La Bastide Vieille, 3/10/2020

Revista canadiană, editată în limba română, “ CANDELA DE MONTREAL”, datată ianuarie –martie 2015, publică în pagina 42, un text intitulat : “Figuri bucureştene vechi şi uitate” .

El este semnat de Dr. Paul Dăncescu şi începe cu fraza :

« Cine-și mai aduce astăzi aminte de enigmaticul poet Jean de Leresty… ? »

Când am citit această întrebare, am devenit, într-o fracţiune de secundă, băieţelul cuminte de acum şase decenii, aşezat în banca întâi, care ridica mâna cu două degete întinse, susurând : « Eu, Domnule Profesor ! »

E drept că, în primii 20 ani de viaţă, pe care i-am petrecut la Bucureşti, am locuit pe strada Alexandru Donici nr. 25.

La numai două case de reşedinţa mea, trăia un personaj… cam straniu !

Un domn în vârstă, uscăţiv, înalt, un pic adus de spate, care ieşea din casă pe la amiază, în fiecare zi.

El era îmbrăcat într-un mod neobişnuit pentru vremea aceea : totdeauna în negru, cu o pălărie cu boruri largi, peste pletele albe ce-i atârnau pe umeri, sprijininduse de un baston de bambus,  mergea, mai degrabă plutea, încetişor pe trotuarul străzii.

Noi, copii zburdalnici, de cum îl vedeam, începeam să ne învârtim în jurul lui, strigând în gura mare : « A ieşit poetu’ ! A ieşit poetu’ » ! ».

« Poetu’ » nu se supăra ! Se oprea un moment, ne privea cu un aer domol şi ne spunea : « Vă voi recita câteva versuri ! ».

Şi începea să ne recite, în plină stradă !

Noi, impresionaţi de alura şi patosul său, ne opream un moment, îl ascultam şi, decum ne plictiseam, plecam la jocurile noastre. Iar « poetu’ » dispărea în colţul străzii, îndreptându-se spre o destinaţie necunoscută mie.

Intr-o zi, l-am întrebat pe amicul meu, Matei Nedelescu : « Cum îl cheamă pe « poet » ?

« Cum de n-ai aflat ? Işi spune « Jean de Leresty », à la française. Dar, de fapt, e « Ion din Lereşti », un sat de lângă Câmpulung Muscel ! E un poet obscur !».

Mărturisesc că umbra acestui personaj straniu m-a urmărit mai bine de jumătate de secol. Am încercat să aflu câte ceva despre biografia sau destinul său, la Bucureşti sau la Câmpulung. Nimeni nu ştia, nimic ! Nici atunci, nici azi !

Şi iată că, acum se deschide o poartă pe care o credeam închisă… pentru veşnicie !

Ba chiar, două !

*  *  *

Mai întâi, trebuie să precizez cine este  « Prof. Dr. Paul Dăncescu ».

„Paul Dăncescu (n. 28 ianuarie 1927) este un medic român, în prezent stabilit în Montreal, Canada.

Absolvent al liceului “Sfântul Sava” din București unde i-a avut colegi de clasă pe Ion-Dumitriu-Snagov și Virgil Cândea.

„Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1953); medic specialist in microbiologie (1959), doctor in stiinte medicale (1960), medic primar (1962). In perioada 1968-1970, a urmat studii post-doctorale la Institutul Pasteur din Tunis, beneficiind de bursa Charles Nicolle acordata de statul tunisian.

In Romania, a fost asistent, sef de lucrari si sef al departamentului de boli parazitare la Centrul de Perfectionare a Medicilor din Bucuresti (1960-1982), medic primar la Institutul “I. Cantacuzino” (1960-1973), sef al sectiei de boli parazitare la acelasi spital (1973-1982). In Tunisia a lucrat in domeniul bolilor parazitare profesionale, epidemiologia leişmaniozelor si a fost sef al laboratorului de Entomologie medicala al Institutului Pasteur. In Canada a desfasurat o activitate de cercetare științifică in domeniul bolilor profesionale (1984-1988).” 

Activităţile Dr. Paul Dăncescu, în domeniul „parazitozelor tropicale si cosmopolite, prin metode traditionale si personale, dintre care unele au fost recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii”, în România, Italia, Tunisia, Franţa… sunt mult prea numeroase pentru a fi enumerate aici.

Totuşi, ţin să menţionez că el „a realizat si publicat, singur sau in colaborare, 12 carti, capitole de carti, cursuri sau manuale de indrumari practice in Romania (10), in Elvetia (1) si in Canada (10).” 

Insă, tot atât de remarcabil mi se pare că Prof. Dăncescu „ a avut un rol important în promovarea comunității române din Quebec.” 

Ce povesteşte Dr. Dăncescu în articolul menţionat la începutul acestui text?

Il reproduc „în extenso”:

« Cine-și mai aduce astăzi aminte de enigmaticul poet Jean de Leresty, membru de onoare al boemei bucureștene, acel personaj de pe vremuri, din prima jumătate a veacului trecut?

Era nelipsit al plimbărilor pe calea Victoriei, în București. Mi-l amintesc bizar și anacronic, o figură cu alura sa de intelectual dintr-un secol de mult trecut, o apariție intr-adevăr “de altă dată”.

Era de fapt unul dintre elementele emblematice ale societății bucureștene rafinate dinainte de război, de prin anii 1920-1940. La prima vedere, Jean de Leresty părea adus la viață dintr-un desen de Toulouse-Lautrec și căruia i se redase viața în îndepărtatul Orient al Europei, adică la București!

 Înalt și subțire, întotdeauna în haine negre, cu lavalieră, protocolar în gesturile sale măsurate, cu mers procesionar, se știa observat și admirat ca o curiozitate de epocă. Era într-adevăr o apariție care nu putea fi trecută cu vederea, era una dintre perlele de valoare din capitala României.

Uneori putea fi văzut în compania altor personaje, care purtau același aer de distincție rezervată și care erau fie aristocrați decăzuți, fie voiau să fie luați drept aristocrați. De altfel, idealul aristocratului năpăstuit era la moda timpului și cazul personajului absent și manierat al Bucureștilor de altădată nu era unic.

 Niciunul însă nu avea, nici pe departe, farmecul lui Jean de Leresty, acea figură elegantă cu ușor iz de naftalină, căci, înaintat în vârstă, părea mereu înconjurat de o aureola de molii invizibile. Personajul nostru mima foarte bine aristocrația decăzută din acele vremuri.

Jean de Leresty putea fi întâlnit mai cu seamă prin fața Teatrului National, între Capșa și Continental. Ce aștepta, pe cine căuta? Cu figura lui fină și cu pasul măsurat, ușor zâmbitor, mai curând absent, cu gesturi studiate și reținute, își purta pletele sale albe, romantice, ușor ondulate de sub pălăria neagră, cu boruri mari. Aștepta oare să întâlnească vreun personaj al zilei și care să-l invite la Capșa, pentru o mică gustare?

 Acesta era Jean de Leresty, poetul parnasian, coborât din sfere înalte, figură a boemei din Bucureștii de altă dată. Dar cine era în realitate Jean de Leresty?

Multă vreme am crezut că este într-adevăr un aristocrat pur, decăzut și coborât dintr-un palat bucureștean, palat dispărut în furia de demolare care a cuprins orașul în curs de modernizare ostentativă cu gust dubios de dawn town american.

Dar mult mai târziu am aflat că domnul Jean de Leresty, poetul, nu era altul decât Ion de la Lerești, originar chiar din satul Lerești, de lângă Câmpulungul Muscelului.

 In fața distincției sale comportamentale și vestimentare, prietenii glumeți au transformat numele satului Lerești, într-un titlu cu nuanță nobiliară. Clienții spirituali obișnuiți din cafeneaua Capșa, sunt cei care l-au botezat Jean de Leresty pe acel care fusese mai înainte Ion de la Lerești. Numele de familie adevărat nu l-am știut niciodată dar cred că trebuie să figureze undeva în Biblioteca Academiei Române în vreo mică broșură de poezii parnasiene publicată desigur în editura Socec, de pe vremuri.

Amintiri șterse, figuri bizare din Bucureștii de altă dată, o lume dispărută și uitată. »

                                                    *   *   *

Pe data de joi, 22 Octombrie 2020, va avea loc la Sala de licitaţii « ARTMARK » din Bucureşti, « Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești ».

Printre cele 184 loturi propuse la vânzare « on-line », am remarcat… lotul 99 !

99. Poetul Jean de Leresty

Rudolf Schweitzer-Cumpăna

1886, Piteşti – 1975, Bucureşti

ESTIMARE
€ 1.800 – 2.500

DESCRIERE
ulei pe carton 51 x 34.5 cm semnat stânga jos, cu negru, “Schweitzer-Cumpăna” 

Excentricul personaj Jean de Leresty (Ion Popescu, frate al pictorului de biserici Gh. Popescu) s-a remarcat în special prin poezia sa, fiind totuși și actor și pictor amator. El apare imortalizat și de alți artiști, fiind recunoscut în epocă pentru excentricitatea sa, cât și pentru vorbele lui de duh, devenind o atracție pentru pictori ca Schweitzer sau Iser. Cel mai probabil opera a fost pictată în cursul anului 1941, an din care se mai cunosc alte 2 portrete realizate de Schweitzer-Cumpăna cu Leresty drept model. 

*   *   *

Iată cum am dezlegat misterul “poetului”, vecin cu mine, acum mai bine de jumătate de secol!

Ce păcat că niciunul dintre amicii mei de atunci, cu care aş fi putut comenta această « găselniţă », nu mai este în viaţă !

Mă gândeam, însă, că « Moş Alecu », binecunoscutul scriitor Alexandru Cazaban, care « îşi făcea viaţa » la Capşa, trebuie să-l fi cunoscut bine pe Jean de Leresty. Şi îmi pot imagina comentariile lui legate de acest personaj de roman !

Ca să le aflu, nu-mi rămâne decât să-i convoc… prin « spiritisme ancien », cum spune Serge Reggiani !

Mă pun pe studiat această « specialitate », chiar de mâine !

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, octombrie 2020