Au temps de la canicule… (I)

Feuilles de journal

Boulogne, 29/07/2026

Cela peut paraître étrange, mais la canicule ne m’a pas laissé que de mauvais souvenirs ! Bien-sûr, j’ai souffert des conséquences de la chaleur, comme des millions de Français, surtout dans les grandes villes. Et, en ce moment, je me trouve en ville, à Boulogne, pour quelques jours, alors que ma famille est restée dans le Languedoc.

Donc, comme tous les « célibataires de l’été », je dois assurer quelques fonctions essentielles. Ainsi, après les activités de la journée, j’ai décidé de dîner, presque chaque soir, au restaurant. Ça facilite l’intendance !

J’ai vécu une « aventure » similaire, pendant la canicule de juillet 2018 et j’en ai parlé, dans un texte qui porte le titre :

 La « Cigale » ayant chanté tout l’été… | ADRIAN ROZEI dans ces termes :

« En vérité, si je me trouve aujourd’hui dans cet endroit mythique, (à la « Cigale » de Nantes !) c’est un peu à cause du… réchauffement climatique ! Etrange, n’est pas ?

La semaine dernière, en promenade dans le Quartier latin, j’étais à la recherche d’un restaurant pour dîner. La température extérieure était presque insupportable ! Près de 28°C vers 20 heures du soir !

Alors, ma seule obsession était de trouver un restaurant… avec l’air conditionné.

Pas si simple ! Tous ces restaurants où, tout au long de l’année, il fait un froid de canard, avaient ouvert largement leurs portes, à la recherche du moindre souffle d’air. Très probablement, leur installation de conditionnement d’air n’avait pas été prévue …pour la canicule ! …

J’ai choisi une table tout au fond de la salle (chez « Vagenande »), là où il faisait …le plus frais ! Bien m’en a pris ! Même si le gigot d’agneau (plat du jour !) était fini, j’ai eu la chance d’avoir comme voisins de table un couple fort sympathique, qui venait de Vannes, en Bretagne.

C’est ainsi que j’ai eu l’idée d’aller en Bretagne !

Et me voilà sur la route de Vannes. Première escale : Nantes. » etc., etc.

Un souvenir inoubliable ! Continue reading

Ciocârlia  şi-a  luat  zborul…

Acest text a fost scris scris acum mai bine de douà decenii, dar nu a fost publicat până astăzi pe blog-ul meu. Imaginile atașate datează tot din aceeași perioadă.

Santo  Domingo nu  este  exact  ceea  ce  se  cheamă  un  oraş  frumos.  Deşi  a  fost  prima  capitală  a  Americii,  descoperită  de  Cristofor  Columb,  te-ai  putea  aştepta  să  găseşti  aici,  acumulate  de-a  lungul  secolelor,  monumente şi  edificii  coloniale  care  să  dea  oraşului  o  atmosferă  tradiţională,  cel  puţin  tot  atât  de  pitorească precum  cea  din  nenumărate  alte  vechi  centre   latino-americane.

Din  păcate  oraşul  a  devenit  cu  timpul  un  fel  de  imensă « banlieue »,  cu  străzi  care  se  întretaie  în  unghi drept  « à  l’américaine »,  cu  imobile  de  beton  separate  prin  terenuri  virane, şi,  pe  ici pe  colo,  un  edificiu  exagerat  de  mare, în  stil  grec  sau  roman,  nepotrivit  cu  istoria  locului,  care  aminteşte  visurile  de  măreţie  ale  vreunui  « caudillo »,  care  a  încercat  să-şi  impună  gusturile  unui  popor  pe  care  visa  să-l  conducă  cu  o mână  de fier timp  de  1000 ani. 

Din  fericire,  în  mijlocului  acestui  cafarnaum,  fără  cap  şi  coadă,  un  mic  cartier  colonial,  o  adevărată   bijuterie,  ascunde  câteva  perle  construite  în perioada ocupatiei  spaniole : o  catedrală  gotică,  primul  sanctuar  creştin  construit  în  America şi care a adăpostit,  timp  de  ani  de  zile, resturile  pământeşti ale celui  care  a  descoperit  Noul  Continent,  câteva  palate  amintind  trecerea  prin această  insulă  a  unor  înalte  feţe  bisericeşti,  arhiepiscopi  şi  cardinali, sau  ale  unor  puternici  ai  vremii,  precum Bartolomeo  Colon, vice-rege  al  Americii,  sau  Nicolas  de  Ovando,  fondator  al  capitalei  dominicane.

Cartierul  este,  bineînţeles,  împânzit  cu  biserici  şi  mânăstiri,  dintre  care  unele  mai  funcţionează  şi  astăzi,  ascunzând  în  liniştea  netulburată  a  curţilor  interioare  atâtea  maici  care îşi consacră întreaga  lor viaţă  rugăciunilor  şi cântărilor bisericeşti,  fără  să  bănuiască  măcar  că  la  numai  câţiva  zeci  de  metri,  seară  de  seară,  şi  mai  ales  la  sfârşitul  săptămânii,  alte fete tinere  îşi  petrec  nopţile  dansând  în  discoteci  sau  localuri  cu  muzică  « en  vivo ».  Continue reading

Jean Dampt cu sos de muștar!

Acest text a fost publicat în revista „Planet Paris Montmartre” nr. 22, din trimestrul al doilea, în luna iunie 2026.

Au trecut aproape șaizeci de ani de când visez să vizitez orașul Dijon!

De ce? Simplu!

Între 1967 și 1970, când eram student la École des Mines din Saint-Étienne, treceam prin Dijon aproape în fiecare lună, cu trenul sau cu mașina.  Scopul càlàtoriei mele era de a ajunge la reședința mea oficială din Paris.

De fiecare dată, când se întâmpla asta în timpul zilei, eram impresionat de acoperișurile cu țigle multicolore ale bisericilor din Dijon și plănuiam să mă întorc pentru a le admira mai îndeaproape.

Abia în martie anul acesta,  visul a devenit realitate!

Toate acestea pentru că, în noiembrie 2025, am descoperit că Muzeul de Arte Frumoase din Dijon prezenta, între 11.07.2025 și 03.09.2026, expoziția „Jean Dampt – Creator de imagini”!

Dar, cum și de ce m-a interesat un artist aproape uitat de acum un secol? Din nou… o poveste veche!
Continue reading

Jean Dampt à la sauce moutarde !

Ce texte a été publié dans la revue « Planet Paris Montmartre » no. 22 du 2e trimestre au mois de juin 2026.

Ça doit faire, bientôt, soixante ans que je rêvais de visiter la ville de Dijon !

Pourquoi ça ? Simple ! Entre 1967 et 1970, quand j’étais élève à l’Ecole des Mines de Saint-Etienne, je passais presque tous les mois par Dijon, en train ou en voiture. Ceci, pour rejoindre mon domicile officiel à Paris. A chaque fois, quand ceci se passait de jour, j’étais impressionné par les toitures recouvertes de tuiles multicolores des églises dijonnaises et je me proposais de revenir pour les admirer de plus près.

Il a fallu attendre le mois de mars de cette année pour que ce rêve devienne réalité ! Tout ça, parce que, au mois de novembre 2025, j’ai découvert que le Musée des Beaux-arts de Dijon présentait, entre le 7/11/2025 et le 9/03/2026, l’exposition « Jean Dampt – Tailleur d’images » !

Mais, comment et pourquoi étais-je intéressé par un artiste presque oublié, d’il y a un siècle ? Encore une fois… une vieille histoire ! Continue reading

Cartolina: «Escale à Sète 2026»

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista « Siamo di nuovo insieme », n. 143-144 aprile– maggio 2026, curata dall’Associazione degli Italiani in Romania RO.AS.IT di Bucarest.

Sète è una città marittima francese, a metà strada tra Marsiglia e Barcellona. Era conosciuta così… da circa 2000 anni!

Tuttavia, a partire da quest’anno, Sète sarà riconosciuta come luogo «a metà strada tra La Spezia e Castellon de la Plana». Com’è possibile? Semplice!

«Dal 20 fino al 22 marzo 2026, dalla prima edizione dell’incontro “Scalo alla Spezia”, le città di La Spezia (Italia), Sète (Francia) e Castillon de la Plana (Spagna) hanno deciso di unire le forze per lanciare la “#Via Mediterranea”. Tre città di carattere, tre paesi vicini, tre festival marittimi internazionali si uniscono per convincere gli attori del patrimonio marittimo di tutto il mondo a raggiungere, ogni due anni, il Mediterraneo.»

E aggiungerei, tre nazioni-faro della latinità mediterranea. 

Ma, innanzitutto, vediamo qual è la storia degli incontri chiamati «Escale à Sète».

«Escale à Sète» è un festival marittimo che ha luogo una volta ogni due anni a Sète, Hérault, Francia. Questo raduno marittimo è attualmente il più grande raduno di imbarcazioni tradizionali della costa mediterranea francese.

Il primo «Escale à Sète» si è tenuto nel 2010. In una sola giornata, l’evento ha riunito 10.000 visitatori sulle banchine, con la partecipazione di 50 imbarcazioni. Successivamente, ha attirato 250.000 visitatori nel 2012 e nel 2014. Oltre un centinaio di «velieri», tra cui la Sedov (bandiera russa) e la Kruzenshtern (anch’essa battente bandiera russa), le due navi a vela più grandi del mondo, sono entrati nel porto di Sète per l’edizione del 2014. Numerose imbarcazioni tradizionali più piccole hanno inoltre onorato le acque del luogo durante questo evento: barche da «joutes» della Linguadoca, barche catalane e gig di Bantry.  Continue reading

Carte postale : « Escale à Sète 2026 »

Ce texte a été publié dans la revue « Siamo di nuovo insieme » n° 143-144, datée d’avril-mai 2026, éditée par l’« Association des Italiens de Roumanie » à Bucarest.

Sète est une ville maritime française, située à mi-chemin entre Marseille et Barcelone.

C’est ainsi qu’elle a été connue… pendant près de 2000 ans ! Cependant, à partir de cette année, Sète sera reconnue comme étant « à mi-chemin entre La Spezia et Castellon de la Plana » ! Pourquoi ? C’est simple !

« Du 20 au 22 mars 2026, à l’occasion de la première édition de la rencontre « Escale la Spezia », les villes maritimes de La Spezia (Italie), Sète (France) et Castellon de la Plana (Espagne) ont décidé d’unir leurs forces pour lancer « #Via Mediterranea ».

Trois villes de caractère, trois pays voisins, trois festivals maritimes internationaux s’unissent pour convaincre les acteurs du patrimoine maritime du monde entier de se retrouver, tous les deux ans, en Méditerranée.

Et j’ajouterais : trois nations phares de la Méditerranée latine !

Mais revenons d’abord sur l’histoire des rencontres appelées « Escale à Sète » :

Continue reading

Carte poștală : « Escale à Sète 2026 »

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » nr. 143 –144, datat aprilie – mai 2026, editată de « Asociația italienilor din România » la București.

Sète este un oraș maritim francez, aflat la jumătatea drumului între Marsilia și Barcelona.

Astfel era el cunoscut… de vreo 2000 ani ! Însă, începând din acest an, Sète va fi recunoscut ca aflându-se la « jumătatea drumului între La Spezia și Castellon de la Plana » ! Cum așa ? Simplu !

« Din 20 până în 22 martie 2026, de la prima ediție a întâlnirii « Escală la Spezia », orașele maritime La Spezia (Italia), Sète (Franța) și Castellon de la Plana (Spania) au decis să-și unească forțele pentru a lansa « #Via Mediterranea ». Trei orașe de caracter, trei țări vecine, trei festivaluri maritime internaționale se unesc pentru a convinge actorii patrimoniului maritim din întreaga lume să sosească, la fiecare doi ani, în Mediterana. »

Și, aș adăuga : trei națiuni-far ale latinității mediteraneene !

Dar, mai întâi, să vedem care este istoria întâlnirilor numite « Escale à Sète » : Continue reading

Des explosifs aux cailloux : une histoire du Frioul ! (II)

Ce texte a été publié dans le numéro 131-132, octobre – décembre 2024, du magazine « Siamo di nuovo insieme… » édité par l’Association des Italiens en Roumanie – RO.AS.IT. à Bucarest.
 

J’ai choisi seulement deux bâtiments où l’art de la mosaïque, intimement lié aux autres spécialités de l’Art nouveau (peinture, céramique, mobilier, menuiserie…), a atteint son apogée en France. Ce sont deux de mes adresses préférées en la matière, bien que moins fréquentées par les guides touristiques. Loin de moi l’idée de prétendre remplacer les célèbres demeures de Guimard, Chartier ou Mucha ! Mais chacun ses petits défauts !

Je mentionnerai tout d’abord le restaurant « Mollard », qui « vit » en ce moment des émotions similaires à celles de son inauguration… qui eut lieu en 1895 ! Continue reading