Viena, 09/06/2025

 Vidéos Bing Wien, Wien, Nur Du Allein – The 3 Tenors in Vienna 1996

 « Mitt Herr Dr. Sigmund Freud »

Când am ieșit din terminalul aeroportului din Viena, am avut sentimentul că mă aflu la Fukushima, a doua zi după tzunami !

Parodiindu-l pe Alfred de Musset, aș zice :

« Dans Vienne la rouge
Pas un cheval ne bouge ! »  

Niciun trecător, niciun taxi ! Doar o briză rece de toamnă !

După vreo 5 minute, când a sosit un taxi cu un șofer aziat, acesta mi-a explicat că e o zi liberă : « Pfingsten » (adică Rusalii). Uitasem că, în acest an, sărbătorile religioase, ortodoxe și catolice, cad în aceeași zi!

Foarte bine! Mă voi putea plimba prin oraș, cu nasu’ pe pereți, chiar și în mijlocul « carosabilului », fără să fiu deranjat de vreo mașină !

Așa am și făcut,  după ce mi-am lăsat bagajele la hotel !

Trebuie să precizez c-am venit la Viena fără vreun program precis. Mai degrabă, din considerente « tehnice » !

Cum între București și Veneția n-am găsit niciun zbor care să mă ducă la aeroportul « Marco Polo », am ales să trec prin Viena. Drept care, mi-am zis : « De ce nu m-aș opri la Viena vreo 4 zile ? Voi găsi, cu siguranță, ceva de făcut, chiar dac-am fost acolo, ultima dată, chiar înainte de pandemie. »

Trebuie să precizez că, la Viena mă simt oarecum… acasă !

De ce ? Simplu !

Însă, explicația cere un salt în trecut de… aproape un secol !

Mama mea era născută la Iași, în 1920. Din nefericire, tatăl ei a decedat când ea avea numai doi ani. După câtăva vreme, bunica mea s-a recăsătorit cu un doctor “austro-ungar » ! Adică, originar din Târgu Mureș.

În 1927, Albert, pe care-l consider « adevăratul meu bunic », pentru că l-am cunoscut bine în copilărie la București, a decis să facă o specializare în radiologie la Viena. Așa se face că toată familia a petrecut trei ani, între 1927 și 1930, în  capitala a ce mai rămăsese din Imperiul « K. und K. »!

Pentru memorie : KuK (scris k. u. k., k. und k. sau, mai rar, k. și k.) este acronimul pentru expresia kaiserlich und königlich (pronunțată [kaɪzɐlɪç ʔʊnt ˈkøːnɪklɪç]), imperială și regală în germană.

Mama mea a păstrat o amintire neștearsă, până la sfârșitul vieții sale, a acestor trei ani din copilărie. Cu atât mai mult cu cât, în casa lor, au continuat să vorbească limba germană, chiar și după reîntoarcerea la București. Aceasta, și pentru că bunicul meu vorbea limba română cu un pronunțat accent maghiar. Care pe mine mă făcea să râd, când îl imitam !

Chiar și educația copiiilor funcționa după criterii “austriece”, mult mai riguroase decât cele “balcanice” în vigoare în Valahia noastră. Desigur că eu nu prea apreciam, copil fiind, această rigoare « teutonică » !

Însă, îmi plăcea mult să mă duc la ei la masă. Cu toate că, fiind « sfrijit” în toți anii copilăriei, Albert afirma, cu un ton doct : « Copilul acesta este subnutrit ! »

Doar că, pentru că bunicul meu introdusese (deja în anii ’50 !) « regimul disociat », o zi pe săptămână la ei se mâncau numai fructe și zarzavaturi.

Ca prin minune, era ziua în care eu mă « invitam la masă » !

Deși, bunica mea adăuga în farfuria mea câte o aripă de găină. Pe care Albert se făcea că n-o vede! Iar eu o mâncam la repezeală, fără să fac nazuri, ca să pot trece… la fructe!

Pe când, acasă, puteam rămâne până la… 4 ore lângă o farfurie de borș de sfeclă, fără să înghit… nici măcar o lingură. Până  când, mama mea îi spunea tatălui meu : « Er hat genug gegessen ! » (A mâncat destul !)

Știam, din instinct, că sunase momentul “eliberării”! Au fost primele cuvinte pe care le-am învățat în limba germană!

Pe de altă parte, bunicul meu devenise o « autoritate morală » în familie : « Albert hat gesacht ! » (Albert a spus !), era afirmația care justifica… orice !

În plus, mulțumită lui, am descoperit nenumărate fațete ale culturii mondiale, cum ar fi mitologia greco-romană, istoria antică, rudimentele medicinei… chiar și istoria consumului de cafea!

De aceea, de câte ori revin la Viena, regăsesc câte ceva din atmosfera « austro-ungară » trăită în copilăria mea.

De exemplu azi, trecând printr-o stradă mai puțin circulată din Viena, am descoperit vitrina unui  anticar. În centrul ei, printre jocuri de « Domino », cărți de acum un secol, vederi din Austria secolului XX… am remarcat o cutie de carton cu titlul : « Mensch ärgere Dich nicht ».

Este un joc de societate pe care l-am avut în copilărie ! Acest titlu, tradus în limba română, spune « Omule nu te supăra ». Însă eu, luându-l în derâdere, îl numeam « Omule nu mai supura ! »

Cu siguranță că această « cutie», cu grafismul ei din anii ’20 ai secolului trecut, fusese adusă de la Viena ! 

Am revenit, în ziua următoare, când prăvălia “ Antiquariat Klabvund” era deschisă și am descoperit alte “minuni”, despre care voi vorbi… cu altă ocazie !

Întretimp, mă plimbam prin orașul gol de oameni și mașini, admirând arhitectura și decorația variată sau anacronică a fațadelor : lângă o poartă metalică gen « Art Nouveau » (Jugendstil), o prăvălie cu o firmă din anii ’30,  alături de un edificiu « Franz-Josef », urmat de  o intrare cu cariatide în stil baroc ! La un colț de stradă, am dat nas în nas cu… « Schwarze Peter » (Peter cel negru), jocker-ul din jocul de cărți al copilăriei mele !

Un amestec ce denotă o mare eleganță, în ciuda caracterului său eclectic. Punctat, la fiecare pas, de câte o placă, deseori de marmoră, albă sau neagră, sau din tablă, arborând drapelul austriac, amintind trecerea prin acest edificiu a unei celebre personalități de talie mondială sau al unui « loc de memorie ».

Deodată, mă trezesc în fața unei porți impunătoare de lemn, accesul către o curte interioară în formă de tunel făcut pentru a lăsa să intre o trăsură cu cai. Poarta este deschisă.

Pe zidul vecin, o placă de marmoră albă indică :

« În această casă a trăit și a lucrat

profesorul Sigmund Freud

în anii 1891 – 1938

creatorul și fondatorul

psihanaliziei »

Nu pot spune că sunt un « fan » al acestui subiect !

După cum zice o bine cunoscută iternaută italiană :

« Lo psicanalista è un uomo che, dopo molte sedute con i propri pazienti, sa dirti che cosa gli manca. »

Un psihanalist este cineva care, după multe ședințe cu pacienții săi, îți poate spune ce le lipsește. ( !!)

Însă, orice fenomen de societate… mă fascinează ! Mai ales când el este răspândit pe toate continentele și este urmat cu sfințenie de milioane de adepți.

Am decis, deci, să vizitez apartamentul unde creatorul ei a practicat această “specialitate”. Poate și pentru că el îmi amintea nopțile petrecute, acum jumătate de veac, în patul unei « prietene intime”, care afișase pe peretele dormitorului ei un bine cunoscut poster: 

“Sigmund Freud s-a mutat în această clădire neoclasică de pe Berggasse nr. 19 în cartierul Alsergrund din Viena în 1891 (la vârsta de 35 de ani). A locuit într-un apartament spațios la parter cu soția sa, Martha Freud, cei șase copii ai lor și cumnata sa, Minna Bernay.

Aici, și-a stabilit practica de neurolog, a fondat psihanaliza, a primit numeroșii săi pacienți, colegi și discipoli (inclusiv Carl Gustav Jung) ca psihanalist și și-a scris lucrările de-a lungul unei cariere de 47 de ani.

Anna Freud (fiica sa cea mai mică) și-a fondat propria practică psihanalitică în această clădire în 1923, continuând munca tatălui ei și specializându-se în psihanaliza copilului.

Freud a fost forțat în 1938 (la vârsta de 82 de ani) să se exileze pentru ultimele 18 luni din viață la Londra (Muzeul Freud, Londra) împreună cu soția sa, fiica lor Anna și menajera lor, pentru a scăpa de anexarea Austriei (Anschluss) și de antisemitismul nazist al lui Adolf Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial…

Acest apartament-muzeu a fost inaugurat în 1971 în prezența Annei Freud și apoi extins în timp. El expune istoria psihanalizei, spațiile de locuit, numeroase obiecte și documente de arhivă din viața lui Freud… (acesta din urmă a luat cu el în exil numeroase piese de mobilier și obiecte personale din viața sa, inclusiv faimoasa și emblematica sa canapea de psihanalist, care sunt încă expuse la Muzeul Freud din Londra)”

E drept că muzeul este extrem de sobru!

O singură sală prezintă mobilierul și recrează atmosfera apartamentului în care locuia și profesa Dr. Freud. Însă, o fotografie arată „obiectul principal”, intrat în istorie, al cabinetului psihanalistului: „The Absent Couch”:

„Sigmund Freud și-a luat cu el divanul la Londra. Utilizând QR codul expus, puteți vizualiza divanul în localizarea sa precedentă.”

Privind imaginea virtuală… am avut un șoc! Mi-am amintit că, în copilărie, am dormit de nenumărate ori pe acest divan!

Cum așa? Simplu !

Când părinții mei ieșeau seara la vreun spectacol, concert, sindrofie familială… mă lăsau să dorm la bunicii mei. În dormitorul lor, se afla un enorm pat în stil „Empire”, cu sculpturi din bronz prin colțuri și un asamblaj de lemne divers colorate, din cele mai prețioase esențe.

La picioarele patului se afla un divan, acoperit cu un covor pe fond roșu, cu desene geometrice roșii și negre. Desenele colorate erau înconjurate de linii aurii, care șerpuiau pe toată lungimea covorului. Copil fiind, marea mea distracție era să urmăresc cu degetul aceste linii, mângâind „blana” covorului, atât de agreabilă și moale la atingere.

Ei bine, acest covor arăta EXACT ca cel de pe divanul mult celebratului Dr. Freud!

Cu siguranță că el fusese adus de la Viena, ca și întregul mobilier al bunicilor mei, la întoarcerea lor în România.

Nu știu ce a devenit acest covor. Probabil că a fost vândut, ca și restul mobilei lor, în 1961, când au primit, după 10 ani de așeptare, „miraculosul” pașaport mult visat!

Mai mult! S-ar putea ca el să fi participat „în mod activ” la această plecare!

Poate că, pe undeva, printre fotografiile din anii `30, el apare… în alb/negru! Îl voi căuta!

Trebuie să precizez că bunicii mei locuiau într-un superb apartament, într-un bloc antebelic, de pe strada Alexandru Sahia (azi Jean-Louis Calderon).

În apartamentul lor, salonul central, care servea și de sală de așteptare pentru cabinetul de radiologie al bunicului meu, era despărțit de celelalte odăi prin „glass-wanduri” (porți de sticlă) cu desene exotice, stil Art Déco, care o reprezentau pe „Diane chasseresse” într-un peisaj de junglă!

Apartamentul i-a plăcut foarte mult unui tov. Colonel de la Securitate, care a făcut „ce trebuie” pentru ca bunicii mei să poată obține pașaportul menționat!

Ba chiar, el a „achiziționat”, pe doi bani jum’ate o parte din mobilierul bunicilor. A refuzat, însă, să preia enormul aparat de radiologie, adus și el de la Viena, care făcea bucuria copiiilor din familie, când Doctorul accepta, cam o dată pe an, să ne arate scheletele noastre pe ecranul instalației.

Am fost nevoiți să alergăm din spital în spital, ca să găsim o instituție dispusă să accepte această donație. În cele din urmă, am găsit un spital interesat. Însă, cu condiția ca noi să livrăm „obiectul”!

Care fiind foarte înalt, nu intra în nicio mașină!

Drept care, l-am transportat… într-o căruță cu un cal!

Desigur că am fost foarte „mândru” când am fost autorizat să mă urc pe capră, alături de vizitiu, și astfel să traversez tot Bucureștiul, cu biciul în mână !

Mi-am amintit de porțile de sticlă decorate din casa bunicilor mei, admirând pe cele din Muzeul Sig. Freud. Doar că acestea sunt în stil „Wien 1900”. Însă, tot cu personaje alegorice feminine!

Cât despre cele din str. Al. Sahia, ele s-au spart într-o mie de bucăți în ziua cutremului din 1977. Ca și întregul bloc, de altfel !

*   *   *

Toate aceste „amintiri din copilărie” mi-au provocat… o foame de lup!

Noroc că la parterul muzeului se află și un mic salon, foarte tradițional, care propune câteva „specialități… vieneze”!

Am ales:

–ein Stück Torte Gross și

–Ice Cold Café frappé… după cum apare pe „Kassenbon”-ul primit.

Mai clar: „Apfeltorte mit Schlagsahne” (Tort de mere cu frișcă) și un „Affogato al’caffé” … à la Viennoise!

Era prima etapă dintr-o serie de „meniuri austriace”, care urmau să fie consumate timp de 4 zile !

Va urma…

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Viellie, august 2025