File de jurnal

 

Boulogne, 05/05/2020

Perioada stranie pe care o traversăm este propice cercetărilor, căutărilor, clasării… documentelor  care aşteptau de atâţia ani să fie consultate ! Tot soiul de activităţi pe care le împingeam mai încolo cu un « le las pe mâine ! », acaparaţi fiind de treburile zilnice.

Acum, însă, nu mai avem nicio scuză pentru a evita această corvoadă. Care, de cele mai multe ori, se vădeşte a fi o plăcere !

Câte amintiri, câte momente plăcute, câte trăiri excepţionale ascunse în fundul memoriei, nu ies la suprafaţă ! 

Printre documentele regăsite cu această ocazie, dau şi peste unu’ pe care-l căutam de vreo 5 ani !

Este vorba de programul unui spectacol de acum… 40 ani !

Un caiet elegant, cu 14 pagini în policromie, format super A4, la care se adaugă un mic « flyer » bicolor cu 4 pagini. 

Despre ce spectacol e vorba ? Simplu ! 

« El Show – Espectàculo de SARA MONTIEL », în luna decembrie a anului 1980, la Teatro Maipo din Buenos Aires. 

Insă, în amintirile mele, acest spectacol, la care am asistat, avusese loc « pe la sfârșitul anilor ’80 », după cum am scris într-un text intitulat « C’è una storia in ogni angolo di Roma! ». 

Era deci normal ca Sarita să mi se fi părut « neschimbată »: pe atunci ea avea 52 ani şi trecuseră doar 15 ani de la vizita ei în România.

Am dreptul de a greşi ! Pentru că în programul spectacolului, Sarita apare ca fiind născută pe 10 martie 1933, când, în realitate, data corectă e…1928 ! Greşală de tipar ? 

Puţin importă ! Imi amintesc spectacolul… de parcă ar fi fost ieri ! 

Regret numai un lucru.

Ca de obicei, mi-am luat un loc la balcon în rândul I, în aşa fel încât să pot vedea şi scena, şi sala. Ba chiar şi… decolteul « plonjant » al cântăreţei !

Insă, dacă aş fi stat la parter, poate că Sarita, după bunul ei obicei, pe care-l remarcasem la Bucureşti,  m-ar fi ales – sper eu ! – printre spectatori şi… s-ar fi instalat pe genunchii mei, cum făcea de fiecare dată ! 

Nu cred, totuşi, că aveam multe şanse. Ea căuta, întotdeauna, «  un domn între două vârste, şi mai mult spre a treia », cu alură de « bacán que te acamala tiene pesos duraderos* », iar eu, pe atunci, n-aveam decât 33 ani ! Cât despre pesos… să nu mai vorbim ! 

Imi amintesc de sfârşitul spectacolului, când Sarita a interpretat două « melodii-cheie » :

• « Media luz », tangou care aminteşte localizarea vecină cu teatrul, « Corrientes 348 »,

• şi « La Violetera », cântecul titlu al marelui ei succes cinematografic din 1958, care a lansat-o pe scenele şi ecranele din întrega lume.

Intâlnirile, reale sau virtuale, cu Sarita au continuat în anii următori, chiar şi după ce ea ne-a părăsit, pe 8 aprilie 2013. 

Despre câteva dintre ele, am avut ocazia să vorbesc deja:

• cea din 1982, la Paris,
• cea din 2016, la « Alfredo in Via della Scrofa »,
• cea de la Madrid, în restaurantul « La Barraca »,

în textul « C’è una storia in ogni angolo di Roma! ».

• cea de la Havana,

în decembrie 2016  în textul Fidel, Fidel… je suis resté Fidel! 

La Havana, am descoperit mai întâi, la « Hotel Nacional », pe un zid de vreo 3 metri înălţime, prezentând vedetele anilor ’50 care au stat în acest loc, imaginea Saritei Montiel. Nu departe de cea a unui alt personaj ilustru, care a locuit în acelaşi hotel în deceniul precedent, regele Carol II, în exil.

Mai pe urmă, am descoperit, în holul hotelului « Hilton » (azi « Habana libre ») fotografia Saritei, care a trecut pe aici în 1958, câteva săptămâni înainte de sosirea în oraş a faimoşilor « barbudos », trupele lui Fidel Castro.

Tot la Havana, am auzit o anecdotă amuzantă legată de trecerea Saritei prin Cuba.

In 1958, în culmea gloriei, după succesul mondial al filmului « La Violetera », Sarita a dat câteva spectacole  în celebrul teatru/cinema cu 5500 locuri, numit « La Blanquita », după numele soţiei proprietarului sălii, numit Senator Alfredo Hornedo Suárez. 

Revenită în Cuba, după câteva decenii, în luna de miere a ultimului ei mariaj, Sarita a cerut să revadă sala de spectacol. Nu mică i-a fost uimirea când a constatat că, întretimp, numele teatrului fusese schimbat în… « Karl Marx » !

 *   *   *

 

Tenerife, 05/03/2017 

In luna martie 2017, în voiaj în insulele Canare, la Tenerife, am intrat într-un restaurant ca să beau o cafea. Restaurantul se numea « El Café de Don Tito », cu menţiunea « Cafés y Tabacos ».

Am descoperit că specialitatea localului, în afară de sandwichurile şi dulciurile tradiţionale, era ceaiul, cacao cu sau fără îngheţată şi, în special, o listă impresionantă de cafele ! Exact, 27 de variante plus 4 « de origen » : Puerto Rico, Colombia, Guatemala, Kenya « Doble A » ! 

Insă, adevărata particularitate a localului este că el propune şi nenumărate soiuri de ţigări de foi, « puros » în spaniolă, expuse în câteva vitrine.

Tot plimbându-mă prin local, am descoperit un întreg perete cu articole de ziar şi fotografii reprezentând-o pe… Sara Montiel !

Astfel, am aflat că ea este « naşa de lux » a acestei cafenele, inaugurată în anul 2000.

Evaristo Gonzales, proprietarul localului, povesteşte cum s-a ajuns la acest eveniment, mulţumită intervenţiei unui amic, directoul Muzeului de ceară din Madrid: Gonzales dorea să creeze un spaţiu asemănător cafenelelor cu fumători de la începutul secolului XX. Cu atât mai mult cu cât era el însuşi proprietarul unei mărci de ţigări de foi fabricate cu un amestec de tutun cuban şi din Las Palmas. 

« Cine, mai bine decât Sara Montiel putea juca rolul de muză a acestui local ? », se întreabă Evaristo Gonzales.

Cei care cunosc bine cariera Saritei Montiel îşi amintesc de unul dintre succesele sale, melodia « Fumando espero ».

« Printre melodiile interpretate în filmul « El último cuplé »,  se remarcă “Fumando Espero“, cu care Sara Montiel s-a identificat, cu atât mai mult cu cât, încă din tinereţe practica  « tabagismul » ca pe un gest social : această obişnuinţă, astăzi rău văzută, însă care, pe atunci, era considerată ca « sexy şi elegantă » ! 

Invitaţia la inaugurarea localului « Don Tito » s-a transformat pe urmă într-o prietenie atât de strânsă între Sarita şi Evaristo încât, atunci când proprietarul localului din Insulele Canare a avut probleme cu fiscul, faimoasa vedetă i-a achitat garanţia impusă de judecători ! 

Pe când citeam textele expuse pe perete, s-a apropiat de mine o doamnă, interesată de acelaşi subiect. 

Astfel, am făcut cunoştinţă cu Maria Meneses, cu care împărtăşesc aceeaşi admiraţie pentru Sarita. I-am promis că-i voi trimite textul meu cu aventura din România a actriţei far spaniole. 

Pe 09/04/2017, Maria a postat comentariul următor : 

Maria Meneses on 09/04/2017 at 9:20 pm said: 

Hola….gracias por esta historia tan apasionante.
Te conocí en Don Tito, Tenerife el 5 de marzo de 2017.
Los dos admiramos a Sarita Montiel, una mujer guapa y con personalidad.
saludos desde Tenerife.

Urmat de traducerea în limba română : 

Maria Meneses on 09/04/2017 at 9:22 pm said: 

Bună …. mulțumiri pentru această poveste atât de interesant.
Am întâlnit Don Tito, Tenerife pe 05 martie 2017.
Cele două Sarita Montiel admira o femeie frumoasă, cu personalitate.
Salutări din Tenerife.

Maria mi-a spus că are un prieten român, ceeace nu este o raritate în Spania, însă cred, mai degrabă, că traducerea a fost făcută de un program automat !

Ii mulţumesc pe această cale : « Muchas gracias, Maria ! » 

*   *  * 

 

Granada, 13/03/2017 

Câteva zile mai târziu, la Granada, în celebrul hotel « Alhambra Palace », mă aştepta altă întâlnire informală cu Sarita… 

« Alhambra Palace » este un loc mitic al turismului spaniol. Insă, nu e vorba de turismul de masă, ci… de turismul de lux !

« Istorie vie a turismului din 1910, hotel iconic de lux și palat inspirat de însuși castelul Alhambra, este un reprezentant fidel al tradiției reînnoite și al ospitalității europene. Cultura, plăcerea, eleganța și aristocrația coexistă în acest hotel centenar, pionier al turismului în Andaluzia și Spania.  

Hotelul dispune de 108 camere confortabile, cuprinzând Suite, Junior Suits, Deluxe, clădiri și locații tradiţionale, toate camerele cu vedere spre exterior, și fiecare dintre ele cu o decoraţie şi un şarm  special. Vederi de neuitat înspre orașul vechi şi romantic din Granada sau spre „Bosque romántico de La Alhambra”. Edificiul dispune de restaurante cu un înalt nivel gastronomic și te poţi relaxa pe terase sau turnuri tip „ miradores”, în saloane spectaculoase panoramice cu ornamente protejate de UNESCO, menținând decorația originară, dar oferind ultimele avansuri tehnologice ale secolului XXI.» 

Acolo, pe peretele de la recepţie, am descoperit, în lunga listă a personalităţilor (regi, preşedinţi, miniştri, oameni de artă şi cultură, oameni de ştiinţă…) care au trecut prin acest loc, numele „Dna. Sara Montiel (Actriz)”. Nu departe, poţi remarca un portret „de Su Majestad el Rey Alfonso XIII”, care a inaugurat hotelul, sau cel al regelui Juan Carlos, „amicul intim” al Saritei!

Intr-altă listă, la rubrica „Politicos/Politicians”,  apare şi „Sr. Stolerou (Secretario de Estado de Trabajo Frances)” cu origine română.                                               

*   *   * 

 

Bucureşti, 28/05/2017 

In mai 2017, la numai o lună şi jumătate după această dublă întâlnire neaşteptată din Insulele Canare şi Granada, mă aflam iar la Bucureşti. 

Consultând catalogul Târgului de carte « Bookfest 2017 », am constatat că maestrul Ion Dichiseanu urma să lanseze un nou volum : « Adevărul, mai frumos decât legenda ».

Era o altă ocazie de a-l regăsi şi de a-i povesti noile mele « întâlniri cu Sara ».   

M-am dus la Târg, l-am găsit şi i-am pus iar câteva întrebări.

Insă, am înţeles din răspunsul primit că el era mai preocupat de lansarea noului volum, decât de poveştile de acum… o jumătate de secol !

I-am trimis, totuşi, textul meu, deşi modul de a-l contacta propus mi s-a părut destul de complicat ! 

Insă, întretimp, textul din Roma stârnise o reacţie neaşteptată !

 

Va urma…

 

 Adrian Irvin ROZEI
Boulogne, mai 2020

— 

*Vers dintr-un faimos tangou de Carlos Gardel, « Mano a mano », în « porteno », argou argentinian, care ar putea  să fie tradus prin « malacul ce te mângâie are bani consistenţi… ».