O stradă ca oricare alta… (IV)

București, 30 septembrie 2024

Aceste amintiri au reieșit din fundul memoriei în momentul când, deschizând geamul camerei mele din hotelul « Sarroglia », am revăzut întretăierea străzilor Donici cu Vasile Lascăr. Cutia de poștă de acum 7 decenii, nu mai există, însă casa din colț nu s-a schimbat. Doar că una dintre ferestrele imobilului a fost zidită pe jumătate, cealaltă jumătate « beneficiind » de un cadru ieftin de material plastic din PVC.

În « Caietul de bune practici constructive » , ni se precizează, la capitolul 4 « Intervenții legale – Ce este permis și ce este de evitat » că :

« Închiderea ferestrelor spre stradă

-Intunecă spațiile interioare ;

-Schimbă arhitectura clădirii și modul în care e apreciată de vecini ;

-Transformă fațada, care are prin definiție goluri, într-un perete orb și transformă strada într-un mediu arid.

Înlocuirea tâmplăriei originale cu tâmplărie PVC ieftină

-Provocă sistematic degradarea ancadramentelor și peretelui ;

-Poate fi periculoasă pentru sănătate : blochează circulația aerului și riscă să provoace igrasie ;

-Creează o discrepanță cu stilul clădirii și cu restul materialelor. »

În continuare, ni se precizează că, doar în zona Vasile Lascăr :

« 93 de imobile vechi din zonă au tâmplăria originară înlocuită cu tâmplărie PVC » și « 7 imobile din zona Vasile Lascăr au ferestre zidite la stradă. »

« Nu contează ! Să poate ș’așa ! » LOL  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (II)

București, 30 septembrie 2024

Despre vila de la colțul străzii Donici cu str. Icoanei, construită de arhitectul Giulio Magni pentru ing. Elie Radu, am scris, în ultimii 20 ani, în română, franceză și italiană, cu referințe la București, Roma, Curtea de Argeș, Clermont-l’Hérault etc… de nenumărate ori.

Arhitectură „Novecento” cu influențe românești | ADRIAN ROZEI

Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !* | ADRIAN ROZEI

Génoise ă trois rangées et feuilles de choux farcies | ADRIAN ROZEI

3 ans, 6 mois et 20 jours… (I) | ADRIAN ROZEI

Ritorno a Roma (II) | ADRIAN ROZEI

« Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei. »

Acest « caz » disperat este una dintre cele mai mari dureri (arhitectonice) care mă năvălesc, la fiecare trecere prin București !

Cum e posibil ca un astfel de monument de arhitectură, încă într-o stare excelentă, după ce a fost salvat, reabilitat, readus în circuitul comercial, vizitabil și vizitat de oricine este interesat de această perioadă briliantissimă a arhitecturii românești și europeene… să recadă în ruină ?

Și mai grav, este că nu e vorba doar de un caz izolat ! Numai în « mahalaua mea », pe strada Viitorului, care pleacă la un imobil distanță de « Casa Elie Radu », cunosc două bijuterii de arhitectură, pe care le-am frecventat cu asiduitate, ba chiar le-am și menționat în scris, comparându-le cu edificii asemănătoare din Europa, re-căzute în abandon ! Continue reading