București, 06/06/2025
Cu “Lupa”…
Programul zilei de azi prevede o vizită în cartierul străzii Vasile Alecsandri, în apropierea Pieței Romană, între str. Căderea Bastiliei și Bd. Lascăr Catargiu.
Cunosc acest cartier… de vreo 65 ani !
Aici, chiar lângă Biserica Visarion, pe vremea aia într-o școală, am dat examenul de intrare la Liceul « Mihail Sadoveanu », al cărui nume era încă « Școala nr. 5 » ! De fapt, liceul de pe Bvd. Dacia (azi liceul « Victor Madgearu ») încă nu era complet finisat. Dacă nu mă înșel, anul școlar a început în 1960, în acest liceu, cu vreo două săptămâni după celelalte școli din țară !
În Piața Romană, am cunoscut multe schimbări, de la statuia lui Lascăr Catargiu, trecând prin « Crucea Eroilor », după 1990, chiar și statuia Lupoaicei, într-una dintre multiplele ei localizări !
Am și scris un text, legat de acest subiect, acum mai bine de 20 ani:
Serviți lupă cu băieței! | ADRIAN ROZEI
În reluarea din 2010, scriam :
« În fine (oare o fi în fine?), statuia cu soclul original a fost instalată în Piaţa Romană, în prezenţa primului-ministru italian, Romano Prodi, în vizită la Bucureşti.
Bine înţeles că istoria acestor peregrinări nu e cunoscută astăzi de multă lume, ba chiar am auzit nu demult nişte tineri care comentau în Piaţa Romană, că această statuie trebuie să fie donaţia vreunei asociaţii de protecţie a animalelor!
După cum spunea Apunake, într’un text încă inedit, numit „L’Archisucre”, scris în limba franceză:
„Une louve sur un socle,
et deux jumeaux suspendus
à ses mamelles, en train de la téter?
Connais pas.”*
—
Erată: O eroare de tipar s’a strecurat în titlul acestui articol. Vă rugăm să citiţi: „Serviţi cupă cu tăieţei!”
Erată 2: În momentul trimiterii la tipar remarcăm o altă eroare în titlul articolului. Vă rugăm să citiţi: „Serviţi supă cu tăieţei!”
* „O lupoaică pe un soclu
Şi doi gemeni agăţaţi
De mamelele ei, pe care le sug?
Nu cunosc aşa ceva”
Service après-vente
Când scriam acest text în 2003, nu-mi puteam imagina că lupoaica şi gemenii dela Bucureşti se vor muta din nou! E a şasea oară într-un secol că acest „dar al Romei” îşi schimbă reşedinţa bucureşteană, care se putea presupune că a fost aleasă pentru a fi permanentă şi definitivă.
Dacă am înţeles raţiunea care a dus la instalarea ei în Arenele romane sau în Piaţa Romană, mi se pare mult mai puţin evident ce căuta ea în Piaţa Dorobanţi (fostă Piaţa Confederaţiei Balcanice) sau la intrarea în strada Lipscani.
E drept că această localizare este o întoarcere la cea de acum un secol, însă Bucureştiul de atunci nu mai seamănă cu cel de azi.
De altfel, dacă pe atunci tramvaiul cu cai îi dădea roată, poate că, mutatis mutandis, localizarea ei în mijlocul traficului dantesc al Pieţii Romane ar fi mai logic şi din acest punct de vedere.
Chiar dacă în alte capitale ale lumii latine, lupoaica este pusă la adăpost de traficul automobilistic şi de poluarea pe care acesta îl generează.
Am văzut că la Roma, „adevărata lupoaică” este bine păzită într-un muzeu, la numai câţiva metri de vârful colinei capitoline.
La Paris, lucrurile sunt şi mai complicate pentru că există… două lupoaice! Una, ascunsă în tufişurile unui părculeţ -care nici măcar nu-i poartă numele!- în faţa Sorbonei, şi alta în curtea interioară, practic inaccesibilă, a galeriilor de la Petit Palais.
La fel ca şi cele din Buenos Aires sau Santiago, uitate în parcuri mai mult sau mai puţin îngrijite.
Poate că exemplul pe care ar fi trebuit să-l urmeze edilii Capitalei, este mai degrabă cel al oraşelor din România, nouă la număr, unde statuia simbol al latinităţii tronează în mijlocul unor peluze împodobite cu flori şi arbori decorativi.
Însă, din presă, am aflat că, nu peste mult timp, lupoaica romano-bucureşteană va fi înconjurată de reproduceri extrase din basoreliefurile Columnei lui Traian, ale cărei còpii aşteaptă, de mai bine de treizeci de ani, o localizare într-o piaţă de prestigiu a capitalei.
În tot cazul, oricare ar fi decizia luată, sperăm că ea va fi definitivă!
Până la mutarea următoare! »
Despre urmarea acestui proiect… orișicine poate constata realitatea sa !
* * *
Un comentariu istoric mai amplu, ar merita « Casa Nanu-Muscel » din aceeași piață. Însă, acest subiect depășește cadrul textului prezent, și a fost îndelung dezbătut de istorici și de « societatea civilă ».
Eu, însă, am o amintire personală din blocul circular care mărginește piața.
Pe când eram elev la Liceul « Mihail Sadoveanu », am avut un coleg cu numele de Șerban Boureanu, care locuia în acest imobil. De câteva ori, am fost invitat în apartamentul părinților săi, pentru pregătirea cursurilor sau activităților culturale comune.
Cu această ocazie, am remarcat, pe o etajeră, o fotografie uimitoare.
Ea îl reprezenta pe Walt Disney scrutând o bucată de film pe care o ținea cu cele două mâini. Pe brațul său stâng era desenată silueta lui Mikey Mouse care ținea și el bucata superioară a filmului, pe care o studia cu atenție !
Pe fotografie se putea observa semnătura lui Walt Disney.
Nu am regăsit fotografia cu Walt Disney și Mikey Mouse în varianta pe care am cunoscut-o în anii ’60.
Atașez două imagini similare, disponibile pe Net
Am fost uimit de originalitatea acestui cadou făcut de genialul desenator american. Șerban mi-a explicat că tatăl lui a lucrat cu Walt Disney și, nu mai știu cu ce ocazie, acesta i-a oferit fotografia cu dedicație.
Am fost foarte puternic impresionat de această fotografie. Mai ales pentru că, la începutul anilor ’60, era mai mult decât o raritate… în România !
Mulți, mulți ani mai târziu, pe la începutul anilor 2000, am revăzut aceeași fotografie în vitrina unui anticar la « Biennale des Antiquaires » în Grand Palais din Paris. Era pusă în vânzare, însoțită de un panou explicativ indicând data și numele proprietarului, pentru vreo 1200 Euro !
Pe Șerban Boureanu nu l-am mai revăzut din 1964, când am dat bacalaureatul. Însă, diferiți amici români din Franța mi-au spus că era, prin anii ’80, regizor de culise la Théâtre de la Ville (azi « Sarah Bernhardt ») din Paris.
În « Les Archives du spectacle » din 2007, se poate citi :
Șerban Boureanu
| 1984 | Le Chevalier à la rose de Hugo von Hofmannsthal mise en scène Jean-Louis Thamin |
| ″ | La Lamentable et Véridique Histoire d’Arden de Faversham mise en scène Lucian Pintilie |
| 1983 | Le Maître et Marguerite d’après Mikhaïl Boulgakov mise en scène Andreï Serban |
| 1982 | Quoi qu’on fasse on casse d’après Michael Frayn mise en scène Jean Mercure |
| 1981 | Le Canard sauvage de Henrik Ibsen mise en scène Lucian Pintilie |
| 1979 | Gin Game – ou Le rami n’est pas ce qu’on pense de Donald L. Coburn mise en scène Jean Mercure |
| 1978 | La Maison des cœurs brisés d’après George Bernard Shaw mise en scène Jean Mercure |
| ″ |
Aceste spectacole corespund perioadei în care « Théâtre de la Ville » era un « cuib românesc » în arta spectacolului din Franța !
Va urma…
Adrian Irvin ROZEI
La Bastide Vieille, august 2025