Cișmigiu & Co. (I)

La Bastide Vieille, 20/07/2022 

 

De două săptămâni, mă pot îmbăia zilnic în inima Cișmigiului !

Asta, nimeni n-o s-o creadă, în plin Languedoc, la egală distanță de orașele Béziers și Narbonne, la doar vreo 20 Km de marea Mediterană, în mijlocul viilor care se întind până sub contraforturile munților Cévennes ! 

Ce plăcere enormă ! De care profit zilnic, în plină vară, la apusul soarelui, când căldura și soarele arzător din timpul zilei se mai potolesc.

Cum am reușit acest « tour de force » ? Povestea… e mai lungă !

S-o luăm de la început !

*   *   *

Sunt deja vreo 20 ani de când toți vizitatorii care trec prin casa noastră de la « Bastide Vieille », după ce au descoperit grădina cu nenumărate soiuri de arbori, plante, tufișuri, labirinte… afirmă categoric : « Nu vă lipsește decât o piscină ! »

Desigur că această idee mi-a încolțit în minte… chiar de la prima vizită în aest « colț de Paradis », acum 40 ani !

Numai că, cei care dau sfaturi, nu cunosc (sau nu vor să ia în considerație !) toate consecințele unei astfel de decizii. Care trebuie comparate cu avantajele așteptate. Continue reading

Călătorii urban-poetice cu « Tramvaiul… »

La Bastide Vieille, 20/07/2022

Ziarul on-line « Metropolis », datat 15/07/2022, publică un articol al cărui conţinut îmi face o imensă plăcere! Il reiau în integralitate, chiar dacă el poate apare ca având (prea) multe detalii:


„Încep călătoriile urban-poetice cu „Tramvaiul Bookurești”

ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului continuă implementarea proiectelor câştigătoare ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” cu inaugurarea unui nou eveniment pentru oraş, „Tramvaiul Bookureşti”.

Un articol de Liliana Matei | 15 iulie 2022

Iniţiat de Asociaţia „Arta nu muşcă”, „Tramvaiul Bookureşti” propune bucureştenilor cinci călătorii urban-poetice cu tramvaiul de epocă (pe linia 1) în fiecare zi de sâmbătă, în perioada 23 iulie – 20 august 2022. 

„Tramvaiul Bookureşti” reimaginează traseul tramvaiului clasic într-o experienţă interdisciplinară, cu lecturi de poezie, momente de muzică și povești despre oraș ce transpun participanţii într-o călătorie prin care redescoperă oraşul dintr-o altă perspectivă. 

Într-un regim special de weekend, tramvaiul de epocă din baza serviciului de transport public din Capitală este reactivat pe linia 1. Continue reading

C-aşa-i lumea trecătoare… (II)

Bucureşti, 29/05/2022

File de jurnal

Probabil că aceste “experienţe” nostalgice mi-ar fi lăsat un gust amar, dacă niscaiva surprize agreabile nu m-ar fi aşteptat… tot în “mahalaua” mea! 

Era chiar în prima zi, după revenirea la Bucureşti. 

Am plecat spre cartierul meu, din Piaţa Romană, în căutarea altui edificiu anunţat la vânzare, tot la sothebyrealty.ro: 

https://www.sothebysrealty.ro/property/vila-cu-turn-din-fosta-mahala-silvestru

Vila era prezentată în felul următor : 

« Bulevardul Dacia a fost ultimul bulevard proiectat înainte de Primul Război Mondial, în timpul primarului Vintilă Brătianu. 

Bulevardul Nou, așa cum se numea inițial, a fost gândit să creeze o legătură importantă între Gara de Nord și Gara Obor. Fiind un bulevard proiectat, a trebuit să-și facă loc prin vechile cartiere ale Bucureștiului, prin preajma actualei Piețe a Spaniei, până la confluența cu strada Mihai Eminescu și Calea Moșilor.

Strada Mihai Eminescu, denumită până în 1948 strada Romană, este o stradă istorică a Bucureștiului care făcea legătura între Ulița Herăstrăului, actuala Calea Dorobanților, cu Podul Târgului de Afară, astăzi Calea Moșilor.

La mica distanță de confluența bulevardului Dacia cu strada Mihai Eminescu, în fosta mahala Silvestru, lua ființă la începutul secolului XX această vilă istorică cu patru niveluri, cu camere înalte de peste 3,5 m, dispusă pe D+P+1E+M, realizată într-un stil neoclasic, tipic începutului de secol, la comanda generalului Coandă, fost prim ministru în perioada interbelică.

Casa se integra foarte bine în stilul arhitectural al zonei, alături de casa geamănă din imediata vecinătate. Fiind construită pe colț, are avantajul unei deschideri panoramice către două străzi. Imobilul a scăpat de naționalizare, rămânând în familie prin succesiune, acest avantaj ajutând-o să păstreze toate detaliile arhitecturale originale. 

Mai apoi, în anul 2010, a trecut printr-o amplă acțiune de consolidare și restaurare, ocazie cu care a beneficiat de atenție sporită la întărirea fundației, dar și la o serie de finisaje și utilări foarte practice cu materiale de calitate… 

Pe lângă toate acestea, la momentul renovării s-a investit în construirea unui turn la mansardă, care a devenit un punct important de atracție al casei. A primit și o scară artistică din sticlă cu elemente florale din fier forjat, care asigură un acces la nivelurile superioare, proiectată și executată de celebra creatoare plastică Cornelia Moldoveanu.

Exteriorul, reabilitat termic prin placarea completă cu terosistem rigid Austro-therm, este decorat simetric cu frize și ancadramente ale ferestrelor cu lauri fără o încărcătură exagerată însă. Tonurile florale predominante se continuă la interior începând cu ușa dublă de la intrare, restaurată, vitrată cu flori, cu pardoseala din marmură decorată cu elemente florale încadrate de linia vieții, deasupra căreia se află un luminator cu vitraliu floral, și o sobă vieneză din ceramică albă situată în camera de zi. 

Această casă te primeste în interior cu o energie pozitivă de invidiat, oferind plăcerea parcurgerii unui decor gândit să te fascineze încă de la primul pas. Poate avea în viitor multiple destinații, precum rezidență, sediu de companie, notariat sau casă de avocatură. »

Mărturisesc că eram extrem de curios să văd acest ansamblu « vechi şi nou » !

Continue reading

C-aşa-i lumea trecătoare… (I)

Bucureşti, 29/05/2022

File de jurnal

C-aşa-i lumea trecătoare
Unul naşte ş’altu’ moare,
Unul naşte, altul moare
Lume, soro lume…

Ăl de naşte necăjeşte,
Ăl de moare putrezeşte
Lume, soro lume…

                                                                       …dixit Maria Tănase

Sotheby realty România propune la vânzare, pe 2/07/2022, o vilă pentru suma “abordabilă” de 1 050 000 Euro! Preţ redus de la 1 200 000 Euro.

Iată o afacere interesantă !

https://www.sothebysrealty.ro/property/casa-bancherului-ilie-mecu

Casa propusă este prezentată în felul următor pe site-ul vânzătorului: 

« Vila de pe strada Viitorului ne introduce în capătul străzii dinspre centrul Bucureștiului care leagă bulevardele Dacia și Ștefan cel Mare. Aproape de mici cartiere istorice ca Grădina Icoanei, Piața Gemeni sau zona Toamnei-Popa Petre, capătul dintre bulevardul Dacia și strada Alexandru Donici emană istorii de altă dată. 

Case și vile ale micii protipendade bucureștene erau ridicate în această zonă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, însă în perioada interbelică zona cunoștea cel mai însemnat avânt arhitectural. De altfel, înfățișarea de astăzi a străzii era conturată în deceniile 1920-1940, perioadă de prosperitate economică și demografică. 

Ilie Mecu, economist și specialist bancar, cu o carieră de peste 4 decenii în cadrul Băncii Naționale a României, a fost unul dintre cei care au reușit să își ridice un cămin în zona sus menționată. Cu un venit considerabil – în 1927 devenea inspector general în centrala B.N.R., câștigând circa 25-30.000 lei – Mecu își construia o vilă cochetă: retrasă de la stradă, cu o grădină în față, cu 12 camere dispuse la parter și etaj, dar și cu un pod spațios.» 

Acest cartier (mahala, cum îl numesc eu, spre disperarea unor foşti vecini şi amici!) îmi este (foarte) bine cunoscut : în primii 20 ani de viaţă, timp în care am trăit la Bucureşti, am locuit pe str. Alexandru Donici, menţionată în paragraful precitat. 

Mai mult ! Continue reading

Din mahalaua Dichiului…

In anul 1959, cu ocazia împinirii a 500 ani de atestaţie documentară a existenţei oraşului Bucureşti, Muzeul de istorie a lansat un concurs pe această temă, printre elevii şcolilor bucureştene. 

Profesorul nostru de istorie – eram pe atunci elev la Liceul « Spiru Haret » – ne-a propus să participăm.

Desigur că un efort suplimentar în vederea studierii, pregătirii, redactării… unui material consistent, nu mă atrăgea în mod deosebit. Insă, cum eram elevul favorit al profesorului Necşulescu, n-am putut refuza. Cu atât mai mult cu cât tatăl meu mi-a promis să mă ajute. 

El înţelesese perfect funcţia educativă a acestui proiect : să înveţi cum se studiază o problemă şi cum se redactează documentul de prezentare al studiului realizat. Puţin contează dacă e vorba să analizezi… petele din soare sau fabricarea sarmalelor în foi de varză! Metoda este aceeaşi! 

Am ales subiectul: “Monumentele istorice ale raionului 1 Mai”. 

Acest subiect prezenta avantajul, în afara cercetărilor bibliografice, de a-mi da ocazia de a vizita câteva monumente sau lăcaşuri istorice, uşor accesibile cu mijloacele de transport sumare de care dispuneam pe atunci. 

Astfel, am descoperit şi vizitat diferite palate, monumente, biserici… pe care altfel le-aş fi ignorat cu desăvârşire.

Printre ele, Mânăstirea Plumbuita, biserica Icoanei, Şcoala Centrală de fete (pe atunci “Zoia Kosmodemianskaia”!) etc., etc. 

După ce am redactat documentul cerut, cu ajutorul esenţial al tatălui meu, mai ales pentru desenele şi schiţele de amplasament necesare, am trimis studiul meu la Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti.  Continue reading

„Ştie ţăranu’ ce-i şofranu’!”*

File de jurnal

Bucureşti, 22/10/2017

 

Singurul loc din lume în care mănânc într-un restaurant iranian  este… la Bucureşti !

Am descoperit, acum câţiva ani, la întretăierea între Bd. Dacia şi strada Aurel Vlaicu (ing. Aurel Vlaicu, după cum anunţă plăcile instalate acolo !), un restaurant numit « Daryus ».

Dacă am revenit în acest restaurant, este şi pentru că localizarea lui nu-mi este necunoscută. Mă aflu aici în « mahalaua » mea ! 

Această zonă este locul copilăriei mele. Infine, nu chiar ! Pentru că eu am locuit timp de 20 ani în « mahalaua Popa Chiţu », pe strada « Alexandru Donici » fostă « Popa Chiţu », iar aici sunt mai aproape de « mahalaua Dichiului », după numele bisericii Dichiu-Tirchileşti, aflată pe strada Icoanei.

Insă toate aceste nume au fost atât de modificate, schimbate, pitrocite, de-a lungul timpului, încât puţini sunt cei care-şi mai amintesc originea lor.  Continue reading

Gustă o felie de nostalgie…

File de jurnal
București, 25 /09/2016

…sau « Unde începe coada șarpelui ? »

Pe când eram elev la « Liceul Mihail Sadoveanu », la începutul anilor ’60, aveam o profesoară de « Ștințele naturii » pe care nu o înghițeam deloc.

In afară de faptul că era « încuiată » și ne pisălogea cu tot felul de detalii și teorii fără importanță, ea avea un tic enervant : la fiecare câteva minute își ridica sânul drept cu o mișcare sacadată a brațului, care-i deforma partea dreaptă a corpului, până la gură. Obsedați de acest gest care ritma discursul ei, în loc să ascultăm ce ne preda, noi așteptam următorul rictus, încercând să calculăm periodicitatea lui. Iar eu, ca să-i fac boală, după fiecare gest necontrolat, șopteam în ritm : « Cha, cha, cha ! » De altfel, nici nu-mi amintesc cum se numea, în mintea mea rămânând pentru totdeauna « Tovarășa profesor cha, cha, cha ».

Insă ea nici nu mai era conștientă de ridicolul situației și mă considera puțin nebun.

Desigur că, în aceste condiții, nu mă jenam și căutam orice ocazie de a o face de râsul clasei.

Intr-o zi, când ora de zoologie se ținea în laboratorul de « științe naturale », la ultimul etaj al liceului, am remarcat pe un dulap, printre alte vietăți împăiate, un șarpe de vreun metru jum’ate, și el tot împăiat. Continue reading

Dați un leu pentru Ateneu !*

File de jurnal

București, 2 iunie 2016

 

Timp de șapte ani, între 1960 și 1967, am fost abonat la concertele orchestrei filarmonice « George Enescu » din București. 

Concertele aveau loc în fiecare săptămână la Ateneul Român, cu excepția câtorva evenimente speciale (vizita unor mari intepreți sau manifestații excepționale, motive tehnice de restaurare…) când erau transferate la « Sala Palatului » sau în incinta Radiodifuziunii române. 

In toată această perioadă, cu oarecari mici excepții, am avut același loc, după părerea mea, cel mai bun din sală. Și, pentru că suntem între noi, și dacă-mi promiteți că nu veți spune mai departe, vă voi mărturisi că stăteam în loja 47, pe dreapta, sus, cum privești scena. 

Câteva programe din anii'60, uneori cu autograful artistului

Câteva programe din anii’60, uneori cu autograful artistului

Un calcul simplu și aproximativ artă că am petrecut în toți acești ani cam 500 ore sub cupola « bătrânului Ateneu ». Am avut deci tot timpul necesar pentru a  studia fiecare volută, fiecare decorație, fiecare cariatidă de pe tavanul sau din incinta sălii de concert. Am ascultat acolo zeci, poate sute de muzicieni de mâna întâi, români sau străini, de la David Oistrah la Ștefan Gheorghiu, de la Yehudi Menuhin la  Valentin Gheorghiu, de la John Barbirolli la George Georgescu, de la Monique de la Brucholerie la Ion Voicu, de la Lola Bobescu la Ștefan Ruha și atâția, atâția alții. 

Pot deci să spun, fără falsă modestie, că această sală face parte din sufletul și memoria mea și că, de nenumărate ori, asistând la un concert simfonic, chiar și în celălalt capăt al lumii, mi se întâmplă să închid ochii și să visez că mă aflu pe banchetele acoperite cu pluș roșu ale Ateneului Român din București.  Continue reading