De la explozivi la pietricele : o istorie friulană ! (II)

Acest text a fost publicat în nr. 131-132, octombrie – decembrie 2024, al revistei « Siamo di nuovo insieme… » editată de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. din București.
 

Am ales doar două edificii în care arta mozaicului, împletită cu celelalte « specialități Art Nouveau » (pictură, ceramică, mobilier, tâmplărie…), a  fost ridicată la o culme a acestui stil în Franța. Și care sunt două dintre « localizările » mele preferate în acest domeniu, deși mai puțin promovate de ghidurile turistice. Departe de mine ideea de a « înlocui » adresele renumite ale lui Guimard, Chartier sau Mucha !  Însă, fiecare dintre noi are « slăbiciunile » sale !

Mai întâi, voi menționa restaurantul « Mollard », care « trăiește », în acest moment emoții similare cu cele ale inaugurării sale… care a avut loc în 1895 !

« Brasserie Mollard este una dintre cele mai vechi « brasseries » din Paris, situată rue Saint-Lazare în arondismentul VIII, lângă gara Saint-Lazare. Decorul său este opera lui Édouard-Jean Niermans, arhitectul de la Hôtel Negresco din Nisa, Hôtel de Paris din Monte-Carlo și cabaretul Moulin-Rouge, asistat de Eugène Martial Simas.

În 1895, « Maison Mollard » a creat un eveniment devenind cel mai șic restaurant și cel mai modern loc de întâlnire de lux în cel mai « la modă » cartier din Paris. Gil Blas a anunțat deschiderea stabilimentului în 1895. »

Continue reading

De la explozivi la pietricele : o istorie friulană !

La Bastide Vieille, iulie 2024

 

Acest text a fost publicat în nr. 129-130, iunie – septembrie 2024, al revistei « Siamo di nuovo insieme… » editată de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. din București.

Timp de 14 ani, între 1994 și 2007, am vizitat aproape an de an, micul oraș Sequals din nordul Italiei. Sequals este o comună în provincia Pordenone din regiunea Friuli-Venezia Giulia din Italia, cu mai puțin de 2500 locuitori.

Mulți vor fi cei care, citind aceste rânduri, se vor întreba ce-l poate determina pe cineva să vină și să revină de atâtea ori într-un oraș atât de mic despre care puțin numeroși sunt cei ce au auzit vorbindu-se.

Deși, cum se va vedea în continuare, din acest loc a plecat, acum mai bine de un secol și jumătate o « specialitate » pe care enorm de mulți locuitori ai planetei Terra o pot întâlni, fără să-i dea mare atenție, de la Paris la New York, de la Copenhaga la București, ba chiar și de la Londra la Alger. Ca să nu mai vorbim despre Italia… de la Veneția până în Sicilia !

Insă, eu mă duceam la Sequals din cu totul alt motiv !

In toată perioada menționată, am dirijat exportul unui produs utilizat în industria explozivilor civili în jumătate din țările lumii, printre care și Italia.  La Sequals se afla una dintre cele mai importante societăți italiene producătoare de explozivi civili, utilizați în mine, lucrări publice, construcții locative etc. Continue reading

Dagli esplosivi ai sassolini: una storia friulana (II)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” n. 131 – 132, ottobre  – dicembre 2024, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.

Ho scelto solo due edifici in cui l’arte del mosaico, intrecciato alle altre «specialità Art Nouveau» (pittura, ceramica, mobili, falegnameria…), è stata elevata ai suoi massimi livelli in Francia e che sono anche tra i miei preferiti in quest’ambito, sebbene meno promossi nelle guide turistiche. Non è mia intenzione «sostituire» le rinomate opere di Guimard, Chartier o Mucha, ma ciascuno di noi ha le proprie «debolezze».

Innanzitutto, menzionerò il ristorante «Mollard» che «vive» in questo momento emozioni simili a quelle legate alla sua inaugurazione… avvenuta nel 1895! Continue reading

Dagli esplosivi ai sassolini: una storia friulana (I)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” no. 129 – 130, luglio-settembre 2024, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.

Per 14 anni, tra il 1994 e il 2007, ho visitato quasi ogni anno la piccola città di Sequals, nel nord dell’Italia.

Sequals è un comune in provincia di Pordenone, nella regione italiana del Friuli-Venezia Giulia, con meno di 2500 abitanti. Leggendo queste righe, molti si chiederanno cosa possa spingere qualcuno a tornare costantemente in una città così piccola, di cui in pochissimi hanno sentito parlare.

Come vedremo, in questo luogo è nata, più di mezzo secolo fa, una «specialità» in cui molti abitanti della Terra possono imbattersi senza darle troppo peso, da Parigi a New York, da Copenaghen a Bucarest, e perfino da Londra ad Algeri. Per non parlare dell’Italia… da Venezia fino in Sicilia! Continue reading

Connaissez-vous Mlle Pétrescu, « la Merveille du XIXe siècle » ?

Ce texte a été publié dans la revue « Planet PARIS MONTMARTRE » du 3e trimestre 2024.

On n’a pas tous les jours … 70 ans
Ça nous arrive une fois seulement,
Ce jour-là passe hélas trop vite !
C’est pourquoi faut qu’on en profite. 

Je ne comptais pas fêter de manière spéciale mon anniversaire du 2 janvier. 

C’est vrai que c’était dans ma vie une date particulière : j’allais « changer de préfixe » en passant de 6 à 7 ! 

Et puis, j’ai reçu une invitation d’un grand restaurant parisien. 

Ce restaurant est un de mes endroits préférés dans Paris.

C’était un message m’annonçant qu’à l’occasion de mon anniversaire, je bénéficiais d’une coupe de champagne gratuite. 

« It’s an offer you can’t refuse! »  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (V)

București, 30 septembrie 2024

De curând, mi-am reamintit cu enormă plăcere de Matei Nedelescu.

Pe 25/09/2024, a avut loc, în sălile « Jockey Club-ului Român », lansarea volumului amicului meu Radu Negrescu – Suțu intitulat « Cartea de aur a familiei Suțu ». Lansarea a avut loc în prezența unor academicieni, istorici reputați, intelectuali de frunte, oameni de cultură și artă etc.

« Jockey Club Român » își are, în prezent, sediul pe str. Episcopiei 9.

Cunosc acest edificiu din anii ’50 !

Cum așa ? Pe atunci, tatăl lui Matei Nedelescu făcea parte din conducerea Uniunii Arhitecților din România, care-și avea sediul în acest elegant local.

De câteva ori, împreună cu toată familia Nedelescu, am avut ocazia să particip, mai ales în grădina de vară, le proiecții de filme « în circuit închis ». Îmi amintesc, în special, de proiecția filmului « Wild Strawberries » de Ingmar Bergman, pe la sfârșitul anilor ’50.  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (IV)

București, 30 septembrie 2024

Aceste amintiri au reieșit din fundul memoriei în momentul când, deschizând geamul camerei mele din hotelul « Sarroglia », am revăzut întretăierea străzilor Donici cu Vasile Lascăr. Cutia de poștă de acum 7 decenii, nu mai există, însă casa din colț nu s-a schimbat. Doar că una dintre ferestrele imobilului a fost zidită pe jumătate, cealaltă jumătate « beneficiind » de un cadru ieftin de material plastic din PVC.

În « Caietul de bune practici constructive » , ni se precizează, la capitolul 4 « Intervenții legale – Ce este permis și ce este de evitat » că :

« Închiderea ferestrelor spre stradă

-Intunecă spațiile interioare ;

-Schimbă arhitectura clădirii și modul în care e apreciată de vecini ;

-Transformă fațada, care are prin definiție goluri, într-un perete orb și transformă strada într-un mediu arid.

Înlocuirea tâmplăriei originale cu tâmplărie PVC ieftină

-Provocă sistematic degradarea ancadramentelor și peretelui ;

-Poate fi periculoasă pentru sănătate : blochează circulația aerului și riscă să provoace igrasie ;

-Creează o discrepanță cu stilul clădirii și cu restul materialelor. »

În continuare, ni se precizează că, doar în zona Vasile Lascăr :

« 93 de imobile vechi din zonă au tâmplăria originară înlocuită cu tâmplărie PVC » și « 7 imobile din zona Vasile Lascăr au ferestre zidite la stradă. »

« Nu contează ! Să poate ș’așa ! » LOL  Continue reading

O stradă ca oricare alta… (III)

București, 30 septembrie 2024

 

În casa și curtea vecină, la nr. 29, am cunoscut câteva personalități interesante.

Mai întâi, poetul Jean de Leresty.

De fapt : Ion de la Lerești !

Am descris povestea lui « Ion de la Lerești, originar chiar din satul Lerești, de lângă Câmpulungul Muscelului. » într-un text intitulat :

„Figuri bucureştene vechi şi uitate” | ADRIAN ROZEI

Inutil să-l reiau aici.

Tot în această curte, locuia Ina Don. Despre care am vorbit în cartea mea :

Amintirile pestrițe ale unui adolescent atipic

« Ina Don, tot actriță la Teatrul Municipal, poate mai puțin cunoscută pentru că a jucat mai ales roluri secundare, cu excepția rolului titular din « Don Gil de ciorap verde » de Tirso de Molina, a cărei amintire pare că s‑ar fi pierdut! Probabil că nici eu nu mi‑aș fi amintit de ea dacă Ina Don n‑ar fi fost vecina mea de casă, pe strada Donici, și prietenă cu mama mea. Mulți ani mai târziu, am descoperit în Franța, că ea era nepoata renumitului caricaturist „francez” Don! ».

Mai întâi, câteva cuvinte despre soțul Inei Don, sportivul și antrenorul cu activitate internațională, Radu Naumescu. După ce au părăsit România, Naumescu a deschis o sală de sport la Boulogne -Billancourt, nu departe de casa mea. Continue reading