Roma – Parigi: 70 anni di amicizia

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista « Siamo di nuovo insieme », n. 141-142 gennaio – marzo 2026, curata dall’Associazione degli Italiani in Romania RO.AS.IT di Bucarest.

Pochissimi sanno che nel gennaio 2026 le città di Roma e Parigi hanno festeggiato settant’anni dalla firma del loro gemellaggio. Ho scoperto questa importante informazione proprio la notte di Capodanno, quando l’Arco di Trionfo di Parigi ha sfoggiato i colori franco-italiani con il motto: «70 anni di amicizia».

Quest’informazione può sembrare piuttosto banale: sono innumerevoli le città del mondo, grandi e piccole, a vantare gemellaggi che talvolta arrivano a coinvolgere più di dieci agglomerati urbani in tutto il mondo e che possono variare da capitali a piccoli villaggi. Ma il caso di Roma e Parigi è completamente diverso: entrambe le capitali, fari della latinità, sono gemellate con una sola città. Una scelta giustificata dal motto che le unisce, esposto con immensa fierezza: in francese «Seule Paris est digne de Rome, seule Rome est digne de Paris» o in italiano «Solo Parigi è degna di Roma, solo Roma è degna di Parigi».  Continue reading

Rome – Paris : 70 ans d’amitié

Ce texte a été publié dans la revue « Siamo di nuovo insieme » n° 141-142, datée de janvier-mars 2026, éditée par l’Association des Italiens de Roumanie à Bucarest.

Peu de gens savent que Rome et Paris célèbrent, en janvier 2026, les soixante-dix ans de leur jumelage !

Nous avons découvert cette information importante le soir du Nouvel An, lorsque l’Arc de Triomphe à Paris s’est paré des couleurs franco-italiennes avec la devise : « 70 ans d’amitié ».

Cette information peut paraître anodine : d’innombrables villes à travers le monde, grandes et petites, sont fières de leur jumelage, comptant parfois plus de dix agglomérations, des capitales aux petits villages ! Continue reading

Roma – Paris : 70 anni di amicizia  

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » nr. 141 –142, datat ianuarie – martie 2026, editată de « Asociația italienilor din România » la București.

Puțin numeroși sunt cei care știu că orașele Roma și Paris sărbătoresc, în luna ianuarie a anului 2026, șapte decenii de la semnarea actului lor de înfrățire !

Am descoperit această importantă informație chiar în noaptea Anului nou, atunci când Arcul de triumf din Paris a afișat culorile franco-italiene cu deviza : « 70 anni di amicizia » 

Această informație poate părea oarecum banală : nenumărate sunt orașele din lume, mari și mici, care se mândresc cu înfrățiri ajungând, uneori, până la mai bine de zece aglomerații din întreaga lume, care pot varia de la capitale până la mici sătulețe !

Însă cazul orașelor Roma și Paris este complet diferit : amândouă capitalele -far ale latinității nu sunt înfrățite decât cu un singur oraș. Alegere justificată prin deviza unirii lor, afișată cu nespusă mândrie.

În franceză : « Seule Paris est digne de Rome, seule Rome est digne de Paris » sau, în italiană : « Solo Parigi è degna di Roma, solo Roma è degna di Parigi ».

Merită să precizăm că, pe data de 30 ianuarie 1956, când a fost semnat actul de înfrățire între cele două capitale, situația politico-socială a Europei era cu totul diferită de cea de astăzi : continentul nostru ieșise doar de un deceniu dintr-o luptă fraticidă, care lăsase amintirea oribilă a milioane de morți, însă el iniția, cu pași mari, « les Trente glorieuses », o epocă de creștere economică fără egal, chiar dacă o bună parte din continent se afla dincolo de Cortina de fier, deci în afara acestei mișcări extrem de pozitive. Continue reading

Un autre moulin de mon cœur ! (VII)

Bon nombre d’années ont passé !

J’ai revu, de temps en temps, « Il molino Stucky ». Après le 2003, avec la façade brûlée et les fenêtres… comme des trous noirs auréolés de fumée !

Quand j’ai appris que l’hôtel hébergé au Moulin Stucky avait ouvert ses portes, je me suis dépêché d’aller le visiter.

Mais, une fois arrivé au bord du Canal de la Giudecca, côté Dorsoduro, j’ai choisi de m’arrêter un moment avant de traverser le canal.

Normal ! J’attendais ce moment depuis tant d’années !

Qui a dit déjà que le meilleur moment de l’amour est “quand on monte l’escalier” ? Clemenceau ? Ou Sacha Guitry ?

Je me suis installé à la table d’un restaurant, tout près du débarcadère d’où j’allais prendre le bateau, et j’ai déjeuné, en admirant la silhouette du Molino Stucky, dorée par le soleil de l’automne sur un fond de ciel bleu… comme en Italie !

« Azzurro,
Azur,
Il pomeriggio è troppo azzurro
L’après-midi est trop azur
E lungo per me.
Et long pour moi… »

Cette fois-ci… je l’ai trouvé beau ! Avec ses murs en briques dorées et le toit en pointe bleuté… ça a de la classe ! Et, en quelque sorte, le symétrique des façades à fenêtres géminées vénitiennes. Continue reading

Un autre moulin de mon cœur ! (III)

Maintenant, il serait temps de se pencher sur l’histoire de l’île de la Giudecca et du canal du même nom.

« L’île, qui s’appelait autrefois Spina Longa (longue arête), en raison de sa forme toute en longueur, est devenue Giudecca d’après le toponyme Zudeca.

Zudeca : lieu où l’on tanne les peaux. Ce toponyme est très courant en Istrie. »

Tiens, tiens ! Voici une autre explication pour l’origine du nom de l’île !

Qui n’a rien à voir avec celle (officielle !), mentionnée au début de ce texte. Je laisse la responsabilité… aux auteurs de ces lignes !

« Les jardins et les potagers sont caractéristiques de l’endroit et un plan de 1729, dressé par Ludovico Ughi, recense ce patrimoine de façon détaillée, presque maniaque, jusqu’à en dessiner chaque allée.

Représentation graphique de « L’illustre ville de Venise, dédiée au règne du sérénissime Dominion de Venise »

Cette carte de Venise en 1729 de Lodovico Ughi est considérée comme un jalon dans l’histoire cartographique de la ville. Pendant des siècles, les cartographes de Venise avaient copié des cartes plus anciennes sans modifier significativement l’apparence de la ville. La carte d’Ughi a été la première à être fondée sur des données de terrain exactes et des mesures réelles. Continue reading

Ho rivisto Siracusa!

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista « Siamo di nuovo insieme », n. 139-140 ottubre – dicembre 2025, curata dall’Associazione degli Italiani in Romania RO.AS.IT di Bucarest.

« J’aimerais tant voir Syracuse
L’île de Pâques et Kairouan
Et les grands oiseaux qui s’amusent
A glisser l’aile sous le vent.

Avant que ma jeunesse s’use
Et que mes printemps soient partis
J’aimerais tant voir Syracuse
Pour m’en souvenir à Paris ! »

Vidéos Bing Syracuse Henri Salvador

Per circa mezzo secolo, ho sognato di raggiungere Siracusa, in Sicilia.

Non so perché. Forse perché ho ascoltato e amato la melodia «Syracuse», una canzone francese del 1962, scritta da Bernard Dimey e composta da Henri Salvador, in cui sono evocati luoghi esotici da sogno in un viaggio intorno al mondo, compresa Siracusa, nello spirito malinconico del parigino sedentario, autore della canzone.

Racconta la storia immaginaria di un cambiamento esotico di paesaggio in luoghi dove Dimey, alla fine, non arriverà mai.

Io però sono arrivato per la prima volta in Sicilia nel 1970. E, da allora, ci sono tornato innumerevoli volte.

Nonostante questo, ho visto Siracusa solo nel 2018! Continue reading

Am revăzut Siracuza !

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » no. 139 – 140, datat octobrie- decembrie 2025, publicată de Asociația Italienilor din România RO.AS.IT. din București.

« J’aimerais tant voir Syracuse
L’île de Pâques et Kairouan
Et les grands oiseaux qui s’amusent
A glisser l’aile sous le vent.

Avant que ma jeunesse s’use
Et que mes printemps soient partis
J’aimerais tant voir Syracuse
Pour m’en souvenir à Paris !
 »

Vidéos Bing Syracuse Henri Salvador

Timp de aproape jumătate de secol, am visat să ajung la Siracuza, în Sicilia ! Nu știu de ce! Poate pentru că am auzit și îndrăgit melodia « Syracuse »?

« Syracuse » este un cântec francez din 1962, scris de Bernard Dimey și compus de Henri Salvador, care evocă localizări de vis. Melodia sugerează o călătorie în jurul lumii, cu destinații exotice, inclusiv « Syracuse » etc., în spiritul melancolic al parizianului sedentar, autorul textului. El spune povestea imaginară a unei schimbări exotice de peisaj în locuri unde Dimey, în cele din urmă, nu va ajunge niciodată! Continue reading

Il libro sospeso…

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista « Siamo di nuovo insieme », n. 137-138 giugno – setembre 2025, curata dall’Associazione degli Italiani in Romania RO.AS.IT di Bucarest.

 “S’è spenta la vita della splendida Venezia,
Non odi più canzoni, non vedi più lumi di danza;
Sulle scale di marmo, sugli antichi portali,
Batte solo la luna ed inargenta i muri.

Come su di un cimitero, il Silenzio si stende sulla città
Prete decrepito sopravvissuto al naufragio degli anni,
San Marco batte, sinistro, la mezzanotte

Mi trovavo a Venezia nel Sestiere Cannaregio quando ho sentito da qualche parte, in lontananza, suonare una campana che annunciava la mezzanotte.

Forse per questo mi sono tornati in mente i versi di Eminescu. Intorno a me, l’atmosfera era esattamente quella descritta da “l’ineguagliabile” poeta un secolo e mezzo fa: “Non odi più canzoni, non vedi più lumi di danza…”, i ristoranti chiusi, le serrande dei negozi abbassate… solo qua e là la strada era illuminata da un lampione discreto, nonostante fossi sulla calle principale, che porta dalla Stazione Santa Lucia a Ponte di Rialto, e più giù, verso Piazza San Marco.

Sembra che, a partire dalla pandemia, la maggior parte dei ristoranti abbia conservato la (brutta) abitudine di chiudere alle ore 22:00, e di prendere l’ultima ordinazione alle 21:45. Continue reading