Acest text a fost publicat în revista « 3R » nr. 61 – 66, ianuarie – iunie 2023, editată de Asociația « Memorie și speranță » din București (România).
Sunt doi sau trei ani de când primesc săptămânal ofertele imobiliare ale societăţii Sotheby’s Realty International Romania.
Aceste anunţuri îmi permit, poate nu atât de mult, să mă ţin la curent cu piaţa imobiliară din România, dar şi să descopăr evoluţia edificiilor istorice puse în vânzare.
Ofertele primite sunt clasate în diferite categorii:
Mărturisec că ceea ce mă interesează, printre temele propuse, sunt mai ales secţiile « Artă & Arhitectură » şi « Istorie ». Iar, uneori, şi secţia « Știri ».
Scopul principal al căutărilor mele este de a găsi case, edificii, conace, vile… pe care le-am cunoscut în copilărie sau în ultimii 30 ani, şi să constat « ce au devenit ». Desigur că sunt, în special, interesat de casele din « mahalaua mea » sau a amicilor mei din copilărie.Continue reading →
Les deux autres pastels de Quentin de La Tour, présentés dans la revue « l’Illustration » de mai 1927, sont ceux de « Vernézobre » et de « Mlle. Chastagner de Lagrange ».
Voici la présentation qu’en fait Pierre de Nolhac :
« Pour présenter à ses lecteurs quelques morceaux caractéristiques du maître, L’Illustration a choisi d’abord un pastel vigoureux, le portrait d’homme qui fait pendant à celui de La Tour lui-même. Bien différent du glorieux modèle de Perronneau, l’ignoré Vernezobre, n’a dans les traits rien de fort plaisant.
Les anciens catalogues le désignaient comme le marchand de couleurs de La Tour ; il fut, en réalité, pastelliste comme lui, et exposa, avec sa femme, à l’Académie de Saint-Luc. Aucune œuvre, à ma connaissance, n’a porté leur nom jusqu’à nous et, s’il en est conservé dans quelque collection, c’est assurément sous une désignation peu flatteuse.
Pour faire vivre le nom de Vernezobre, il n’est besoin que de cette image. C’est un méridional à la peau sèche et mal rasée ; ses traits se creusent durement ; il porte un étrange bonnet fourré à calotte de velours rouge dont les poils hérissés font autour du front un encadrement rébarbatif. L’acuité du regard, qu’accentuent des sourcils noirs en broussaille, révèle une volonté ambitieuse que ne sert point le talent et qui s’imagine remplacer par l’effort laborieux le don qui lui manque.
C’est le paysan qui s’acharne à faire produire un sol ingrat et dont le courage mérite quelque honneur. La Tour l’a drapé dans la plus belle veste de son atelier. Le velours bleu, aux plis moelleux, aux tons chatoyants, ne fait que mieux ressortir l’âpreté du visage plébéien. »
L’autre portrait choisi par « L’Illustration » pour présenter l’œuvre de Quentin de La Tour est d’un genre tout diffèrent :Continue reading →
Din cauza spațiului disponibil, o parte din acest text nu a putut fi publicată în revista “Siamo di nuovo insieme”. Îl propun aici.
Câțiva ani mai târziu, Jean-Marc s-a căsătorit cu Irmi, o tânără austriacă italofonă din regiunea Carintia, vecină cu Italia. De altfel, dacă-mi amintesc bine, ei s-au cunoscut chiar în Italia !
Momentul-far al acestei legături amicale a fost căsătoria lui Jean-Marc cu Irmengard, la sfârșitul anilor ’80. Intre Paris și Villach (Austria), ei au ales, pentru celebrarea nunții lor, locul ideal : Veneția !
Ceremonia și masa care a urmat au avut loc în cartierul San Polo.
Sestriere San Polo este cel mai mic dintre cartierele Veneției. Este și cel unde s-au instalat primii locuitori, încă din secolul al IX-lea, deoarece nu este supus inundațiilor.
El este legat de cartierul San Marco prin faimosul Ponte di Rialto, construit în 1594 pentru a înlocui un pod de lemn. Timp de secole, bancherii și comercianții venețieni din întreaga lume s-au întâlnit aici pentru a-și încheia afacerile. Chiar și astăzi, venețienii merg acolo pentru a cumpăra pește prins în aceași dimineață, fructe și legume la piața Rialto, care există din 1097.Continue reading →
Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme” nr. 119 – 120, Aprilie – Iunie 2023, editată de RO.AS.IT., Asociația Italienilor din România.
Pe Jean-Marc îl cunosc de mai bine de patru decenii !
Pe atunci, am lucrat împreună în cel mai important grup petrochimic francez « Elf Aquitaine ». Eu mă ocupam de exportul unor produse chimice, iar Jean-Marc dirija dezvoltarea tehnică a uneia dintre aceste « specialități », în plină creștere. Astfel, am avut ocazia de a voiaja împreună în scopul cuceririi unor noi piețe de desfacere ale produsului nostru comun. In afară de diferite saloane, la care am participat împreună, probabil că voiajul cel mai impactant a fost cel efectuat, timp de o săptămână, în Israel. Cu aceste ocazii, am avut tot timpul necesar pentru a discuta cu Jean-Marc… și nu numai despre « business » !Continue reading →
Cu această ocazie, îmi aminteam experiențele cu trăsuri, trăite în copilăria mea, la București, precum și la Cartagena, pe malurile mării Caraibelor, în termenii următori :Continue reading →
Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.
Roma, 07/06/2022
Urmare…
Proabil că aş fi continuat traseul propus de Paolo Bernaca şi Maurizio Moretti dacă nu mi-aş fi amintit că în acest colţ mai puţin frecventat de turişti se găseşte unul dintre edificiile mele favorite din Roma. Această vilă, care afişeză, chiar la intrare, o placă de travertin cu inscripţia « Residenza Marignoli » îmi aminteşte… copilăria mea la Bucureşti !
Cum aşa ? Simplu ! La Bucureşti, am locuit timp de 20 ani, pe strada Alexandru Donici. Chiar în colţul acestei străzi cu str. Icoanei, se află vila « Elie Radu », construită şi decorată în stil « Liberty » de către arhitectul italian Giulio Magni.
În 1899, Giulio Magni construieşte gările din Comăneşti, lângă Bacău, şi din Brustureasa, purtând numele lui Elie Radu, binecunoscutul Inspector al Lucrărilor Publice, „care a conceput şi realizat lucrările de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti şi numeroase construcţii de seamă de căi ferate şi poduri şi sosele”, după cum indică placa de marmoră instalată pe zidul vilei sale din strada Donici.
Cunosc « Residenza Marignoli » de mai bine de 20 ani !
Pe atunci, ea era un hotel numit « Villa Marignoli ».
« Villa Marignoli este o clădire Art Nouveau din Roma, situată la colțul dintre Via Po și Corso d’Italia, în cartierul Pinciano.
Astăzi plasată sub protecția « Soprintendenza » pentru Monumentele Romei și Lazio, clădirea este considerată, împreună cu Vila Pacelli, una dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau ale lui Giulio Magni, arhitectul care a construit-o în 1907.
Inițial reședința nobiliară a familiei aristocratice Marignoli, Vila găzduiește acum o reședință și un hotel turistic.
Caracterizată de un stil inspirat de clădirile medievale nordice, Vila a fost proiectată de arhitectul Giulio Magni, una dintre cele mai interesante figuri artistice de la începutul anilor 1900.
Magni a fost autorul unor mari lucrări de arhitectură ale vremii: Ministerul Marinei (1911), casele populare din Testaccio (1903 – 1914), Palatul Păcii de la Haga și alte vile: Vila Almajà (1910) și Villa Pacelli pe Via Aurelia. »
Astfel este prezentat arhitectul italian, care a locuit un deceniu, şi a creat aproape 30 edificii în România secolului XIX.
Am avut ocazia, de câteva ori, de a vizita interiorul clădirii, pe când era doar « hotel », şi am cunoscut-o pe directoarea sa, care şi-a prezentat teza de doctorat cu subiectul « Giulio Magni ». Insă, spre marea mea uimire, cunoştinţele sale privind activitatea lui Giulio Magni în România erau… practic nule !
Numai că eu, doar câteva zile înainte de vizita la Roma, cu ocazia unui sejur la Bucureşti, remarcasem un « detaliu » legat de prezenţa lui Giulio Magni în România.
In « Muzeul Naţional de istorie a României », acolo unde se află copia Columnei lui Traian, poate fi văzut un panou purtând titlul « De ce există o copie a Columnei lui Traian la Bucureşti ? »
Cel de-al doilea alineat al panoului spune :
« Un proiect realizat de arhitectul italian Iulius Magni (1896) propunea crearea unei pieţi publice în apropierea parcului Cişmigiu. Această piaţă ar fi fost amenajată cu monumente precum statuia lui Mihai Viteazul şi cea a regelui Carol I, alături de copia Columnei lui Traian. »
Poate că astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la prezenţa lui Giulio Magni în România, o piaţă din Bucureşti ar merita să poarte numele său.
Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.
Roma, 07/06/2022
2 ani, 4 luni şi 7 zile!
Iată intervalul de timp de la ultima mea vizită la Roma!
Cum mi-aș fi putut imagina, la sfârșitul lui ianuarie 2020, că între aceste două vizite va trece o „oprire” atât de lungă?
În sfârșit, acum este momentul să reiau câteva bune obiceiuri de călătorie. Pentru prima încercare, doar în Europa. Vom vedea mai târziu!
Desigur, etapa „Roma” era un „must”.
După un vechi obicei, de îndată ce ajung la Roma, merg la „ Feltrinelli”!Continue reading →
Textul « Good old days… ! » a fost publicat şi în revista “Căminul Românesc” nr. 162 din luna Decembrie 2022. Această revistă, editată la Geneva de asociaţia « Comunităţii Românilor din Elveţia », este o publicaţie trimestrială fondată în 1981.
Au trecut deja şase luni de la tristul eveniment care a făcut obiectul textului menţionat.
Intretimp, diferite publicaţii au descris, cu lux de amănunte, desfăşurarea ceremoniilor, lista participanţilor, nenumăratele reacţii, comentarii, relatări… legate de acest moment istoric. Inutil să le mai repetăm ! Ele au făcut « le choux gras » al mass-media (oficiale sau particulare) timp de câteva săptămâni.
Insă, în cazul personajului principal al textului menţionat, o fotografie reprezentativă poate fi găsită acum pe Net :
Mai sus, am afirmat că : «… regiunea Molise : Trebuie să recunosc că n-am vizitat niciodată această regiune… »
Nici această afirmaţie nu este 100% adevărată !
Iată, de ce :
In luna iunie 2022, mă aflam pentru câteva zile la Roma.
Intr-o dimineaţă, alergam de câteva ore prin oraş, în căutarea « obiectivelor turistico-culturale » înscrise în programul zilei. Mă găseam în vecinătatea pieţii Fiume din cartierul aflat pe locul unde se găsea, până la sfârşitul secolului XIX, « Porta Salaria », o deschidere antică practicată în « zidul lui Aurelian ».
In Piazza Fiume se pot vedea clădiri din trecut, amestecate cu construcții de arhitectură modernă. Ea a fost construită pentru a îmbunătăți rețeaua rutieră a Romei după demolarea « Porţii Salaria ».
În 1871, în timpul demolării celor două turnuri de pe ambele părți ale porții, au fost dezgropate morminte încorporate în ziduri.
Astăzi, aceste morminte sunt cuprinse în ruinele « zidului lui Aurelian ». În partea de est, sub turn, se află mormântul lui „Quinto Sulpicio Massimo”, un băiat care a murit la vârsta de unsprezece ani. În cea de-a treia ediție a „Certamenului”, tânărul a primit coroana de merit pentru că a stârnit mult interes din partea arbitrilor, deşi nu a câștigat concursul.Continue reading →
După ce am descoperit, acum câţiva ani, existenţa provinciei Molise din Italia, m-am întrebat « care sunt specificităţile ei şi ce o diferenţiază de regiunile vecine ».
Desigur că am fost curios să descopăr şi « specialităţile gastronomice » ale acestei mini-regiuni.
Astfel, am aflat că :
« Această mică regiune a făcut parte din Abruzzo până în anii 1960. Prin urmare, există multe asemănări între bucătăria din Abruzzo și bucătăria molisană. Gastronomia Molise are, de asemenea, multe puncte în comun cu bucătăria din Puglia, o regiune situată puțin mai la sud. »
Printre specialităţile locale, am remarcat brânzeturile variate. E normal! Molise este o regiune rurală, singurul oraș care se apropie de 50.000 de locuitori fiind capitala, Campobasso (49 073 de locuitori la 30 aprilie 2019).
Este o regiune accidentată, 55% munți (Apenini) și 45% dealuri. Deci, favorabilă creşterii oilor sau vacilor.
« La fel ca Abruzzo și alte regiuni din sud, Molise produce o Scamorza excelentă, o brânză de vaci cu paste filate care poate fi afumată. Alte brânzeturi notabile din acest mic teritoriu sunt Caciocavallo di Agnone, Caprino di Montefalcone del Sannio, Pecorino di Capracotta sau Stracciata, o brânză proaspătă de vaci cu pastă filată, care arată ca o împletitură de 4-5 cm lățime produsă în ținuturile din provincia Isernia. »
Caciocavallo di Agnone ! Iată un subiect interesant !
« Caciocavallo di Agnone », poreclit „brânză arheologică” pentru vechimea originii sale, este produs de-a lungul întregului an în toată regiunea Molise, deși cel mai bun este cel din Agnone și Molise superior.
Caciocavallo di Agnone este obținut cu lapte de vacă din turme mixte, hrănit în pășuni extinse și cu hrană naturală. Continue reading →
Sunt doi sau trei ani de când primesc săptămânal ofertele imobiliare ale societăţii Sotheby’s Realty International Romania.
