File de jurnal (Scandinavia)

Acum câțiva ani, când mi-a căzut întâmplător în mână publicaţia doctoratului de limbă română a universităţii din Turku intitulată „Columna 13”, mi s-a părut curios că se pot găsi confluenţe istorice şi culturale între două popoare atât de îndepărtate ca limbă, tradiţii sau climă.

E drept că ambele popoare au suferit de-a lungul istoriei de vecinătatea imediată a unor puteri militare care încercau periodic să le anexeze, ba uneori treceau direct din administraţia uneia în administraţia celeilalte.

În cele două cazuri, prezenţa „prietenilor de la Răsărit” a lăsat urme chiar şi în toponimia capitalei. Dacă la Bucureşti „şoseaua Kiseleff” aminteşte de prezenţa rusească din prima jumătate a sec. XIX, la Helsinki „bazarul Kiseleff”, care se găseşte pe strada care poartă numele ţarului Alexandru, este specializat în cadouri de calitate: jucării, tricotaje, antichităţi, şi, după cum spune o publicaţie locală, „tot ce poate visa un turist”.

Între alte magazine prezente în acest loc se găseşte şi singurul comert din Helsinki specializat în „orice articol legat de sauna”. E probabil o legătură firească cu ocupaţia rusă care, în amândouă cazurile, a făcut să ne treacă toate sudorile!

Se poate spune fără îndoială că „Esplanadin” este zona elegantă a oraşului Helsinki. Plecând dela Teatrul Suedez şi terminându-se lângă centrul istoric, unde se găsesc Palatul Prezidenţial şi Fortăreaţa Maritimă Suomenlina, această esplanadă largă, mărginită de clădiri impunătoare, reprezentative pentru arhitectura finlandeză a sec. XIX, e un adevărat parc unde copiii se joacă şi bătrânii se odihnesc sub privirea severă a statuii poetului naţional finlandez Rüneberg.

Tot în această zonă se găsesc şi câteva din cele mai celebre restaurante din capitala finlandeză. Dar adevăratul „monument”, care concentrează istoria politică, economică şi culturală a oraşului, este hotelul KÄMP (foto).

Când a fost construit de către Carl Kämp între 1885 şi 1887, în jurul terenului pe care se găseşte astăzi hotelul şi de-alungul Esplanadei, nu se găseau decât case de lemn vechi, în general gata să cadă în ruină. Însă Kämp a înţeles că acest amplasament excepţional urma să devină inima oraşului şi a decis să construiască un hotel modern, care urma să atragă clientela de lux ce trecea prin oraşul-capitală a Marelui Ducat al Finlandei, la jumătatea drumului între Stockholm şi Sankt-Petersburg.

Pe vremea aceea, în Finlanda, care făcea parte din Imperiul Rus, se opuneau susţinătorii limbii suedeze, în general burghezia şi nobleţea, cu susţinătorii limbii finlandeze, intelectualitatea, dar toţi erau împotriva eforturilor de rusificare impuse de ţarul Alexandru III. Construcţia hotelului Kämp a costat pe proprietar imensa sumà de 1 milion de mărci-aur din care 130.000 numai pentru decoraţia interioară. Ba chiar la un moment dat, Kämp era cât pe ce să abandoneze dacà n’ar fi intervenit diferite împrumuturi din partea Senatului şi a proprietarului vecin cu hotelul, F.W.Grönquist.

În cele din urmă, în octombrie 1887, inaugurarea oficială a hotelului s’a făcut în prezenţa a 400 de invitaţi.

Parterul, care a păstrat până astăzi structura iniţială în ciuda nenumăratelor avataruri ale clădirii, se compunea dintr-o impresionantă scară elicoidală şi din nenumărate saloane, bibliotecă, fumoar, sală de corespondenţă, o cafenea şi un bar. Principalele elemente ale mobilierului au fost importate de la Sankt-Petersburg, iar candelabrele din cristal de la Berlin, între care, câteva funcţionau pe bază de electricitate, iar altele cu gaz.

În ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat hotelul din primele zile (Carl Kämp a murit la numai un an de la inaugurare), acest lăcaş a devenit un punct de întâlnire al personalităţilor finlandeze, atât culturale cât şi de afaceri. De altfel, astăzi câteva dintre saloanele hotelului poartă numele unor celebre personaje care au trecut prin aceste locuri şi au marcat istoria Finlandei, dintre care cel mai cunoscut pe plan mondial este compozitorul Ian Sibelius. Se pare că după ce a părăsit oraşul, Sibelius regreta atât de mult serile petrecute la Kämp, că tema binecunoscută „M-am întors din nou la Kämp” a devenit o arie din opera sa „Regele Christian II”.

Însă cel mai important dintre clienţii hotelului Kämp a fost probabil mareşalul baron Mannerheim.

Mannerheim este în istoria Finlandei un erou de talia unui Ştefan cel Mare pentru că în afara faptului că a luptat în cele trei războaie purtate de ţara lui în secolul XX (primul război mondial, războiul iernii din 1939 şi cel de-al doilea război mondial) a fost şi regent al Finlandei în 1918 şi Preşedintele Republicii între 1944 şi 1946.

Carl Gustaf Emil Mannerheim s-a născut pe 4 iunie 1867. Ziua aniversării lui a devenit sărbătoare naţională în Finlanda, numită Sărbătoarea Drapelului şi a Forţelor de Apărare. Încă în timpul vieţii lui, la aniversarea a 70 şi 75 de ani, au avut loc în Finlanda importante festivităţi naţionale.

Portretul maresalului Mannerheim – tablou de Eero Jarnefelt

Deşi a suferit un prim eşec la intrarea în Şcoala de Cadeţi de la Hamina, care ar fi trebuit să-i închidă porţile carierei militare în Finlanda, Mannerheim a integrat armata rusă, unde a activat între 1887 şi 1917. Astfel a reuşit să urce toate gradele între sublocotenent de cavalerie şi general de corp de armată.

Între diferitele funcţii din armata rusă, Mannerheim a îndeplinit şi pe cele de ofiţer în regimentul de Cavalerie-Gardă a împărătesei Maria Feodorovna şi de locotenent-colonel în Manciuria în timpul războiului ruso-japonez din 1904-1905.

Primul Război Mondial l-a găsit pe generalul Mannerheim tot în armata rusă. Pe când conducea Brigada Cavalerie-Gardă pe frontul austriac în Polonia de azi, Mannerheim a primit „Sabia şi Crucea Sf. Gheorghe” pentru acte de vitejie. Începând din 18 februarie 1915 Mannerheim a comandat a 12-a Divizie de Cavalerie. În 1917 Divizia ocupa poziţia de apărare în regiunea Fundul Moldovei. Între 11/12/1916 şi 7/1/1917 Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi. Traseul urmat de Divizia 12 a fost Bălţi-Iaşi-Roman-Bacău-Adjud-Odobeşti. Unitatea ruso-română, deumită „Vrancea” s-a compus mai întâi din a 12-a Divizie de Cavalerie şi dintr-o brigadă de infanterie română, apoi din două divizii de cavalerie rusă, două divizii şi jumătate de infanterie română şi din alte patru regimente de infanterie română. Ea a asigurat apărarea Moldovei pe o linie de front de cca. 30 km. în jurul localitàtii Odobeşti şi a participat la şase bătălii.

Numit pe 12/6/1917 comandant al Corpului de Armată de Cavalerie 5, Mannerheim a luat parte la bătăliile de pe frontul românesc între 12/7 şi 22/8/1917. A renunţat la această funcţie pe 8/9/1917 din motive de sănătate şi a fost mutat pe 20/9/1917 la rezerva districtului militar Odessa, fiind considerat ca „inadaptat condiţiilor momentului”.

Harta finlandeza cu traseul urmat de Mannerheim in Moldova

După întoarcerea în Finlanda, Mannerheim a comandat trupele finlandeze de eliberare, a învins armata bolşevică la Tampere şi a fost ales în 1918 regent, obţinând recunoaşterea independenţei Finlandei de către Aliaţi.

În iunie 1919, Mannerheim se instalează într-o suită la etajul 2 al hotelului Kämp. Toţi liderii politici şi militari ai ţării au defilat atunci prin culoarele hotelului şi deseori au fost invitaţi la masă în suita generalului. Mai târziu, după ce s-a mutat într-o vilă din oraş, Mannerheim a continuat să vină cu regularitate la hotelul Kämp de cele mai multe ori ca invitat la banchetele date în celebra „Sală a Oglinzilor” care mai este şi azi unul dintre locurile cele mai selecte ale balurilor finlandeze.

Însă una dintre amintirile cele mai populare lăsate de Mannerheim este legată de celebrul „Marski Schnaps”. În armata rusă, la fiecare masă era servit un pahar de schnaps şi militarii insistau ca paharul să fie umplut până la buză pentru a nu pierde nici o picătură din preţiosul lichid. Mannerheim a impus ca la Cartierul General al Armatei finlandeze paharele să fie umplute la maximum, cu interzicerea expresă de a vărsa cea mai mică picătură când ofiţerii le goleau.

După spusele lui Mannerheim, la Şcoala de Cavalerie o parte din soldă era plătită în alcool: un pahar la micul dejun şi două la dejun. De unde insistenţa de a nu pierde nicio picătură! Tot celebrul general, devenit mareşal în a doua parte a vieţii, a determinat proporţiile de neschimbat ale acestei băuturi (1 l de Aquavit de Rajamäki, 2 cl de vermut sec francez şi 1 cl de gin), care a devenit celebrul „Marski schnaps”.

Singura decepţie a ilustrului mareşal a venit de la conflictul între tradiţia rusă a paharului de schnaps şi tradiţia culinară franceză.

Când, în tinereţe, Mannerheim a cerut într-un elegant restaurant parizian să i se servească un pahar de schnaps înainte de masă, „le maître d’hôtel” francez a refuzat, considerând această tradiţie barbară ca un sacrilegiu împotriva sensibilităţii gustative necesară pentru a aprecia „un exploit cullinaire”.

În ciuda insistenţelor, orgoliosul „maître d’hôtel” a refuzat orice compromis, aşa că celebrul militar a fost obligat să se ducă la barul restaurantului pentru a-şi satisface gustul, care nu era prevăzut în tradiţia culinară franceză.

Adrian Irvin Rozei, Helsinki, Octombrie 2001