Pietricică cu pietricică…

Angers, 5/09/2023

…se face mare mozaicul !

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » no. 123 – 124, datat octombrie – decembrie 2023, editată de Asociația Italienilor din România (RO. AS. IT) la București.

Angers este un oraș de talie mijlocie, cu doar 150 000 locuitori, din vestul Franței, situat pe râul Maine, și se găsește la numai 300 Km de Paris.

Majoritatea turiștilor ce poposesc în acest oraș, aflat la numai 100 Km de Nantes, capitala istorică a regiunii Bretania, lângă Oceanul Atlantic, vin să admire vestigiile « epocii de aur » din secolul XV.

Capitală istorică și fortăreață a Anjou-ului, leagănul dinastiei Plantageneților, Angers a fost unul dintre centrele intelectuale ale Europei în secolul al XV-lea sub conducerea luminată a „bunului rege René” (1409 – 1480).

La apogeul domniei sale, René d’Anjou, era Duce de Anjou (1434-1480) sub numele de René I, Rege al Neapolei (1435-1442) sub numele de René I de Napoli, Rege al Siciliei (1434-1442), conte de Provence și Forcalquier (1434-1480), rege al Ierusalimului (1435-1480), rege al Aragonului (1466-1480), precum și domn al Piemontului etc., etc. Continue reading

Les copains d’abord*

Boulogne, 2001 și 2023

600!
Publicarea acestui text depășește bara simbolică de 600 articole postate pe site-ul „Sécantes roumaines / Secante românești” (373 în română, 205 în franceză, 24 în italiană și engleză).

Spre marea mea bucurie, în patru ani, numărul lunar de „vizitatori unici” a crescut de la 698 în ianuarie 2019 la 4.539 în august 2023. Peste câteva săptămâni, site-ul, care a fost inițiat în iunie 2004, va intra în cel de-al 21-lea an. Ar fi presumptuos din partea mea să mă angajez să continui încă două decenii !

Cu toate acestea, promit că voi face tot posibilul continuând pe aceeași traiectorie cât mai mult timp. Atâta vreme cât veți continua să aveți încredere în mine.

Contez pe Dvs. și vă mulțumesc cu anticipație!

 
Acest text a fost publicat în volumul „Sécantes roumaines / Secante românești”, editat în 2011. Cartea este încă disponibilă în câteva anticariate din București.  Ea poate fi consultată în cele 42 biblioteci județene din România, cărora le-am oferit-o în 2012.

 Să vrei să devii editor de literatură contemporană la 20 de ani!

Ce vis frumos, dar câte obstacole trebuie să învingi!

Continue reading

Galita, insula geamănă a Ponzei

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » nr. 121 – 122, datată Iulie – septembrie 2023, editată de Ro. As. It – Asociația italienilor din România (București).


Coordonate
37°31′37″N 08°55′43″E : Insula Galita

Undeva, între cer și mare ! Cine cunoaște oare acest loc pierdut în inima Mediteranei ?

Iată cum o descria, acum mai bine de un secol, un autor anonim :

« Probabil că ne vom întreba unde poate fi această insulă.

Acest bloc stâncos se află pe coasta de nord a Tunisiei, la aproximativ douăzeci de mile N.-N.-E, de Tabarka. Lungimea sa cea mai mare este de 5 kilometri, lățimea mediană de 1500 de metri.

Ea este înconjurată de mai multe insulițe, principalele fiind: Galiton, Fauchelle, les Chiens, toate fiind inaccesibile.

Galita, mărginită de o linie de stânci de 200 de metri înălțime, poate fi abordată doar dinspre sud, în golful l’Escueil de Pasque. Adânc și sigur, acest ancoraj oferă un adăpost excelent împotriva vântului predominant de N.-V., o poziție care nu se întâlnește de obicei pe coasta Algeriei.

Cel mai înalt punct al insulei se înalță la 391 de metri deasupra nivelului mării. Urci acolo pe o potecă stâncoasă, jumătate scară, jumătate trepte, care este cea mai bună cale de comunicație de pe insulă. Această potecă traversează grădini în spaliere unde, în ciuda lipsei de sol vegetal, locuitorii găsesc o modalitate de a cultiva smochini, cactusi, măslini, viță de vie și suficiente cereale pentru a satisface nevoile autohtonilor, aproximativ șaizeci de oameni în total.

Autoritatea este reprezentată pe insulă de un paznic de coastă francez, a cărui căsuță este singura locuință prezentabilă. Nativii, adevărați troglodiți, trăiesc în peșteri și colibe. Pe toată insula sunt doar 2 căsuțe ale căror acoperișuri roșii se văd de departe pe mare.

Locuitorii se administrează după vechile obiceiuri aduse din Italia, nu plătesc taxe, trăiesc din pescuit, din recolte, din produsele turmelor lor.

Peștele este foarte abundent și pescarii de homari și corali vin chiar și din Sicilia în Galita în timpul sezonului de vară. Odinioară împădurită, insula nu mai posedă acum decât tufișuri joase. Izvoarele sunt numeroase și abundente. » 

Continue reading

Rafinament arhitectural în blocul Wilson, București (II)

La Bastide Vieille, 25/03/2023

 

Acest text a fost publicat în revista « 3R » nr. 61 – 66, ianuarie – iunie 2023, editată de Asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Iată că, furat de valurile amintirilor cu Jules, m-am îndepărtat de « Blocul Wilson ».

Istoria acestui imobil este reprezentativă pentru avatarurile oraşului în ultimii 90 ani !

Iată ce putem afla de pe Net :

► 1933: se inaugurează clădirea, pe colțul bulevardului Brătianu (azi Bălcescu) cu strada Wilson (azi Dem. I. Dobrescu). Blocul Wilson (arhitect State Baloșin), finanțat de Compania Creditul Agricol, făcea parte din avangarda art deco a orașului, printre primele edificii înalte de pe axa Universitate-Romană. Mai ales colțul era spectaculos, amintea de arhitectura americană a epocii. La ultimul etaj se spune că exista o sală de sport în interbelic. Continue reading

Rafinament arhitectural în blocul Wilson, București (I)

La Bastide Vieille, 25/03/2023

 

Acest text a fost publicat în revista « 3R » nr. 61 – 66, ianuarie – iunie 2023, editată de Asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Sunt doi sau trei ani de când primesc săptămânal ofertele imobiliare ale societăţii Sotheby’s Realty International Romania.

Aceste anunţuri îmi permit, poate nu atât de mult, să mă ţin la curent cu piaţa imobiliară din România, dar şi să descopăr evoluţia edificiilor istorice puse în vânzare.

Ofertele primite sunt clasate în diferite categorii:

Mărturisec că ceea ce mă interesează, printre temele propuse, sunt mai ales secţiile « Artă & Arhitectură » şi « Istorie ». Iar, uneori, şi secţia « Știri ».

Scopul principal al căutărilor mele este de a găsi case, edificii, conace, vile… pe care le-am cunoscut în copilărie sau în ultimii 30 ani, şi să constat « ce au devenit ». Desigur că sunt, în special, interesat de casele din « mahalaua mea » sau a amicilor mei din copilărie. Continue reading

Les La Tour de Saint-Quentin (III)

La Bastide Vieille, le 3 juillet 2023

 

Les deux autres pastels de Quentin de La Tour, présentés dans la revue « l’Illustration » de mai 1927, sont ceux de « Vernézobre » et de « Mlle. Chastagner de Lagrange ».

Voici la présentation qu’en fait Pierre de Nolhac :

« Pour présenter à ses lecteurs quelques morceaux caractéristiques du maître, L’Illustration a choisi d’abord un pastel vigoureux, le portrait d’homme qui fait pendant à celui de La Tour lui-même. Bien différent du glorieux modèle de Perronneau, l’ignoré Vernezobre, n’a dans les traits rien de fort plaisant.

Les anciens catalogues le désignaient comme le marchand de couleurs de La Tour ; il fut, en réalité, pastelliste comme lui, et exposa, avec sa femme, à l’Académie de Saint-Luc. Aucune œuvre, à ma connaissance, n’a porté leur nom jusqu’à nous et, s’il en est conservé dans quelque collection, c’est assurément sous une désignation peu flatteuse.

Pour faire vivre le nom de Vernezobre, il n’est besoin que de cette image. C’est un méridional à la peau sèche et mal rasée ; ses traits se creusent durement ; il porte un étrange bonnet fourré à calotte de velours rouge dont les poils hérissés font autour du front un encadrement rébarbatif. L’acuité du regard, qu’accentuent des sourcils noirs en broussaille, révèle une volonté ambitieuse que ne sert point le talent et qui s’imagine remplacer par l’effort laborieux le don qui lui manque.

C’est le paysan qui s’acharne à faire produire un sol ingrat et dont le courage mérite quelque honneur. La Tour l’a drapé dans la plus belle veste de son atelier. Le velours bleu, aux plis moelleux, aux tons chatoyants, ne fait que mieux ressortir l’âpreté du visage plébéien. »

L’autre portrait choisi par « L’Illustration » pour présenter l’œuvre de Quentin de La Tour est d’un genre tout diffèrent : Continue reading

Cum am descoperit « Baio de Sampeyre » ! (complement)

Paris, 4/03/2023

Din cauza spațiului disponibil, o parte din acest text nu a putut fi publicată în revista “Siamo di nuovo insieme”. Îl propun aici.

Câțiva ani mai târziu, Jean-Marc s-a căsătorit cu Irmi, o tânără austriacă italofonă din regiunea Carintia, vecină cu Italia. De altfel, dacă-mi amintesc bine, ei s-au cunoscut chiar în Italia !

Momentul-far al acestei legături amicale a fost căsătoria lui Jean-Marc cu Irmengard, la sfârșitul anilor ’80. Intre Paris și Villach (Austria), ei au ales, pentru celebrarea nunții lor, locul ideal : Veneția !

Ceremonia și masa care a urmat au avut loc în cartierul San Polo.

Sestriere San Polo este cel mai mic dintre cartierele Veneției. Este și cel unde s-au instalat primii locuitori, încă din secolul al IX-lea, deoarece nu este supus inundațiilor.

El este legat de cartierul San Marco prin faimosul Ponte di Rialto, construit în 1594 pentru a înlocui un pod de lemn. Timp de secole, bancherii și comercianții venețieni din întreaga lume s-au întâlnit aici pentru a-și încheia afacerile. Chiar și astăzi, venețienii merg acolo pentru a cumpăra pește prins în aceași dimineață, fructe și legume la piața Rialto, care există din 1097. Continue reading

Cum am descoperit « Baio de Sampeyre » !

Paris, 4/03/2023

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme” nr. 119 – 120, Aprilie – Iunie 2023, editată de RO.AS.IT., Asociația Italienilor din România.

Pe Jean-Marc îl cunosc de mai bine de patru decenii !

Pe atunci, am lucrat împreună în cel mai important grup petrochimic francez « Elf Aquitaine ». Eu mă ocupam de exportul unor produse chimice, iar Jean-Marc dirija dezvoltarea tehnică a uneia dintre aceste « specialități », în plină creștere. Astfel, am avut ocazia de a voiaja împreună în scopul cuceririi unor noi piețe de desfacere ale produsului nostru comun. In afară de diferite saloane, la care am participat împreună, probabil că voiajul cel mai impactant a fost cel efectuat, timp de o săptămână, în Israel. Cu aceste ocazii, am avut tot timpul necesar pentru a discuta cu Jean-Marc… și nu numai despre « business » !  Continue reading