« Termenul Bienala de la Veneția este folosit în mod obișnuit pentru a se referi la Expoziția Internațională de Artă Contemporană a Bienalei de la Veneția (Esposizione internazionale d’arte di Venezia). Bienala este considerată unul dintre cele mai prestigioase evenimente artistice din Europa și din lume. Este, de asemenea, unul dintre cele mai vechi, fiind creată în 1893 și organizată pentru prima dată în 1895 sub numele de „Expoziția Internațională de Artă a Orașului Veneția”.

A doua ediție, care i-a adus numele de „Bienală”, a avut loc doi ani mai târziu. Începând cu Bienala din 1934, expoziția a fost denumită „arte contemporanea” (arte contemporane).

În 1938, a fost redenumită « Bienala de la Veneția », fără alte specificații, iar în 1940 a avut loc în ciuda războiului. O extindere în 1938 a permis găzduirea a două noi pavilioane: Iugoslavia (astăzi doar Serbia) și România. »

În 2025, « La Biennale di Venezia » îmbracă o formă neobișnuită ! În loc să prezinte « arta contemporană », ea este dedicată… arhitecturii !

E drept că, deseori, în ultimele decenii, construcțiile arhitecturale îmbracă forma unor opere de artă contemporană !

Ediția 2025 a acestui prestgios eveniment de talie mondială are loc între 10 mai și 23 noiembrie a acestui an.

Tema expoziției este la înălțimea prestigiului ei ! Cum spune un jurnalist francez într-o cronică din cotidianul « Le Figaro » : « La Bienala de la Veneția, arhitectura vrea să salveze lumea » !

« Am fost avertizați: pentru a aborda această a 19-a Bienală de Arhitectură de la Veneția, care este dedicată inteligenței, ar trebui să vă folosiți celulele creierului la maximum ! O temă foarte amplă – prea amplă, având în vedere densitatea și multitudinea de proiecte prezentate pe sute de metri în Arsenale – aleasă de curatorul său, Carlo Ratti, arhitectul și inginerul italian în vârstă de 57 de ani… Este, de asemenea, un subiect fascinant – cu dezavantajul de a fi extrem de intelectual și insuficient demonstrativ, în ciuda abundenței de instalații spectaculoase – plasat în inima unei discipline în plină schimbare.»,

cum scrie Béatrice de Rochebouët, trimis special al jurnalului francez la Veneția.

E drept că paricipanții la această ediție au ales ilustrarea temei propuse, sub titlul « « Intelligens », prin instalații deseori spectaculoase.

„Intelligens”: acest cuvânt unic, folosit atât în italiană, cât și în engleză, cu rădăcinile în limba latină evocă « inteligența naturală, artificială și colectivă ».

« Acești umanoizi care merg și vorbesc le arată oamenilor cum să facă lucrurile. Puțin câte puțin, oamenii învață cum să facă asta. Dar tehnologia ne poate oferi ceea ce nu mai putem face și să o facem mai repede »,

a spus Carlo Ratti.

Însă, Pavilionul României își propune o misiune cu mult mai abordabilă și, aș îndrăzni să afirm, mai « cu picioarele pe pământ » !

Însuși titlul expoziției este o ilustrare a prezenței omului, în contextul arhitectural, și nu al robotului neînsuflețit : « Human scale » !

Merită să precizăm că România, care este unul dintre cei mai vechi membri ai Bienalei, a cunsocut nenumărate avataruri în cei 87 ani de prezență.

Dacă în perioada comunistă, participarea românească a fost adesea guvernată de orientări ideologice, ea a permis totuși mai multor artiști să obțină o recunoaștere internațională. După schimbarea regimului comunist, România a adoptat o abordare mai contemporană și critică, cu proiecte adesea selectate prin concursuri publice organizate de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și de Institutul Cultural Român.

Pavilionul României este mai mult decât un simplu spațiu expozițional: el își propune să prezinte continuitatea prezenței culturale românești la Bienală timp de aproape un secol. Este, în același timp, un loc de dialog între tradiție și contemporaneitate, între arhitectura modernistă a secolului XX și practicile artistice ale secolului XXI.

Exact această imagine este vehiculată de „mostra” din acest an!

În 2025, România este reprezentată la cea de-a 19-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – Bienala de la Veneția – cu montajul intitulat „Scara Umană” (Human scale), un proiect de colaborare între artistul Vlad Nancă și studioul de arhitectură Muromuro Studio, fondat de Ioana Chifu și Onar Stănescu, curatoriat de Cosmina Goagea.

Tema pe care și-o propun acești artiști este: « Explorarea istoriei sociale și ideologice a arhitecturii din România, cu sculpturi și instalații de Vlad Nancă, inspirate de machete și figuri umane precum și de hărți antice (secolele XVI-XVIII) în care prezența umană este reprezentată alegoric, evidențiind rolul desenului ca instrument de putere. »

În scurtul timp de care dispuneam în cadrul vizitei la Veneția, am privilegiat un parcurs dedicat expoziției complementare de la „Nuova Galleria dell’Instituto romeno di cultura e ricerca umanistica”, situat în Campo Santa Fosca, la Palazzo Correr.

Aici, pot fi consultate voluminoase dosare conținând desenele unor arhitecți români prestigioși care au activat într-o perioadă de mai bine de un secol, cum ar fi : Horia Creagă, Haralamb Georgescu, Henriette Delavrancea-Gibory, Octavian Doicescu, Horia Maicu, Tiberiu Niga, Mariana Ciolac, Vasile Mitrea, Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi, Ștefan Davidovici… Sunt prezentate mai bine de 300 desene „a mano libera”, realizate de arhitecți români celebri sau de studenți anonimi.

Printre atâtea schițe sau desene de arhitectură, doresc să menționez doar două, legate de locuri sau personalități „impactante” :

– Catedrala Ortodoxă din Odessa – Un proiect simbolic și controversat

Catedrala „Schimbarea la Față” din Odessa, construită în secolul al XIX-lea, a fost distrusă de sovietici în 1936, apoi reconstruită identic după anul 2000. Ea întruchipează tensiunile dintre memorie, ștergere și reconstrucție, într-un context geopolitic complex.

Expoziția prezintă un desen elevat al catedralei, însoțit de o hartă istorică în care catedrala este reprezentată ca simbol al puterii spirituale și teritoriale. Figura umană din desen este minusculă, aproape ștearsă, subliniind disproporția dintre individ și instituția religioasă.

-Henriette Delavrancea-Gibory – Arhitect pionier al modernismului românesc.

Henriette Delavrancea-Gibory (1894–1987) a fost una dintre primele femei arhitecte din România. Figură importantă a modernismului interbelic, a proiectat vile, clădiri publice și proiecte urbane, în special în Constanța, la Marea Neagră. Este cunoscută pentru abordarea sensibilă a spațiului, integrând funcționalitatea, lumina naturală și relația cu peisajul.

Proiectul ei la „Scară Umană” : expoziția prezintă un desen original al unuia dintre proiectele sale rezidențiale moderniste, o vilă de coastă pe malul Mării Negre.

Desenul prezintă o siluetă feminină stilizată, folosită pentru a transmite scara, dar aici reinterpretată ca o figură centrală în narațiunea spațială. Lucrarea ilustrează modul în care Delavrancea-Gibory a conceput arhitectura ca o extensie a corpului și a vieții de zi cu zi, rupând cu modelele patriarhale dominante ale vremii.

Această prezentare extrem de instructvă merită să-i fie consacrat un timp mai îndelngat decât cel de care dispuneam, precum și un material explicativ detaliat.

Sper că ea va fi reluată la București, într-un spațiu public, după închiderea Bienalei de la Veneția.

Adrian Irvin ROZEI

Veneția, iunie 2025