ocupă de nimic altceva.

E şi normal, pentru că această ,,vacă de muls” generează cu atât mai multe beneficii cu cât se vorbeşte mai mult despre ea!

Însă foarte puţini sunt cei care stiu că, de fapt, Jocurile Olimpice moderne au existat timp de aproape jumătate de secol înaintea celor iniţiate în 1894 de Pierre de Coubertin!

***

În 1833, la numai doisprezece ani după crearea statului grec modern, atmosfera generală elenă exalta virtuţile şi realizările Greciei antice. În această ambianţă naţionalistă, în care tot omul de pe stradă visa la restaurarea măreţiei bizantino-elene, Alexandru Soutsos, marele poet grec, publică în revista ,,Helios” un poem care incita la organizarea unor ,,Concursuri Olimpice”, în spiritul celor practicate în antichitate. Acest mesaj corespundea şi cu interesul stârnit de primele cercetări arheologice în zona corespunzătoare templului lui Zeus din Olimpia, care fuseseră iniţiate de francezul Abel Blouet în 1829. Continue reading

Cu Crémieux la Clermont-l’Hérault

Clermont-l’Hérault, 15/07/2021 

Un fragment reprezentativ din acest text a fost publicat în revista « MAXIMUM » no. 100, datat august 2021, editată la Rishon le Zion (Israel) de « Centrul Cultural Israeliano-Român ». 

Clermont-l’Hérault este un mic orăşel cu mai puţin de 10 000 locuitori, aflat în inima regiunii « Languedoc » din sudul Franţei, chiar lângă Marea Mediterană. 

Cunosc şi frecventez acest oraş, în mod asiduu, încă din 1984. 

Motivul este simplu : soţia mea şi-a petrecut întreaga ei copilărie în acest oraş, iar familia sa este binecunoscută aici… de secole! 

Aşa se face că, venind şi revenind aici în mod regulat de aproape patru decenii, mi-am pus în mod firesc întrebarea : Oare la Clermont-l’Hérault n-au trăit evrei ? 

Cunoşteam prezenţa evreilor în regiunea Languedocului, mulţumită nenumăratelor mărturii descoperite de-a lungul anilor.  Continue reading

Când ratezi ieşirea dintr-un sens giratoriu !

File de jurnal (Languedociene)

La Bastide Vieille, 31/07/2021

Ziarul « Midi Libre », datat 30 iulie 2021, anunţă că în acest sfârşit de săptămână se va înregistra cel mai dens trafic automobilistic al anului !

E normal ! Cei care şi-au luat vacanţa în luna iulie se încrucişează cu cei ce pleacă în vacanţă în luna august. Şi, cum data de 1 august cade, în acest an, într-o duminică, este foarte probabil că « migraţia de masă » va începe încă de vineri. Ba chiar că ziarul cotidian regional indică nu numai orele de trafic maxim, între 9h şi 20h în ambele direcţii, spre Nord sau spre Sud, dar precizează şi zonele care vor fi cele mai afectate de traficul estival. 

Ele sunt, mai ales, axele majore ale traficului rutier, în zona Nîmes şi în aria Béziers-Narbonne. Adică EXACT regiunea în care se află locuinţa noastră ! 

Ori, după o jumătate de zi, pe 29/07, când am răspuns invitaţiei unor amici la Clermont-l’Hérault, pentru 30 iulie am prevăzut întoarcerea la Bastide Vieille, care se află la jumătatea drumului între Béziers şi Narbonne !

Cu alte cuvinte, exact acolo unde nu trebuie să circuli în această zi ! 

Avem însă marea şansă de… a nu fi grăbiţi ! 

Putem deci evita principalele axe de circulaţie din regiune şi căuta drumuri locale unde, chiar dacă facem ocoluri sau trecem pe căi ce urcă şi coboară rapid sau în serpentine, nu riscăm să întâlnim, de cele mai multe ori, decât un trafic local sau… alţi « turişti » în căutarea obiectivelor istorice sau naturale din zonă. 

Tocmai asta riscă să fie problema noastră !  Continue reading

Vaillant – Le Journal le plus captivant !

La Bastide Vieille, 5/03/2021

Acest text a fost publicat în revista « 3R – Rădăcini, Racines, Radici » nr. 37 – 42, datat « ianuarie –iunie 2021 », editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti (România).

Coperta revistei prezintă o imagine a Soroanei Coroamă.

Sorana Coroamă-Stanca (24 ianuarie 1921Chișinău –   7 ianuarie 2007,  București) a fost o autoare, regizoare și scenaristă română.

Între 1959 și 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența.

In anii urmatori, a fost decoratà cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” si cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.

In cursul unei cariere de mai bine de patru decenii,  ea a regizat  peste 190 de spectacole de teatru, prezentate în România, Germania, URSS, Polonia, Maroc…, a fost profesoarà si a scris piese de teatru, s-a implicat în viatza socialà si culturalà a României.

Continue reading

« Murales », « fresques » sau « trompe-l’œil ? – Reluare

La Bastide Vieille, 10/06/2021 

Acest text a fost republicat în revista « Căminul românesc » – Foaia de legătură a românilor din Elveţia, no. 151 – Martie 2021.

Căminul românesc este o publicaţie trimestrială,  fondată de Ion Broşteanu în anul 1981.

Am avut onoarea de a publica în această revistă începând din anul 2003.

Atunci, Ştefan Racovitză, care era redactorul principal al revistei din 1994, a avut încredere în mine, pe când eram la începutul activităţii publicistice, şi mi-a propus să colaborăm.

Primul meu articol publicat în revistă se intitula « Apunake la 100 de ani ». 

După cum spune actualul redactor al revistei, Radu Eftimie : 

« Stefan Racovitza a fost cel care a dat revistei un aspect ceva mai profesional. 

 De-a lungul timpului revista s-a axat pe doua grupuri tematice principale: opozitia politica la tot ceea ce este comunism, iar în al doilea rând, pentru a nu ne uita traditiile nationale, pe crestinismul ortodox. De prin anii 1992-93 au început sa apara si articole cu orientare mai culturala… 

 Despre Stefan Racovitza ar fi multe de spus, dar nu stiu cât intereseaza cu adevarat pe cei care nu l-au cunoscut.

Iata în câteva cuvinte parcursul lui biografic, dar probabil ca îl cunoasteti si dvs: descendent al unei familii de boieri a avut de suferit din plin de ororile regimului comunist, dar nu a fost nici un moment înfrânt de catre acesta. 

Si-a petrecut copilaria si adolescenta pe la Câmpulung Muscel, familia lui fiind mutata cu forta în acea parte a tarii.

Cu toate piedicile ce i s-au pus, a reusit sa ajunga student la facultatea de Biologie, de unde a fost expulzat în 1959, în ultimul an de studii. A putut sa revina prin 1963 si sa-si obtina diploma prin 1964.

Dupa primii pasi în profesia de biolog, a reusit câtiva ani mai târziu sa obtina un post pe la radio si Televiziunea româna, care l-a învatat bazele jurnalismului, iar prin 1978 a ajuns la Geneva, unde a  lucrat la Ministerul Educatiei genevez si, bine înteles, s-a înscris în Comunitatea Românilor din Elvetia, în cadrul careia a avut totdeauna o atitudine politica anti-comunista. 

 A început sa-si exprime opiniile în revista noastra Caminul Românesc, iar ulterior i s-a propus ca sa preia responsbailitatea acestei reviste, de care s-a ocupat cu pricepere si entuziasm pâna la sfârsitul vietii. » 

Pentru mine, în afara aspectului menţionat mai sus, Ştefan Racovitză a jucat un rol important într-un domeniu care poate apare multora ca secundar şi fără importanţă : el mi-a explicat, prin telefon, înainte de a-i trimite primul text, cum se adaugă diacriticele româneşti pe o tastatură franceză ! Continue reading

Fals tratat de primăvară…

La Bastide Vieille, 31/05/2021

 

Alaltăieri s-au împlinit şapte luni de când n-am pus piciorul într-un restaurant !

Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat de vreo jumătate de secol.

Ultima dată când am luat masa la restaurant a fost, dacă-mi amintesc bine, pe 29/10/2020.

La Ultima curda (Ultima beţie!)

In seara acelei zile, am fost « reconfinaţi » şi, în ciuda evoluţiei pandemiei, când în sus şi când în jos, niciun restaurant n-a fost redeschis. Cel mult, puteai cumpăra preparate gătite de ei, bine ambalate, pe care le primeai la uşa restaurantului, ca să poţi pleca cu ele… în lumea mare ! Da’ nu aşezat la vreo masă de-a lor.

Desigur că, de cum am aflat « ştirea cea bună », precum că restaurantele se redeschid, n-am aşteptat decât prima ocazie ca să vizitez un astfel de stabiliment. Chiar dacă, deocamdată, nu suntem autorizaţi să mâncăm…. decât pe terasă !

Sălile restaurantelor nu servesc, pentru început, decât ca… loc de trecere spre toaletă ! Desigur, purtând mască şi cu distanţarea de rigoare.

E bine şi aşa ! Mai ales că, în regiunea noastră, clima este suficient de agreabilă ca să poţi, în acest anotimp, profita de mesele de pe terasă. Iar terasele s-au înmulţit, dintr-o dată « ca ciupercile după ploaie şi vardiştii, după bătaie » !

Nu ne-am repezit la restaurant chiar din prima zi. Ne-am închipuit aglomeraţia previzibilă !

Insă, cu prima ocazie, am rezervat o masă la un restaurant. Desigur, pe terasă şi cu « distanţarea socială » impusă de autorităţi. 

Continue reading