În 2002, revenind la Dubai după câţiva ani de absenţă, încheiam reportajul scris acolo cu un comentariu privind dezvoltarea emiratului care anticipează « lumea tehnică de mâine ». Eram, pe atunci, impresionat de proiectele în curs de realizare în domeniul construcţiilor în scopul obţinerii unor surse financiare care să înlocuiască veniturile aduse de producţia petroliferă, pe cale de epuizare.

În vizitele care au urmat am urmărit din ce în ce mai uimit proiectele de dezvoltare ale micului stat-oraş, care păreau din ce în ce mai faraonice, întrebându-mă deseori care este scopul final al acestei creşteri demăsurate în comparaţie cu dimensiunile emiratului. Bine înţeles, ca şi orice nou venit la Dubai, m-am simţit obligat să zâmbesc cu condescendenţă când am auzit că în mijlocul deşertului, acolo unde temperatura se ridică zilnic la mai bine de 40°C timp de câteva luni pe an, s-a construit o pârtie de ski. La fel, am fost uimit de proiectul care prevedea constructia unui arhipelag compus din insule care au forma continentelor, numit « The World ».

Vizitatorului neofit, căruia îi este greu să înţeleagă scopul acestor realizări şi care, împins de comentariile jurnalistice « de scandal », nu vede decât aspectul lor megalomanic, i se pare că nişte copii/adulţi, răsfăţaţi de soartă, care nu mai ştiu ce să facă cu banii, au decis să-şi facă plăcere, jucându-se cu betonul în deşert! Nimic mai fals! Conducătorii emiratului au decis acum câteva zeci de ani scopul final al dezvoltării urmărite şi, de atunci, continuă cu perseverenţă pe drumul definit.

Mai întâi, dezvoltarea economică a ţării.

Hainele vechi sunt numai o aparenta: intregul peisaj este modern

Primul port artificial de talie mondială, Jebel Ali, a fost inaugurat acum aproape 30 ani la 35 km de centrul istoric al oraşului-stat: The Creek. Părea o absurditate să creezi un port, în totalitate artificial, atât de departe atunci când, pe vremea aceea, s-ar fi putut instala la numai câţiva kilometri de oraş. În afara faptului că această localizare a permis crearea unei spaţioase « free-zone », astăzi se vede clar că viitorul Dubai se va întinde între noul port şi centrul istoric.

Un prim avantaj este că zonele tradiţionale, suq-ul, pieţele, rarele clădiri istorice existente, nu au fost înecate de zgârie-norii adăugaţi an de an, ci au păstrat atmosfera tradiţională, ba chiar, până la un anumit punct şi aspectul « folcloric », care aminteşte şarmul unor vremuri de mult apuse. Astfel, în centrul istoric al oraşului, nu numai că zone întregi au rămas rezervate pietonilor, dar poţi chiar şi să traversezi fiordul « the creek » cu bărci-autobus, în care se înghesuie zeci de oameni simpli, plătind cursa cu o monedă de 1 Dhiram, dela mână la mână.

La numai câteva minute, pe autostradă, este în curs de construcţie Burj Dubai, care cu cei 880 metri înălţime, va fi la inaugurare în 2008, cel mai înalt ansamblu construit de mâna omului. În afară de un hotel ultra-modern, acest imobil turn va fi înconjurat de diferite alte spaţii de afaceri, de locuinţe şi de distracţie, precum: Vechiul Oraş, Centrul comercial, « The Residence » etc, totul în mijlocul unui lac artificial, presărat cu insule locuite şi spaţii verzi. Întregul ansamblu îşi propune să devină un nou centru al oraşului, un fel de Brazilia, bine înţeles la scara unui emirat cu numai 1,2 million de locuitori.

Însă, după calculele autorităţilor din Dubai, în 2010 oraşul-stat va atrage 15 milioane de turişti anual, adică de trei ori mai mult decât astăzi!

Deja, în ciuda autostrăzilor care şerpuiesc de-a lungul ţărmului pe toată zona în curs de consrtucţie, circulaţia blocată, nu numai la orele de vârf, te poate face să pierzi două ore pentru a străbate numai cinci kilometri. Situaţia a devenit atât de gravă în ultimile luni, încât am auzit vorbindu-se de salariaţi care îşi părăsesc domiciliul la ora 5 dimineaţa pt a evita cozile, şi, odată ajunşi la locul de muncă, dorm în parking, două sau trei ore, în aşteptarea deschiderii birourilor, la 8 dimineaţa ! Pentru că la Dubai sunt înregistrate mai bine de 600 000 maşini şi numărul lor creşte cu 10% pe an, ceea ce înseamnă în medie 6 maşini pentru 10 locuitori, fără să ţinem seama de cele sosite din ţările vecine.

Drept care a fost iniţiat un studiu global, întreprins în anul 2006, care va genera soluţiile cele mai originale şi rapide pentru a obţine rezolvarea problemei acute a comunicaţiilor în oraş. În afară de metodele punctuale de sistematizare a transporturilor (ronduri, schimbătoare de direcţie etc.) au fost decise măsuri radicale, care impun investiţii colosale şi lucrări faraonice:

• construcţia a două linii de metrou care, la inaugurare, în 2009, vor reprezenta cel mai lung metrou automat din lume. Capacitatea lui de transport va fi de 23000 persoane pe oră, în 2015. (Planurile de construcţie şi sistematizare a circulaţiei au fost concepute pentru 20 ani, până în 2025!)
• construcţia unui pod suplimentar (al 4-lea!) peste fiord, prevăzut pentru inaugurare în anul acesta
• lansarea unor curse de taxiuri acvatice în centrul istoric al oraşului.

Scopul mărturisit al acestor lucrări faraonice este că Dubai-ul urmăreşte de ani de zile să devină polul turistic major al turismului în Golf. Pentru aceasta, în afara obligaţiei de a construi o structură hotelieră importantă, se mai impun şi alte condiţii:

• mai întăi, trebuie asiguraţi toţi investitorii potenţiali care vor cumpăra apartamente de vacanţă în emirat de posibilitatea de a-şi recupera sumele cheltuite fără nici un risc de transfer sau de schimb. Aceasta presupune o legislaţie liberală şi, mai ales, încredere în deciziile economice luate de autorităţi.
• mai apoi, garanţia unei politici liberale în ceea ce priveşte viaţa publică şi culturală. Este evident că nimeni nu va veni să-şi petreacă vacanţa undeva, oricât de frumoase ar fi plajele, dacă nu există în acel loc o activitate culturală şi sportivă atractivă.

Aşa se face că, în afara activităţilor tradiţionale, cum ar fi cursele de cămile, în ultimii ani se organizează sistematic la Dubai turnee de tenis sau golf, ba chiar şi curse de cai, familia domnitoare Maktum făcând parte dintre cei mai celebrii proprietari ecvestri din lume. În fine, ca urmare a succesului obţinut de prima pistă de ski inaugurată în 2005, un nou edificiu surprinzător, « The Snowdome » este în curs de construcţie. El va adăposti, sub o structură autoportantă de 220 m diametru şi 75 m înălţime, o pistă de ski în spirală, traversând sau şerpuind de-a lungul unui « munte » artificial. Complexul turistic învecinat va cuprinde şi un hotel de lux, îmbrăcând forma unui iceberg uriaş. Diferite atracţii şi parcuri tematice vor înconjura pista de ski, legate fiind între ele prin diferite mijloace de transport, precum un tramway şi un « mini-tren », al cărui terminus va fi un vulcan, bineînţeles, artificial.

Autorităţile emiratului au prevăzut şi necesitatea creării unei activităţi culturale la înălţimea celei sportive, prin sponsorizarea unor manifestaţii de talie internaţională. De exemplu, în primăvara anului 2006, o mini-stagiune de concerte muzicale clasice a fost organizată cu ocazia turneului Orchestrei Filarmonice din Viena, care a rezidat în Dubai timp de două săptămâni. În martie 2007, toate ecranele anunţau vizita cântăreţei Shakira. Deja, câteva muzee prezentând obiectele şi tradiţiile locale, funcţionează în palate sau locuinţe vechi, restaurate cu grijă, în aşa fel încât să amintească vizitatorului străin, dar şi tinerei generaţii de locuitori ai oraşului, cum se trăia în zonă înainte de mana petrolului. Cu siguranţă că în anii ce vin vom afla de vreun acord semnat cu un mare muzeu european care va permite prezentarea în permanenţă a unor opere de artă reprezentative ale culturii mondiale pe ţărmul Golfului; un acord similar cu cel în curs de finalizare între muzeul « Louvre » şi emiratul Abu Dhabi.

Chiar si in inima orasului nou se construieste fara incetare

Desigur că întrebarea care vine în mintea tuturor, odată ce toate aceste elemente de progres sunt cunoscute, este: « Dar consumul alcoolului? ».

La Dubai consumul alcoolului este liber, cu excepţia perioadei Ramadanului, când nu este autorizat în stabilimentele publice, dar nimeni nu te împiedică să bei în camera de hotel sau în casele particulare. Cu alte cuvinte, o legislaţie mai liberală decât în unele state din U.S.A. sau ţări anglo-saxone.

Nu mai rămâne decât subiectul, foarte discutabil, al existenţei cazinourilor şi al practicii jocurilor de noroc, activităţi interzise de legea islamică. Viitorul ne va arăta cum a fost rezolvată şi această problemă, probabil mulţumită unei piruete care să împace « şi capra, şi varza ».

Poate însă că mult mai important este aspectul libertăţilor individuale, al reprezentanţei democratice, al drepturilor cetăţeanului şi ale femeii.

Diferiţi paşi înainte au fost făcuţi şi în aceste domenii, unde rămâne totuşi mult drum de străbătut. Însă putem fi siguri că etapele viitoare vor fi foarte rapide.

De ce? Explicaţia vine dela un eveniment economic care s-a desfăşurat în anii 2005/2006.

Mulţumită experienţei acumulate prin gestiunea portului Jebel Ali şi dorind să dea activităţilor sale o turnură mondială**, şeikul Mohamed Al Maktum din Dubai a cumpărat societatea britanică P&O. Imediat Hillary Clinton, leader democrat considerat cu vederi liberale, a început să ţipe când a descoperit că porturile New-York şi Miami riscau să devină proprietatea unei societăţi arabe. Au trebuit să treacă luni întregi de negocieri până când, în martie 2006, s-a găsit o soluţie care să mulţumească şi principiile liberei circulaţii a capitalului, şi necesităţile impuse de securitatea Statelor Unite.

Însă, pentru autorităţile din Dubai, acesta a fost un semn clar că şeikul nu este încă destul de cunoscut în lumea occidentală şi, după cum spunea un bancher apusean instalat în emirat: « …se mai face încă un amalgam între regiunea Golfului şi Al-Qaida. Dacă (şeikul) vrea să facă cumpărături importante în Occident, trebuie să dea un sentiment de securitate investitorilor şi deci să fie şi mai transparent (în deciziile sale, n.n.).”

Există totuşi în drumul ales de autorităţile din Dubai un risc enorm pentru că această experienţă, care se dovedeşte un succes economic, social şi cultural fără precedent în Orientul Mijlociu, a fost realizată în afara ideologiilor şi tendinţelor generale, care sunt « opiumul » lumii arabe de astăzi. Sloganul, des repetat la Dubai, este: « Aveţi o ideologie? Întoaceţi-vă acasă! Dacă aveţi competenţe sau experienţă sau capital de investit, sunteţi binevenit! » Probabil că de aceea Dubai a atras oamenii cei mai pricepuţi din întreaga lume, precum şi investitorii cei mai îndrăzneţi de peste tot.

Mai mult! Dezvoltarea oraşului-stat a fost concepută dela bun început pe baza unei forţe de muncă importată din Asia (India, Pakistan, Filipine) şi nu din lumea arabă vecină, care ar fi fost atât de interesată de această supapă de salvare a şomajului endemic din zonă.

Se pare că şeikul Al-Maktum ar fi spus deja, la începutul anilor ’70: « Dacă vreau să evit mişcările revoluţionare create de ideologia panarabă, ar trebui să pun câte un poliţist lângă fiecare arab, pe când un singur poliţist ajunge pentru a supraveghea o sută de asiatici ».

Între timp, ajunge să aruncăm o privire la situaţia economică a Afganistanului, a Egiptului sau a Irakului pentru a vedea unde au dus ideologiile în lumea arabă. Şi desigur că şi în alte colţuri ale lumii! Merită să cităm exemplele cele mai şocante, cum ar fi Cuba sau Cambogia.

Cu siguranţă că societatea emiratelor nu va fi niciodată o copie a lumii occidentale, nici în ceea ce priveşte modul de a trăi, nici în privinţa modului de dezvoltare sau a comportamentului social.

Însă această experienţă, care astăzi începe să se propage din Dubai înspre ţările înconjurătoare (Bahrein, Qatar, Oman etc., au lansat proiecte asemănătoare) are nu numai meritul de a propune un model acceptabil pentru viziunea occidentală a lumii viitoare, dar reprezintă, mai ales, singura alternativă actuală care se opune cu succes extremismului tot mai invadator din regiune.

* * *

În aceste condiţii excepţionale de dezvoltare într’o zonă apropiată de Europa, era inevitabil ca Dubaiul şi ansamblul Emiratelor Arabe Unite să reprezinte un pol de atracţie fascinant pentru lumea românească.

Relaţii neoficiale existau între România şi E.A.U. chiar şi în perioada dinnainte de 1989, însă ele au fost concretizate de manieră spectaculară în 2004/2005 prin deschiderea ambasadei Emiratelor la Bucureşti. Astfel, o societate extrem de conservatoare recunoaşte o prezenţă economică permanentă prin crearea unei legături diplomatice unice dela Viena până la Moscova.

Într’adevăr, această prezenţă s-a concretizat în 2006 prin exporturi ale României înspre E.A.U. în valoare de 500 milioane Euro pe an, net în favoarea ţării europene (emiratele exportă de 100 ori mai puţin înspre România). Singura ţară est-europeană cu un rezultat superior este Ungaria, însă mulţumită filialei Nokia, deci nu cu produse specifice ţării de origine.

Succesele României pe piaţa emiratelor sunt numeroase; unele îmbracă chiar forme uimitoare: Romania exportă în Emirate produse petrolifere rafinate, capacităţile de producţie locale fiind insuficiente.

România a perenizat un succes legat de un vechi proiect obţinând contractul de întreţinere a materialului şi de formare a piloţilor pentru elicopterele « Puma », la origine produse în Franţa.

Linia aeriană TAROM exploatează o legătură Bucureşti-Dubai cu frecvenţa de 3 ori pe săptămână, unul dintre cele mai rentabile trasee ale companiei. E drept că, în ultimii ani, orişice om de afaceri român visează să fie fotografiat la barul din vârful turnului Burj-al-Arab, cel mai înalt edificiu din Orientul Mijlociu! Ba chiar, uneori, şi oamenii politici!

In restaurantul dela Burj-al-Arab, intalnirea celor trei continente: Inti Serrano (Mexic), Omar Abdul Aziz (Yemen) si autorul (Romania)

Adrian Irvin Rozei, Dubai, martie 2007

—-
Note:
*« Bine aţi venit în Ţara zilei de mâine! », deviză deseori întâlnită la Dubai
**Portul Jebel Ali administrează, între altele, şi portul dela Agigea, în România.