La Bastide Vieille, 20/07/2025

Am sosit, acum o lună, din turul european prin 5 țări, care m-a dus la Paris, București, Viena, Veneția, Barcelona… pentru a reveni în Languedoc, la casa noastră de la Bastide Vieille.

De la sosire, aproape că n-am ieșit din casă ! A trebuit să developez și să clasez cele aproape 4000 de fotografii făcute în cele 4 săptămâni de voiaj. Asta-i un semn bun ! Înseamnă că, pe drum, am profitat de multe « momente remarcabile », a căror amintire nu trebuie uitată.

Dispun, deci, de 9 albume, cu care-mi pot « împrospăta » amintirile, uneori aproximative, ale evenimentelor trăite !

Acum, selecționez ultimele documente (flyere, hărți, facturi…) care nu merită să fie păstrate. Precum și articole de jurnal, reviste, cărți… « pescuite » prin țările traversate.

Deodată, remarc o foaie, recuperată într-o revistă consultată la recepția unui hotel din București. Este vorba despre revista @alistmagazine Nr. 34 Primăvara 2025.

Articolul pe care l-am păstrat se intitulează : « La o cafea, în Bucureștiul de altădată » și este semnat de Ioana Popa.

De aceast dată, citesc cu atenție textul, care spune :

« Alăturarea cuvintelor « cafea și Viena » sau « cafea și Veneția » nu prea mai uimește publicul contemporan. Odată cu introducerea culturii cafenelei vieneze pe lista patrimonului mondial material UNESCO, în 2011, savurarea unei cafele în atmosfera tradițională a unei astfel de cafenele s-a instalat rapid pe lista cu activități de neratat a turiștilor ce vizitează capitala Austriei.

În mod similar, vizitatorul ce ajunge la Veneția are pe listă o oprire la faimoasa cafenea Florian, ce de mai bine de 300 de ani își întâmpină oaspeții în piața San Marco. Care însă este povestea cafelei în București și cum a lăsat ea amprenta asupra capitalei ?”

Urmează povești cu “Cafeneaua Veche”, cu “Capșa” și “Fialkovski” etc., etc.

Este maniera de a vedea lucrurile a celei ce “prezintă cu plăcere poveștile orașului tuturor celor ce o urmează la pas prin capitală, fie ei localnici, oameni care lucrază în diferite corporații sau turiști.”, după cum afirmă nota din subsolul paginei consultate.

Cu alte cuvinte, “cafeneaua for the beginners”! Sau, cum am fi putut citi, acum vreo 50 ani, “pentru tovarășii muncitori de la orașe și sate » !

Doar că, în 2025, orice turist are un « smartphone » pe al cărui ecran poate citi aceste informații.

Eu însumi, am scris diferite texte, în ultimii 25 de ani, despre cafenele celebre la București, Roma, Veneția, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York… etc., etc.

Mai mult ! Aceste « locuri de memorie », care au păstrat deseori ambianța lor istorică, sunt astăzi « năpădite » de valurile « supraturismului » și, în sălile lor, nu mai poți profita de tihna necesară pentru a aprecia calitatea cafelei, informațiile unui ziar local sau, pur și simplu, o conversație fără urmare cu un necunoscut, cu care poți vorbi despre subiecte serioase sau lejere… în funcție de preocupările tale din acel moment.

Ca să nu mai vorbim de prețurile din ce în ce mai pipărate în funcție de prezența localului în cutare sau cutare ghid, de vizita unei personalități a micului sau marelui ecran sau, pur și simplu de « zgomotul mediatic » orchestrat de « influenceurs » care-și umplu buzunarele proporțional cu numărul clienților « captați » !

Din acest motiv, frecventez din ce în ce mai rar, aceste « localuri celebre ». Prefer să caut și să descopăr alte locuri, uneori tot atât de prestigioase, sau chiar mai puțin, dar care au păstrat sau regăsit o ambianță tradițională și liniștită.

Este exact ce am încercat să descopăr în recentul voiaj « european », menționat mai sus. Care s-a desfățurat chiar în orașele enumerate în articolul Ioanei Popa.

Firul conducător ales este “cafeaua” sub diferitele ei forme. Desigur că, fiind la începutul verii, însă deja cu temperaturi estivale, am privilegiat, de-a lungul întregului parcurs, cafeaua rece !

Mai bine zis, « affogato al’caffé » !

Dacă ne referim la definiția oficială : 

« Affogato este o delicatesă italiană al cărei nume înseamnă literalmente „înecat” în italiană. Acest desert simplu, dar extrem de rafinat, își are rădăcinile adânc împlantate în cultura cafelei italiene.

Conceptul de bază este de a turna un espresso fierbinte peste o cupă de gelato (înghețată italiană), de obicei de vanilie. Este o combinație care simbolizează uniunea perfectă a două elemente dragi gastronomiei italiene: cafeaua și înghețata.

Inițial, affogato era pur și simplu o modalitate de a combina două plăceri, cafeaua și înghețata, la sfârșitul unei mese. Cu toate acestea, în timp, au apărut diverse variante, fiecare regiune a Italiei adăugând propria notă personală. De exemplu, unii adaugă o notă de amaretto sau lichior de alune pentru a îmbogăți aroma. Dincolo de popularitatea sa în Italia, affogato a cucerit lumea. A devenit un simbol al convivialității și simplității rafinate. Fie că este vorba de cafenelele de lux din Milano sau de micile gelaterii din satele italiene, affogato este o constantă care aduce oamenii împreună în jurul unei experiențe senzoriale comune. »

Am descoerit această specialitate italiană, acum vreo 30 ani, chiar la “Café Florian” din Veneția.

Am povestit “aventurile” mele cu această specialitate de mai multe ori.

Printre care în textul : Al Caffè con Totò ! | ADRIAN ROZEI

« O tradiţie, bine instalată de vreo 30 de ani, face să-mi încep fiecare vizită la Veneția cu un affogato al caffè. Oare nu pot transpune acest obicei, devenit un element constitutiv al ADN-ului meu, şi la Napoli ? 

Am comandat, deci, obişnuitul affogatto al caffè! 

Grand silence se fit entendre !

A trebuit să explic ce-i aia, şi ospătarul, foarte binevoitor, mi-a adus – cum scria pe scontrino : 1 pallina di gellato gusto crema e 1 Caffè. Pe care le-am degustat cu o enormă satisfacţie, sub privirea amuzată a amicei mele : Donna tra i limoni de Vicenzo Migliaro (Napoli 1858 – 1938), pe care „o cunosc” din 1970. 

În aceste condiții, eram dispus a fi înțelegător cu cei ce nu cunosc denumirea menționată, dar sunt dispuși să realizeze produsul meu preferat, acceptând cu bucurie… inițiativele sau fanteziile lor !

Desigur că, în cele 4 săptămâni petrecute pe « drumurile Europei », am avut ocazia să « testez » această operație de nenumărte ori.

Am selecționat, pentru a le prezennta aici, doar câteva dintre ele : cele care se împletesc cu obiceiurile, tradițiie, istoria țării traversate. Desigur, în ordinea în care ele s-au petrecut și fără vreo “apreciere discriminatoare”.

Cel puțin, după criteriile mele!

Va urma…

                                                              Adrian Irvin ROZEI

                                                       La Bastide Vieille, august 2025