Vara la țară… (VI)

File de jurnal

La Bastide Vieille, 27/07/2025

                                                     Partirono le rondini
                                                     Dal mio paese freddo e senza sole…
                                                     La mia piccola rondine partì
                                                     Senza lasciarmi un bacio
                                                     Senza un addio partì…

Luciano Pavarotti sings Ernesto De Curtis: “Non ti scordar di me” (The Three Tenors in Concert 1994)

Chronique d’une mort annoncée *

Chiar și într-un peisaj paradisiac, pe care încerci să-l modelezi pentru a-l face… tot mai « ceresc », se petrec drame pe care, orișicât ne-am strădui, nu le putem împiedica !

În lumea de azi, ni s-a « insuflat », picătură cu picătură, ideea de « imortalitate », sub o formă ocolită : « Medicina/știința pot face miracole ! »

Asta, permite celor interesați să ne vândă… tot ce-i aranjează : doctorii, « unelte sportive », cursuri de yoga, meditație, sofrologie… etc.

Revin la lumea noastră… cu picioarele pe pământ ! Mai bine zis, cu aripile în aer !

La Bastide Vieille, beneficiem, an de an, de vizitele unor păsări călătoare după cum am povestit în episodele precedente ale acestui text. Continue reading

No sport… but « Belem » ! (I)

Boulogne, le 30/05/2024

 

No sport !

Posté 12/04/2008

 

La légende raconte que Winston Churchill, le célèbre homme politique britannique qui a imaginé et dirigé non seulement le destin de la Grande-Bretagne, mais même, à un moment donné au milieu du XXe siècle, celui du monde entier, a été assailli par des questions de journalistes venus pour l’interviewer à l’occasion de son 90éme anniversaire : 

“M. Monsieur le Premier Ministre, au cours de votre longue vie, vous avez traversé d’innombrables moments difficiles, vous avez assumé des responsabilités écrasantes et vous avez affronté des épreuves qui en auraient détruit d’autres. Comment expliquer qu’on soit si en forme à cet âge avancé ?

Le Premier ministre britannique, avec l’indispensable cigare au coin de la bouche et avec l’humour britannique incomparable qui le caractérisait, répondit de manière extrêmement laconique :

“No sport !”

* * *

Le journal « Le Figaro », du 30 janvier 2008, publie un article intitulé : 

« Quand le sport rajeunit de dix ans »

L’auteur affirme s’appuyer sur “de multiples études qui démontrent qu’une activité physique régulière, plusieurs fois par semaine et de manière soutenue, peut prévenir l’obésité, les maladies vasculaires, l’ostéoporose… Continue reading

No sport !


Republicarea acestui text marchează 20 ani de colaborare cu editorul meu din Bucureşti, Dl. Bogdan Stanciu. După cum se poate verifica în rubrica « Select month », primul text postat poartă data de 14/06/2024 și se intitula « Munții noștri aur poartă… » Am ales însă, pentru această aniversare, textul « No sport ! » pentru că este mai adaptat momentului pe care-l trăim, câteva săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice 2024. Țin să-i mulțumesc cu această ocazie editorului meu pentru răbdarea de care dă dovadă de atâția ani, precum și pentru regularitatea de metronom a postărilor, devenite săptămânale de patru ani, în ciuda nenumăratelor vicisitudini ale vremurilor pe care le trăim. Este, și acesta, un mesaj de speranță! Continuăm!


Posted on 12/04/2008

Legenda povesteşte că Winston Churchill, faimosul om politic britanic care a imaginat şi dirijat nu numai destinul Marii Britanii, ba chiar, la un moment dat prin mijlocul secolului XX, cel al întregii lumi, a fost asaltat de întrebări de către jurnaliştii veniţi să-l intrviuveze în ziua împlinirii a 90 ani :

« Dle. Prim Ministru, în lunga Dvs. viaţă aţi traversat nenumărate momente dificile, aţi avut răspunderi copleşitoare şi aţi făcut faţă la încercări care pe alţii i-ar fi distrus. Cum puteţi explica faptul că la această vârstă înaintată sunteţi atât de în formă ?

Premierul britanic, cu nelipsita ţigară de foi în colţul gurii şi cu inegalatul umor britanic care-l caracteriza, a răspuns de manieră extrem de laconică :

« No sport ! » 

*    *    *

Ziarul « Le Figaro », datat din 30 ianuarie 2008, publică un articol intitulat : « Când sportul te face să întinereşti cu zece ani ». Autorul afirmă pe baza « multiplelor studii care demonstrează că  activitatea fizică regulată de mai multe ori pe săptămână  şi de manieră susţinută poate preveni obezitatea, bolile vasculare, osteoporoza… »

Şi  am fi tentaţi să adăugăm : cancerul, bătăturile, insomnia, hemoroizii etc, etc… Numai micozele, nu, pentru că ciupercile numite « athlet’s foot » sunt bine cunoscute de alergătorii de cursă lungă sau de jucătorii de tenis. 

Se pare că cercetătorii dela King’s College din Londra au studiat 2401 gemeni* (adevăraţi sau falşi), femei şi bărbaţi, cu vârsta medie de 48 ani, care mai întâi au răspuns unui chestionar privind nivelul de activitate fizică practicată, statutul socio-economic, tabagismul eventual…  Continue reading

Dați cu biciul… reluare și actualizare!

La Bastide Vieille, 10 mai 2023

Acest text a fost publicat în « Căminul românesc », datat 1 Martie 2023, anul 42, numărul 163, publicația românilor din Elveția.

Textul:

Dați cu biciul dinapoi… ! | ADRIAN ROZEI (adrian-rozei.net)

a fost publicat pe acest site în 2016.

Cu această ocazie, îmi aminteam experiențele cu trăsuri, trăite în copilăria mea, la București, precum și la Cartagena, pe malurile mării Caraibelor, în termenii următori : Continue reading

La nostra generazione ha sbagliato…* (II)

Paris, le 24/09/2021

« Notre génération s’est trompée ! »

C’est l’affirmation courageuse d’un grand de la chanson italienne.

Giorgio Gaberščik, connu sous le nom de scène de Giorgio Gaber (né le 25 janvier 1939 à Milan et mort le 1er janvier 2003 à Camaiore), est un chanteur, compositeur, acteur et ramaturge italien. Il était aussi un guitariste accompli, ainsi que l’auteur de l’une des premières hansons rock en italien. Cependant Gaber était attiré par la chanson française. Avec Sandro Luporini, il fut le pionnier du genre musical connu sous l’appellation « teatro canzone » (théâtre – chanson). 

J’ai découvert l’existence de Giorgio Gaber vers la fin des années ’70, grâce à un collègue de bureau d’origine italienne. Ses parents étaient des réfugiés politiques de l’époque mussolinienne et il était très fier des positions militantes de ce chanteur.

Moi, j’ai apprécié, dès la découverte de ses chansons, non seulement leur mélodicité et leur rythme, mais aussi le « bon sens » des affirmations de la vedette italienne ! C’était autre chose que « Belle, belle ! ».  Continue reading

La nostra generazione ha sbagliato…* (I)

Paris, le 24/09/2021

…ou « L’Histoire n’est pas encore finie! » ?

Ce soir, je n’ai pas tellement le moral !

Avec, en prévision, une année de campagne pré et post électorale pour des présidentielles et des législatives, des semaines de « combinazioni » pour pousser tel ou tel candidat,  des invectives et de fausses amitiés dans les médias, je n’ai pas l’humeur à rigoler ! 

Et pourtant ! Il y a dans l’air parisien une joie de vivre, un sentiment de liberté retrouvée, après une année et demi de pandémie qui me donnent envie de sortir et de profiter justement de cette liberté si chèrement gagnée. 

Alors, j’ai décidé d’aller dans le quartier de l’Opéra.

Pourquoi ce quartier ? Simple ! 

J’ai lu, dans un numéro de la revue « Point de vue », un article qui annonce l’ouverture d’un nouvel hôtel dans ce quartier : « Hôtel Kimpton St Honoré ».

« L’adresse va aimanter le Tout-Paris dès son ouverture à la fin du mois d’août. A deux pas de l’Opéra, ce nouvel hôtel cinq-étoiles a investi un bâtiment Art nouveau, autrefois propriété de la famille Cognacq-Jay et inauguré en 1917 comme succursale de luxe de la Samaritaine. » 

Ça tombe bien ! Non seulement que j’aime énormément le style « Art nouveau », mais les hôtels de luxe, que j’ai fréquenté à l’époque où je voyageais pour mon travail, m’ont habitué à cette ambiance. 

Qui plus est, je me souviens de cet endroit du temps où il abritait le Musée Cognacq-Jay, qui, depuis une trentaine d’années, a déménagé dans le Marais.

« Le musée Cognacq-Jay est inauguré le 4 juin 1929 par le président de la République Gaston Doumergue.

Le 27 juin 1988, le musée ferme ses portes et ses collections sont transférées dans le Marais, à l’hôtel de Donon entièrement restauré pour l’occasion. Le musée rouvre au public le 18 décembre 1990 dans ses nouveaux locaux. »

Je me souviens assez bien des anciens locaux du musée, que je visitais régulièrement à l’époque où il occupait l’édifice sis Blvd. des Capucines. Continue reading

ADEVĂRUL DESPRE FONDAREA JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

Acest text a fost publicat în revista „3R – Rădăcini, Racines, Radici”, no. 43 -48 iulie –decembrie 2021„ editată de asociaţia „Memorie şi Speranţă” la Bucureşti (România).

La Bastide Vieille, 26 iulie 2021

În 2004, scriam, în revista « Dorul » din Danemarca, următorul text, intitulat „ Citius, altius, fortius… „ :

—————————————————————————————————

Oricare elev de liceu căruia îi vei pune întrebarea: ,,Cine a creat Jocurile Olimpice moderne?”, îţi va răspunde: ,,Baronul Pierre de Coubertin”. Cel puţin, în timpul celor câteva săptămâni în care se desfăşoară această manifestaţie, o dată la patru ani, şi când toate programele de televiziune nu se mai ocupă de nimic altceva.

E şi normal, pentru că această ,,vacă de muls” generează cu atât mai multe beneficii cu cât se vorbeşte mai mult despre ea!

Însă foarte puţini sunt cei care stiu că, de fapt, Jocurile Olimpice moderne au existat timp de aproape jumătate de secol înaintea celor iniţiate în 1894 de Pierre de Coubertin!

***

În 1833, la numai doisprezece ani după crearea statului grec modern, atmosfera generală elenă exalta virtuţile şi realizările Greciei antice. În această ambianţă naţionalistă, în care tot omul de pe stradă visa la restaurarea măreţiei bizantino-elene, Alexandru Soutsos, marele poet grec, publică în revista ,,Helios” un poem care incita la organizarea unor ,,Concursuri Olimpice”, în spiritul celor practicate în antichitate. Acest mesaj corespundea şi cu interesul stârnit de primele cercetări arheologice în zona corespunzătoare templului lui Zeus din Olimpia, care fuseseră iniţiate de francezul Abel Blouet în 1829. Continue reading

Post Covidum homo triste est !* (I)

File de jurnal… pandemice

La Bastide Vieille, 23/08/2020

 

Literatura perioadelor de pandemie a dat umanităţii nenumărate capodopere.

Ajunge să menţionăm doar câteva titluri din secolul XX (Jean-Marie Gustave Le Clézio, “La Quarantaine” (1995), Marcel Pagnol, “Les Pestiférés” (1977), Jean Giono, “Le Hussard sur le toit” (1951) sau Albert Camus, “La Peste” (1947), în limba franceză, precum şi Laura Kasischke, “In a Perfect World ” (2009) sau Philip Roth, “Nemesis” (2010), în limba engleză, ceva mai recente. 

Desigur că fiecare îşi aminteşte de alte capodopere ale literaturii universale, care tratează, în mod direct sau prin metafore, acest subiect, cum ar fi :

 « La Montagne magique » de Thomas Mann, « Decameronul » lui  Boccacio sau «  Pavilionul canceroşilor » de Soljenîţin. 

Pandemia pe care o traversăm acum, este prea recentă pentru a fi produs, deja, capodopere de această dimensiune artistică.

Totuşi, nenumăraţi oameni politici, scriitori, filosofi, sociologi… neavând ce face în vremea carantinei, au « ouat » texte, articole, eseuri, cărţulii, broşuri… în care şi-au dat cu părerea despre « cum va fi lumea de după… » !

In primul rând, nimeni nu ştie « când » sau « dacă » va fi « lumea de după… » !

Mai apoi, cea mai mare parte dintre ei, uită, sau se prefac că nu-şi mai amintesc, că de ani de zile, ne-au tot prezis « viitorul ». Ba chiar, unii dintre ei, evită să menţioneze că, « fiind la manete » câteva decenii, au contribuit în mod activ la construcţia lumii de azi, pe care o consideră ca fiind « depăşită ».

Tocmai de aceea, acum, se grăbesc s-o înfiereze şi să declare că « nimic nu va fi ca mai înainte » ! 

Continue reading