ADEVĂRUL DESPRE FONDAREA JOCURILOR OLIMPICE MODERNE

Acest text a fost publicat în revista „3R – Rădăcini, Racines, Radici”, no. 43 -48 iulie –decembrie 2021„ editată de asociaţia „Memorie şi Speranţă” la Bucureşti (România).

La Bastide Vieille, 26 iulie 2021

În 2004, scriam, în revista « Dorul » din Danemarca, următorul text, intitulat „ Citius, altius, fortius… „ :

—————————————————————————————————

Oricare elev de liceu căruia îi vei pune întrebarea: ,,Cine a creat Jocurile Olimpice moderne?”, îţi va răspunde: ,,Baronul Pierre de Coubertin”. Cel puţin, în timpul celor câteva săptămâni în care se desfăşoară această manifestaţie, o dată la patru ani, şi când toate programele de televiziune nu se mai ocupă de nimic altceva.

E şi normal, pentru că această ,,vacă de muls” generează cu atât mai multe beneficii cu cât se vorbeşte mai mult despre ea!

Însă foarte puţini sunt cei care stiu că, de fapt, Jocurile Olimpice moderne au existat timp de aproape jumătate de secol înaintea celor iniţiate în 1894 de Pierre de Coubertin!

***

În 1833, la numai doisprezece ani după crearea statului grec modern, atmosfera generală elenă exalta virtuţile şi realizările Greciei antice. În această ambianţă naţionalistă, în care tot omul de pe stradă visa la restaurarea măreţiei bizantino-elene, Alexandru Soutsos, marele poet grec, publică în revista ,,Helios” un poem care incita la organizarea unor ,,Concursuri Olimpice”, în spiritul celor practicate în antichitate. Acest mesaj corespundea şi cu interesul stârnit de primele cercetări arheologice în zona corespunzătoare templului lui Zeus din Olimpia, care fuseseră iniţiate de francezul Abel Blouet în 1829.

Poemul lui Alexandru Soutsos se adresa miniştrilor contemporani cu aceste cuvinte:

“ …Rechemaţi trecutul minunat al Greciei
Spuneţi-mi unde sunt secolele trecute?
Unde sunt Jocurile Olimpice?
Majestuoasele ceremonii şi marile teatre?…

…Când glorioasele festivaluri olimpice se deschideau, mulţimi imense alergau să vadă jocurile unde atleţi şi regi veneau să se întreacă…”

Totuşi, nu toţi oamenii politici erau convinşi de necesitatea restaurării Jocurilor, aşa cum existaseră în Grecia Antică. De exemplu, A. R. Rangavis, fost ministru şi celebru specialist al literaturii clasice greceşti, cel care a scris dedicaţia de pe mormântul ,,Batalionului Sacru”, căzut în lupta de la Drăgăşani în 1821, considera că ,,spiritul zilei e diferit de cel al vremurilor antice, naţiunile de azi se întrec în industrie şi manufactură, şi nu pe stadioane”. De aceea, el dorea să organizeze jocuri care să pună accentul pe întreceri agricole şi industriale în acelaşi timp cu jocurile atletice, care aveau menirea de a atrage marile mase.

Cel care a acceptat să finanţeze aceste jocuri, într-o epocă în care statul grec abia constituit nu avea nici măcar mijloacele de a-şi întreţine un ambasador la Paris, a fost Evanghelios Zappas.

Acesta era născut pe la 1800, la Laboro, mic orăşel din Epir (Grecia de Nord), aflat astăzi în Albania, şi luptase ca aghiotant (,,aide de camp”) alături de Marco Botzaris, în timpul revoluţiei greceşti, după ce fusese mai întâi mercenar în armata celebrului Ali Paşa din Ioanina.

În 1831, Zappas a iniţiat un comerţ activ cu Ţările Române şi, foare repede, a apărut ca posesorul unei averi considerabile, înmulţindu-şi proprietăţile agricole, imobilele luxoase şi vasele de comerţ. La Brăila, unde locuia, se murmura că această avere fusese făcută mulţumită atacurilor haiduceşti asupra convoaielor turceşti care transportau birurile adunate în Peninsula Balcanică.

Mai târziu, Zappas cumpără o importantă proprietate la Broşteni, astăzi comuna Ion Roată, în judeţul Ialomiţa, de unde îşi dirija afacerile. Acolo l-a găzduit, de altfel, pe Alexandru Ioan Cuza, în 1860, în cursul unei călătorii a acestuia înspre Istanbul. Dimitrie Bolintineanu a descris cu admiraţie felul în care Zappas l-a primit pe domnitor.

Mormântul familiei Zappas la Broşteni, în faţa ruinelor palatului lor.

Între timp, în 1856, Zappas devenise consulul Greciei la Bucureşti, iar în 1860 luase chiar cetăţenia română.

Tot Bolintineanu vorbeşte despre mecenatul lui Evenghelios Zappas, spunând:

,,Călătorii îşi vor aduce aminte despre ofertele graţioase ce făcu Dl. Vangheli: cinci mii de galbeni a depus pentru facerea unui dicţionar român, unei istorii şi unei gramatici. Îşi vor aduce aminte despre suma ce oferi pentru armata ţării. Sumă mai mare decât toate acelea ce oferiră cei mai mari proprietari români.”

Însă ,,Dicţionarul limbii române”, opera lui August Treboniu Laurian şi Ioan C. Massim, finanţat de Zappas, nu va vedea lumina tiparului decât în 1871, după moartea acestuia. 

În 1858, într-o scrisoare adresată regelui Greciei, în care cerea restaurarea Jocurilor Olimpice, Zappas vorbeste despre ,,această sărbătoare patruanuală a Olimpiilor, (organizată) după obiceiurile strămoşeşti”.

În anul următor, mulţumită fondurilor alocate de Zappas (600.000 de franci), au fost organizate la Atena primele Jocuri Olimpice ale erei moderne. Ele s-au desfăşurat în aşa-numita ,,Piaţa Ludovicus” (astăzi Piaţa Kotzia), pentru că stadionul antic nu fusese încă restaurat.

Pentru memorie, stadionul olimpic avea să fie complet refăcut şi modernizat în 1894, mulţumită fondurilor puse la dispoziţie de un alt ,,everget” (binefăcător al Naţiunii Elene), aromânul George Averoff, a cărui statuie poate fi văzută şi azi lângă instalaţiile olimpice pe care le-a finanţat. Încă de la origine, după cum sugera Zappas, s-a prevăzut ca Jocurile Olimpice să aibă loc odată la patru ani. 

Jocurile din 1859, inaugurate pe 15 noiembrie, au fost obiectul unor experienţe originale pentru vremea lor.

Mai întâi, o primă ocazie de a organiza o manifestaţie de masă, păstrând ordinea şi protejând personalităţile prezente. Pentru că au luat parte la această manifestare familia regală, guvernul şi diferite alte personalităţi civile şi militare.

Bineînţeles că activităţile sportive au avut mai degrabă un caracter de ,,jocuri” decât de ,,competiţii”. Cu atât mai mult cu cât, neexistând în acea vreme sportivi profesionişti, cei care au participat erau docheri, căruţaşi, muncitori, în general atraşi de premiile în bani oferite de către organizatorii concursurilor.

Ziarele epocii povestesc nenumărate anecdote, cum ar fi cea a poliţistului numit pentru a asigura ordinea, care îşi părăseşte postul pentru a participa la o cursă. Ba chiar şi povestea unui cerşetor orb, care a luat parte la o competiţie, uitând în mod subit că avea un handicap fizic!

În ciuda comentariilor deseori ,,dulci-acrişoare” ce au urmat, ideea reînvierii Jocurilor Olimpice s-a impus. Următoarele Jocuri, care au avut loc în 1870, au marcat adevăratul debut al unei organizări ştiinţifice.

De data aceasta, regulile de bază au fost stabilite: s-au publicat cu anticipaţie condiţiile de participare, listele atleţilor au fost difuzate şi s-au organizat şedinţe de antrenament oficiale, stadionul a fost amenajat pentru primirea publicului şi a autorităţilor, sportivii s-au prezentat în costum de sport şi sandale de piele.

Au participat în total 31 de sportivi, pentru nouă probe: trei clasice antice, patru antice, dar nu clasice, şi două probe moderne.

Pentru prima oară a fost intonat Imnul Olimpic şi regele Greciei a înmânat premiile câştigătorilor. Jocurile Olimpice moderne erau cu adevărat lansate!

Următoarele jocuri ale ,,epocii Zappiene” au avut loc în 1875. Organizatorul lor a fost Ioannis Phokianos, directorul Gimnaziului Public. În ciuda eforturilor depuse de acesta, mare admirator al metodelor gimnasticii germane devenite la modă, Jocurile Olimpice au înregistrat un semieşec. Poate şi pentru că stadionul devenise neîncăpător şi spectatorii au invadat gazonul!

Totuşi atunci a fost definită o uniformă comună tuturor atleţilor, care a dăinuit până la jocurile din 1896: pantaloni şi cămasă albă, cu o largă bandă albastră.

În fine, ultimele jocuri din epoca ,,clasică modernă” au avut loc în 1889, fiind organizate de acelaşi Ioannis Phokianos, şi s-au derulat la ,,Kentrikon Gymnastirion”, cu un deosebit succes.

În 1894, pe 23 iunie, după ce a pronunţat un discurs la Sorbona, cerând restabilirea Jocurilor Olimpice, baronul Pierre de Coubertin a creat ,,Comitetul Olimpic Internaţional”, care a adoptat deviza: ,,Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai tare). Oare de ce în latină, pentru nişte jocuri tipice greceşti? Era probabil prima derivă şi prima concesie pe altarul publicităţii care a dus, după o sută de ani, la excesele pe care le vedem astăzi în lumea olimpică!

***

Şi Zappas, în toată această istorie?

Mort la Bucureşti pe 20 mai 1865 şi înmormântat în curtea bisericii de lângă domeniul său de la Broşteni, el a lăsat o parte din imensa sa avere (6 milioane de drahme) ,,Naţiunii Elene” şi altă parte vărului şi asociatului său, Constantin Zappas.

Acesta, decedat fără descendenţi, în 1892 – el considera ca şi vărul său că era însurat cu ,,Naţiunea Elenă” – a lăsat sume enorme de bani şi proprietăţi din România şcolilor greceşti aflate la Adrianopol şi Constantinopol. O altă parte din avere a fost atribuită Greciei.

Statuia lui Evanghelios Zappas în faţa edificiului din Atena care-i poartă numele.

Numai că autorităţile române s-au opus acestui transfer, afirmând că un cetăţean român nu-şi poate lăsa averea unui stat străin. Au urmat ani de zile de procese, cu punctul culminant marcat de ruperea relaţiilor diplomatice între România şi Grecia, timp de patru ani, începând din 1892.

În cele din urmă, mulţumită unui acord între cele două state, sumele corespunzătoare au fost împărţite între Atena şi Bucureşti. Partea grecească a fost utilizată de autorităţile Atenei pentru construirea unui palat de expoziţii, care poate fi văzut şi astăzi, în centrul capitalei, nu departe de stadionul olimpic, numit “Zappeion”.

Edificiul finanţat de familia Zappas în centrul Atenei. Printre nenumărate alte manifestaţii, la Zappeion au avut loc probele de scrimă, în cadrul Jocurilor Olimpice din 2004.

Modul de utilizare a părţii româneşti nu ne-a fost precizat!

—————————————————————————————————

Au trecut, de la publicarea acestui text, aproape două decenii!

În 2021, au loc « Jocurile Olimpice 2020 » la Tokio. Am înţeles perfect de ce « 2020 » a rămas valabil până în 2021. « Pandémie oblige! » Însă, ce n-am înţeles, sunt alte câteva lucruri:

– De ce afirmaţia precum că « cel care a reînviat Jocurile Olimpice moderne a fost Pierre de Coubertin » continuă să apară în nenumărate articole de presă?

Astfel, în numărul 3804, datat 14-20 iulie 2021, al revistei « Point de Vue », putem citi:

« Le pédagogue (Pierre de Coubertin, căruia îi este dedicat întregul articol, dintr-un ciclu de 4 texte) profite de cet engouement helléniste pour ressusciter les Jeux Olympiques dont plus personne, ou presque, ne parlait plus depuis qu’un empereur romain les avait supprimés un peu avant l’an 500.* »

Şi, în continuare:

« Les premiers Jeux se déroulent à Athènes, du 6 au 15 avril 1896. »

E adevărat că orişice « cronicar » poate avea o scăpare! Tocmai de aceea, ca să-i amintim un « detaliu », care a durat totuşi 30 de ani, un amic cu o descendenţă legată de adevăratul iniţiator al Jocurilor a trimis mesajul următor la redacţia revistei menţionate:

« Bonjour, dans l’excellent article publié par M. Ayrton Morice (Point de Vue du 17 juillet 2021), il y a une petite omission qui a échappé à l’auteur:  

Contrairement à l’opinion générale que les Jeux Olympiques modernes aient commencé en 1896, à Athènes, à l’initiative de Pierre de Frédy baron de Coubertin, en réalité ils avaient déjà eu lieu quatre fois dans cette ville, en 1859, 1870, 1875 et 1889, à l’initiative du grand poète national romantique Alexandre Soutzos, qui avait publié en 1833, à Nauplie, capitale du royaume pour encore un an, dans le journal ’’Hélios’’, un poème sur la nécessité de ressusciter ces glorieuses et pacifiques compétitions.

Inspiré par le poème de Soutzo, Évangélos Zappas, le grand évergète, avait proposé au roi Othon de demander au gouvernement le financement par l’Etat des Jeux Olympiques modernes. Zappas consacra à cette idée beaucoup de son temps et de sa fortune, pour aboutir finalement à des Jeux Olympiques organisés différemment (manifestations sportives dans le cadre d’une exposition industrielle et agricole), qui eurent plus ou moins de succès, mais qui préparèrent la venue de ceux que nous avons connus par la suite. »

Alexandre Negresco-Soutzo, 92100 Boulogne-Billancourt

Adică, în limba română:

« Contrar opiniei generale conform căreia Jocurile Olimpice moderne ar fi început în 1896, la Atena, din inițiativa lui Pierre de Frédy baron de Coubertin, în realitate ele se desfășuraseră deja de patru ori, în același oraș, în anii 1859, 1870, 1875 și 1889, la inițiativa poetului naţional elen Alexandru Soutzos, care a publicat în 1833, la Nauplion, capitala regatului pentru încă un an, în jurnalul ,,Helios’’, un poem despre necesitatea reînvierii acestor glorioase și pașnice competiții.

Inspirat de poemul lui Soutzos, Evanghelie Zappas, marele mecena, i-a propus regelui Otto să ceară guvernului finanțarea de către stat a Jocurilor Olimpice moderne. Zappas a consacrat acestei idei mult din timpul și averea sa, pentru a ajunge la înființarea unor Jocuri Olimpice organizate diferit (manifestări sportive în cadrul unor expoziții industriale și agricole), care au avut mai mult sau mai puțin succes, dar care au pregătit terenul pentru cele binecunoscute mai târziu. »

Alexandru Negrescu-Suţu, 92100 Boulogne-Billancourt

Răspunsul revistei a sosit în doar 24 ore:

«Monsieur,

Nous avons bien reçu votre courrier et vous remercions pour cette très intéressante précision que vous nous apportez.

Avec nos plus respectueuses et sincères salutations.

La Rédaction »

Rămâne să constatăm dacă acest răspuns (politicos!) va fi urmat de vreun text explicativ în paginile revistei!

– Dar, cu acest schimb de misive, nu s-au încheiat nedumeririle mele!

În timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor, am remarcat că formula clasică « Citius, altius, fortius » a apărut sub o nouă prezentare.

Am descoperit cu surprindere că noua deviză, modificată doar trei zile înainte de începutul competiţiilor de către Comitetul Olimpic Internaţional, este « Citius, Altius, Fortius – Communis ».

Astfel apare ea în scripte! Pentru că, pe stadionul inaugurării, eu n-am văzut-o decât în… limba engleză!

Autorităţile sportive ale CIO ne explică cu multă bucurie că « Trebuie să adaptăm deviza noastră la vremea noastră! »

Nu îndrăznesc să-mi imaginez ce ar fi putut deveni deviza dacă ea ar fi fost adaptată la « vremea nazismului », la « vremea stalinismului » sau a atâtor alte « isme » care au bântuit de la Coubertin încoace! Şi care riscă să mai răsară în viitor! 

-Prefer să trec cu vederea comentariile acerbe la adresa fondatorului Jocurilor Olimpice internaţionale, în forma pe care o cunoaştem astăzi!

Textul menţionat din revista « Point de Vue » afirmă:

« Colonial fanatique, misogyne patenté, tenant d’une morale souvent étriquée, cet esprit, par ailleurs éclairé mais prompt à endosser les préjugés de son temps, représente toute l’ambiguïté de la société dans laquelle il évolue. »** 

Cu alte cuvinte, ceea ce îi reproşăm este că nu a anticipat obsesiile lumii noastre! Care pot evolua, în viitor, într-un sens sau în altul. 

Aud deja voci care vor afirma că este vorba de « principii asupra cărora nu se va reveni în viitor! ». Cum se spunea în România, în vremuri nu chiar atât de îndepărtate: 

« Viitorul e sigur, trecutul e imprevizibil! »

 

 Adrian Irvin ROZEI

 La Bastide Vieille, iulie 2021 

– 

* „Pedagogul (Pierre de Coubertin, căruia îi este dedicat întregul articol, dintr-un ciclu de 4 texte) profită de această slăbiciune elenistă pentru a revigora jocurile olimpice despre care nimeni, sau aproape nimeni, nu mai vorbea de când un împărat roman le suprimase, cu puțin înainte de anul 500”.

**Colonialist fanatic, misogin brevetat, afişând o morală adesea îngustă, acest spirit, de altfel luminat, dar rapid în a susține prejudecățile timpului său, reprezintă toată ambiguitatea societății în care evoluează”.

Leave a Reply