File de jurnal

Paris, 22 martie 2016

Ce n’est qu’un début, continuons le combat !

« 22 martie » va rămâne o dată marcantă în istoria lumii, la fel ca și « 13 noiembrie » sau « 11 septembrie ». Puțini sunt însă cei care-și mai amintesc că « 22 martie » este deja, și încă de 48 ani, o dată istorică.

In noaptea de vineri 22 martie 1968, la facultatea din Nanterre în apropierea Parisului, a fost constituită o asociație, devenită celebră în lunile următoare, cu denumirea « Mouvement du 22-Mars ». Revendicările lor erau multiple și disparate, amestecând « autorizarea studenților de a intra în camerele fetelor din campus » cu « încetarea războiului din Vietnam ». Membrii asociației nou create erau «des anarchistes, des situationnistes, des trotskistes, des libertaires, des «Enragés de Nanterre », des sans-étiquette et des futurs mao-spontex ».

Din acest amalgam folcloric, prin radicalizarea ce va urma în săptămânile următoare, vor scoate capul liderii acțiunilor cunoscute sub numele « les événements de Mai ‘68 », care au avut un răsunet mondial. Azi, după aproape o jumătate de secol, dintre personalitățile apărute pe « 22 martie » ne mai amintim doar de două sau trei : Daniel Cohn-Bendit, Serge July, Marie-France Pisier… Care au devenit, în deceniile următoare, lideri politici europeni, jurnaliști de renume, actori de faimă internatională.

« Mișcarea din 22 martie » s-a autodizolvat la sfârșitul lunii mai ’68. Insă autoritățile vremii au crezut necesar să o interzică, în același timp cu alte 11 asociații extremiste de stânga, pe 12 iunie 1968. Prinde orbu’, scoate-i ochii !

Poate că similitudinea « 22 martie ‘68/22 martie ‘16 » ar merita un moment de gândire mai serioasă. Ceeace ar putea duce la o concluzie de la « cauză la efect ».

 

Traduttore, traditore !

De două săptămâni, urmăresc cu interes ciclul « Luchino Visconti », prezentat într-o sală pariziană.

Cinematograful « Mac-Mahon » de lângă Place de l’Etoile este un adevărat « cinéma d’art et d’essai », cum nu mai rămân decât câteva în tot Parisul.

Aici nu vezi nici ultimele filme « à la mode », nici nu ai de suportat 15 min de publicități multiple și variate, iar prețul unic este foarte accesibil (7,5 Euro de persoană). Mai mult ! Spectacolul este, de cele mai multe ori, precedat sau urmat de o prezentare sau o dezbatere privind tema filmului, cariera regizorului sau a interpretului principal, epoca artistică abordată pe ecran… Și, deseori, participă la această prezentare un actor, un critic cinematografic, un realizator… care au studiat sau trăit evenimentele descrise în film sau istoria lor cinematografică. 

Am avut astfel ocazia să văd sau să revăd : Il Gattopardo, Senso, L’Innocente.

Astăzi, era prevăzut filmul « Sandra », prezentat de Claudia Cardinale în persoană ! Mărturisesc că acest titlu… nu-mi spunea nimic !  Numai când am căutat pe Wikipedia, am descoperit că era vorba de « Vaghe stelle dell’Orsa », recompensat cu un «  Lion d’Or »  la Mostra din Veneția în  1965. 

Insă, în ultimul moment filmul anunțat a fost înlocuit cu « Violence et passion » ! Altă « trădare » : adevăratul titlu al filmului este : «Gruppo di famiglia in un interno » ! 

Dar asta nu era nimic ! Cel mai mult mi-a plăcut când eroul principal, magistral interpretat de Burt Lancaster, și-a invitat « famiglia » la cină, spunându-le : « Venite alle nove ! »

Iar subtitrarea marca : « Venez à 20h 30 » ! 

Nu contează ! Important e că, după cum era prevăzut, Claudia Cardinale a venit, ba chiar a și asistat la proiecția filmului. Iar, după spectacol, a accceptat cu multă amabilitate, să dea autografe  sau să se fotografieze cu cei prezenți. Printre care se găsea și un domn care se născuse și își petrecuse copilăria în același cartier cu renumita actriță,  la Carthage, în Tunisia. 

Din păcate, Claudia Cardinale nu ne-a spus decât câteva cuvinte legate de legăturile ei cu Luchino Visconti. Mult mai prolix a fost Didier Haudepin, unul dintre interpreții filmului-testament al regizorului italian, «L’Innocente ».

Amintirile lui din lumea filmului sunt foarte numeroase și ar merita să fie cunoscute de marele public. Am fost impresionat de un detaliu, o anecdotă care  are poate doar o mică importanță.

La începutul turnajului pentru «Il Gattopardo », se pare că Burt Lancaster, coborât în « cow-boy » din lumea lui americană, avea dificultăți pentru a intra în pielea principelui Salina. Visconti nu era mulțumit de rezultat. 

Atunci, când pregăteau celebra scenă cu baia aristocratului sicilian, Visconti l-a luat de braț pe actorul american, l-a dus lângă dulapul din baie, a deschis porțile dulapului  și i-a arătat stiva de lenjerie fină și prosoapele, brodate la cererea regizorului cu monograma (inventată !) a prințului. Așa a înțeles Burt Lancaster ce înseamnă să fi « principe » ! 

Desigur că lenjeria aceasta nu apare nicăieri în film. Insă ea a servit de « detonator » pentru actorul principal !

 

Tous ensembles, tous ensembles ! Tous, tous, tous…

Cum îți poți manifesta solidaritatea cu victimile barbariei petrecute astăzi la Bruxelles, când ieși de la un film, este ora 23h și te găsești pe Champs-Elysées ?

Singura soluție pe care am găsit-o a fost să mă duc să cinez la…  « Leon de Bruxelles » ! Pare derizoriu, poate chiar ridicol. Nu ! Prima  noastră victorie este să demonstrăm barbarilor că n-au reușit să ne abată de la obiceiurile, tradițiile, valorile noastre. De aceea m-am dus să mănânc, așa cum o fac deseori, « une moule avec des frittes », însoțite de un sfert de Muscadet alb, sec. Avem, fiecare, referințele noastre ! 

Din păcate, am constatat cu regret că, la acea oră târzie, restaurantul era aproape gol.

Trebuie găsită altă formă de solidaritate !