“La France a peur. La France connaît la panique…”*
Fraza șoc a binecunoscutului prezentator al televiziunii franceze din anii ’70 ar putea foarte uşor fi transpusă azi la nivel mondial, pentru că nu trece aproape nici o zi fără să aflăm din presă, radio sau televiziune, că un atentat terorist a avut loc într-un colţ sau altul al lumii. După care urmează lista victimelor sau a pagubelor materiale înregistrate. De cele mai multe ori anunţul catastrofal se încheie cu ştirea că atentatul a fost revendicat de un grupuscul islamist sau de vreo organizatie musulmană care-şi justifică acţiunea în numele unei teorii islamice “pură şi dură”.
Oare fundamentalismul islamic, care, pe de altă parte încearcă să impună, atunci când ajunge să controleze un stat, o regiune, sau numai o organizaţie, legi şi comportamente care par lumii occidentale ieşite din epoci de mult dispărute, este o fatalitate? Oare Islamul duce în mod obligatoriu la aceste excese de comportament?
Unii analişti sau comentatori au încercat să afirme, în ultimii ani, că fundamentalismul şi intoleranţa sunt componente intrinsece ale credinţei islamice. Pe de altă parte, chiar în lumea musulmană, nenumăraţi sunt cei care încearcă să găsească un răspuns modern unei teorii străvechi şi să reformeze această religie pentru a evita excesele de care ea pare a suferi în ultimile decenii. Mai mult! Mare parte din cunoscătorii islamului afirmă, pe baza analizei comparative cu alte religii sau civilizaţii de pe glob, că fundamentalismul islamic este o derivă modernă a unei religii care s-a dovedit tolerantă în comportamentele sale timp de secole.