Un proiect… cât o ţară !

Acest text a fost publicat în revista « 3R », editată de asociaţia « Memorie şi speranţă », în no. 1, din luna mai 2018.

 

Paris, 25/11/2017

Pe Christian Badea îl cunosc de…mai bine de 6 decenii!

Suntem născuţi în acelasi an; mama lui şi tatăl meu erau colegi de birou.

In 1956, în vara care a precedat decesul bunicii mele, părinţii mei, care nu puteau pleca în concediu, au decis că voi merge în tabără. 

Mama lui Christian a propus să plecăm împreună, ca să nu fim complet “stingheri”.

A fost aleasă o tabără la Timiş si am fost conduşi la tren. Numai că în tren am descoperit că el era repartizat la Timişul de Jos, iar eu… la Timişul de Sus!

După această aventură, ne-am mai văzut de câteva ori şi îmi amintesc că el ne-a interpretat câteva piese la vioară, cariera spre care se dirija pe atunci.

După plecarea mea din România, nu ne-am mai văzut aproape 20 ani.

Insă, în tot acest timp, am urmărit în presă cariera lui de violonist şi dirijor.

Pe 18/01/1985, Christian Badea a dirijat la Paris “L’Orchestre philarmonique de Radio France”, la Salle Pleyel.

Atunci, ne-am revăzut şi mi-a acordat autograful alăturat.

In continuare, în 2008, am descoperit un “Eveniment la Ateneul Român”: “prima întâlnire între maestrul Christian Badea şi Orchestra Filarmonicii, pe 2 şi 3 octombrie“.

Insă, din păcate, la acea dată, eu nu mai eram la Bucureşti!

Aceeaşi neşansă m-a urmărit aproape 10 ani. De fiecare dată, plecam sau soseam în ţară cu o zi înainte sau după concertul pe care-l dirija.

In fine, pe 20 octombrie 2017, am reuşit să asist la concertul dirijat la Ateneu de Christian Badea.

Intâlnirea de după concert a fost extrem de călduroasă. Am fost impresionat de atenţia cu care Christian dădea sfaturi unor tineri muzicieni debutanţi, care veniseră să-l salute.

Ne-am promis să nu lăsăm alţi 30 ani până la viitoarea întâlnire!

Acum, descopăr cu bucurie acest proiect important, promovat de dirijorul Christan Badea.

Ii urez mult succes pentru satisfacţia artistică a tuturor românilor… şi nu numai! 

                                                   *   *   *

După luna noiembrie  2017, când am trimis această notă informativă,  însoţită de proiectul ataşat, câtorva prieteni, am avut ocazia de a discuta despre acest subiect cu amici din diferite colţuri ale lumii.

Ca la orişice propunere de această importanţă, părerile au fost foarte diverse. Insă, printre comentariile culese, o sugestie oarecum neobişnuită, mi s-a părut interesantă.

Prietenul meu Stephan Benedict din New York se luptă de mulţi ani pentru a face cunoscută în ţară opera lui Constantin Antonovici (1911-2002).

Acest artist remarcabil, « sculptor pe două continente », a trăit în Europa, în Canada şi Statele Unite, a fost elevul lui Mestrovic şi a lucrat, timp de patru ani, alături de Constantin  Brâncuşi, în anii ’50 al secolului trecut.

Intr-un document, datat « Paris, le 9 mai 1951 », Constantin Brâncuşi scria :

« Le soussigné certifie que Mr. Antonovici  Constantin a beaucoup de talent pour la sculpture et travaille avec acharnement. »

Intr-un articol, legat de opera lui Antonovici, care excela în egală măsură în domeniul religios, al portretului istoric, al sculpturii animaliere sau al măştilor şi marionetelor, balansând între abstract şi figurativ, Alain Bosquet, poet şi critic de artă renumit, publica în ziarul « Combat », pe 19 ianuarie 1967, sub titlul « Décrouvons Constantin Antonovici » – « Un rare exemple de sobriété », următorul text :

« Etabli aujourd’hui à New York, il a son atelier dans la cathédrale inachevée de cette métropole. Il partage sa vie entre New York et Paris. Plus d’une fois, il nous a été donné de voir ses travaux qui sont dignes, non seulement d’estime, mais d’une découverte, au plein sens du terme. Au début, les œuvres de Constantin Antonovici sont de facture classique, et il ne semble viser qu’à une fermeté, un peu froide où le savoir faire l’emporte sur l’inspiration véritable…

L’amitié de Brancuşi, dans les années ’50, lui permet de pleinement s’accomplir. Et c’est une suite épanouie de marbres où chaque portrait, chaque animal, chaque objet, ne révèlent d’eux-mêmes que l’essentiel, une ligne d’une remarquable pureté au service d’une harmonie toujours renouvelée. »

Printre numeroasele opere, marmoră, metal, ghips, desene sau machete, lăsate de artistul român la New York, o sculptură impozantă, executată în lemn, atrage privirea : « The Great Brancusi ».

Reprezentându-l pe marele sculptor, în perioada maturităţii sale creatoare, s-ar zice într-un moment de odihnă în atelierul din « Impasse Ronssin”, dar cu ciocanul în mână, gata să-şi reia activitatea, această operă impunătoare ar merita să fie cunoscută în ţară. Ea şi-ar găsi locul potrivit într-un ansamblu artistic şi cultural purtând numele şi inspirat de opera maestrului de la Hobiţa.

                                            *   *   *

Desigur că realizarea unui « Centru Naţional al Artelor » de o asemenea amploare necesită eforturi uriaşe, sume faraonice, implicarea  unei multitudini de organisme, asociaţii, ministere… Dar, mai ales, adeziunea publicului ce va frecventa acest locaş de cultură, dacă el va lua fiinţă.

O adevărată « dezbatere de idei », în jurul acestui proiect, propus de dirijorul Christian Badea, ar fi nu numai bine venită, dar chiar şi foarte necesară. « Nimic nu e bătut în cuie ! » Evoluţia proiectului poate reprezenta o etapă importantă pe parcursul realizării lui.

Istoria ne învaţă că marile proiecte au fost realizate, în cele mai multe cazuri, de voinţa unui om, care s-a învestit personal pentru ca ele să poată lua fiinţă. Cum spun francezii : « Le fait du prince ! »

In cazul acestui proiect, avem marea şansă de a avea printre noi « le prince », care-şi manifestă cu prisos implicarea.

Nu ne rămâne nouă decât să formăm « norodul » care-l urmează şi susţine moral. « Specialiştii » îşi vor ataşa vagonul la trenul istoriei, odată ce el se va pune în mişcare !

 

                                                  Adrian Irvin ROZEI

                                                   Paris, ianuarie 2018

CENTRUL NAŢIONAL AL ARTELOR CONSTANTIN BRÂNCUŞI, UN PROIECT DE ŢARĂ PENTRU ROMÂNIA, ESTE SUPUS DEZBATERII PUBLICE DE CHRISTIAN BADEA

Dirijorul Christian Badea a realizat un proiect pentru construirea, în Bucureşti, a unui Centru Naţional al Artelor dedicat sculptorului „Constantin Brâncuşi”. Acesta urmează să fie alcătuit din cinci corpuri, al căror concept estetic s-ar baza pe şase dintre cele mai faimoase lucrări ale artistului: “Muza adormită”, “Sărutul”, “Coloana infinitului”, “Masa tăcerii”, respectiv, “Poarta sărutului”.

“Centrul Naţional al Artelor Constantin Brâncuşi/ Brâncuşi National Arts Center”, conceput de dirijorul Christian Badea, este proiectat să se întindă pe 11 hectare (107.000 metri pătraţi) în spaţiul dintre Nerva Traian şi Bulevardul Unirii, adică lângă clădirile Tribunalului Municipiului Bucureşti şi a Bibliotecii Naţionale a României. Proiectul a fost depus la Primăria Municipiului Bucureşti. 

Centrul Naţional al Artelor „Constantin Brâncuşi” va fi format dintr-o sală de concerte, un teatru de operă şi balet, o academie de muzică şi dans, un muzeu de artă modernă şi un turn.  

“E un adevărat proiect de ţară, de infrastructură economică şi financiară. Brâncuşi, artistul care spunea că arhitectura este sculptură locuită, ne reprezintă cu adevărat. Centrul Naţional al Artelor Constantin Brâncuşi va putea reflecta cu adevărat cultura română în lume prin acest complex simbol”, apreciază dirijorul Christian Badea.

“Timp de doi ani am gândit un proiect creativ şi constructiv, într-o Românie plină de negativitate. Este proiectul cultural al secolului, nu e nicio exagerare când spun asta”, apreciază artistul.

Un proiect de peste un miliard de euro

În ceea ce priveşte planul financiar, Christian Badea a discutat în detaliu proiectul cu managerii Băncii Mondiale, care şi-ar fi exprimat „susţinerea lor entuziastă”, considerând că finanţarea acestuia, peste un miliard de euro, este uşor de realizat.  

Una dintre cele mai important condiţii, notează dirijorul, este „consolidarea terenului sub autoritatea unui singur proprietar, de preferinţă Municipiul Bucureşti”. Tot în acest cadru ar urma ca Ministerul Justiţiei să obţină „mult doritul Cartier al Justitiei”. 

„Din cauza faptului că este bazat pe estetica brâncuşiană, Centrul va avea, în mod instantaneu, identitate naţională şi recunoaştere mondială. Va fi un adevărat brand de ţară. Centrul va fi celebru pe plan mondial deja de la faza de planificare.

Am discutat cu oameni educaţi şi cu investitori din SUA şi Australia pe acest subiect. Erau entuziaşti. Sper să fim şi noi”, explică Christian Badea.  

Artistul notează în proiect că sala de concerte va corespunde cerinţelor arhitecturale şi acustice ale secolului XXI, sălile existente în Bucureşti fiind ori prea vechi, ori inadecvate  standardelor actuale.  

Design-ul exterior al sălii de concerte va fi inspirat de sculptura „muză adormită”, va avea o capacitate de maxim 1.800 de locuri, o scenă modulară şi pereţi mobil pentru a găzdui diferite concerte sau spectacole. 

„Capacitatea de 1.800 de locuri este ideală pentru a obţine o acustică excelentă şi pentru a răspunde realităţilor vieţii muzicale şi demografice a Bucureştiului”, se mai arată în proiect.

Schiţă din proiectul lui Christian Badea: sculptura- modelul- exemplu arhitectural deja existent

Cât despre Teatrul de Operă şi Balet, autorul proiectului consideră că actuala sală a Operei Naţionale Bucureşti „este mediocră din toate punctele de vedere”. Capacitatea sălii vizate în proiect este de 1600 de locuri, cu un loc spaţios în spatele scenei, o fosă mare pentru orchestră, pereţi modulari, precum şi cel mai avansat echipament tehnic. 

„Sala este comparabilă cu majoritatea sălilor de operă din Europa. Arhitectura clădirii Operei este inspirată de Poarta sărutului de Brâncuşi”, se arată în proiect. 

Schiţă din proiectul lui Christian Badea: sculptura- modelul- exemplu arhitectural deja existent

„Academia de Muzică şi Dans va funcţiona în colaborare cu prestigioase instituţii similare internaţionale şi va avea un corp profesoral internaţional, răspunzând necesităţii, demonstrate de multă vreme, a unei educaţii de nivel internaţional în muzică şi dans, la nivel de masterat”. 

Pe lângă sălile de curs şi studiouri, aceasta va curpinde o sală pentru muzică de cameră (maxim 500 de locuri), un Teatru pentru Muzică şi Dans (aproximativ 650 de locuri). Design-ul va fi inspirat de „Sărutul” lui Brâncuşi.  

Muzeul de Artă Modernă, cu design inspirat de „masa tăcerii”, va funcţiona prin colaborare cu cele mai renumite muzee de artă modernă din lume, asigurând de-a lungul anului prezenţa la Bucureşti a unor expoziţii importante, prezentând totodată, în mod permanent, programe educative pentru publicul larg.  

Turnul Centrul Naţional al Artelor  (foto jos) va fi dominat de un turn înalt de aproximativ 50 de etaje, care va semăna cu sculptura  „Coloana infinitului”, similar  Hearst Tower, al arhitectului Norman Foster, din New York.

Turnul va găzdui apartamente de lux, birouri de firme, restaurante, diverse magazine, precum şi un hotel de cinci stele. 

Piaţa Artelor

Spaţiul creat între aceste clădiri va servi drept piaţă culturală, unde vor avea loc diverse evenimente culturale. 

„Piaţa Artelor are ca obiectiv principal crearea unui sentiment de comunitate, pentru cetăţenii Bucureştiului şi pentru turişti, pe modelul unei Agora din Grecia antică sau unei Piazza din Florenţa în epoca Renaşterii. Piaţa va fi un loc de întâlnire şi de apreciere colectivă a fenomenului cultural. Fântâna şi bazinul de apă circular din centrul Pieţei vor putea fi transformate într-o scenă”, se precizează în proiect.

„În domeniul artei şi mai ales al muzicii, merităm şi trebuie să facem mult mai bine din toate punctele de vedere – educaţie, profesionalism, calitatea performanţei, stagiuni şi evenimente, management, infrastructură, finanţare , legislatie. Cam totul este de reevaluat , regândit, reformat şi adus la cerintele secolului 21 şi al apartenenţei României la UE şi la cultura europeană“, declară dirijorul Christian Badea. 

„Avem talent şi avem traditie, dar nivelul general scade în fiecare an şi cei mai buni tineri pleacă. Rezultatele demonstrează, în mod concret, că timpul pentru a schimba proverbialul se poate şi aşa a trecut de multă vreme“, subliniază artistul.  

Christian Badea a studiat vioara la Conservatorul de muzică din Bucureşti şi dirijat de orchestră la Bruxelles. A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan şi s-a perfecţionat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein.

Locuieşte în Statele Unite, însă se întoarce frecvent în România, fiind dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“ din 2012.

Din dorinţa de a ajuta la dezvoltarea tinerelor generaţii de muzicieni, Christian Badea a înfiinţat, în decembrie 2011, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică (FREM). Programele FREM oferă tinerilor muzicieni deosebit de talentaţi din România posibilitatea de a se perfecţiona, prin proiecte de cea mai înaltă ţinută artistică, alături de colegii lor din alte ţări şi de muzicieni de renume internaţional. În acelaşi timp, Fundaţia o organizat Festivalul Internaţional de Muzică Sibiu Hermannstadt şi proiectul Parsifal la Ateneul Român – în partenariat cu Filarmonica „George Enescu“ şi Institutul Cultural Român.

În mai 2015, Christian Badea a condus actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner, un concert-spectacol care s-a impus, cu siguranţă, drept cel mai important eveniment cultural-muzical al anului 2016.

2 thoughts on “Un proiect… cât o ţară !

  1. Un proiect ambițios, grandios, impresionant, fascinant… care pare mai degrabă o himeră, până să devină o realitate… E sănătos să ne entuziasmăm și să visăm, doctorii spun că este chiar o metodă de a rămâne tânăr.

  2. O bataie de joc !!! O mizerie jegoasa ! Asa patesti cand proiecteaza orice labagiu ce n-are treaba cu arhitectura

Leave a Reply