File de jurnal (italiene)

Locul meu preferat la Veneţia este celebrul “Caffè Florian”. De altfel în niciun caz n’aş putea să-l uit pentru că pe fiul meu îl cheamă Florian. Simplă coincidenţă! Oare?

De câte ori mă duc la Veneţia, din prima seară când ajung, mă îndrept spre Piazza San Marco, mă aşez la una din mesele rotunde de marmură de sub colonada “Procuratie Nuove”, care datează din secolul XVII, şi, după ce am comandat invariabilul “affogato al caffè”, o îngheţată de vanilie care pluteşte pe cafeaua din paharul cu picior înalt, ascult muzica orchestrei care cântă şlagăre clasice italiene şi privesc, când în piaţă, când pe uşa deschisă înspre interiorul cafenelei.

Prin piaţă trec turme de turişti, îmbracaţi şi încălţaţi aiurea, care cu saci de voiaj în spate, care în blue-jeans, fete cu buricul gol şi cu belciuge în urechi sau în nas, cum ar spune italienii: ”vestiti variopinti” (îmbrăcaţi multicolor).

Prin geamul mat al cafenelei mi se pare că văd, aşezaţi pe banchetele de catifea roşie, de-a lungul pereţilor acoperiţi cu oglinzi sau de picturi sub sticlă”au chinois” care le plăceau atât de mult scriitorilor francezi de la începutul secolului XX, precum Henri de Regnier, doamne în crinolină şi domni în redingotă cu jabou, ascunzându-şi feţele în spatele unor măşti de carnaval, în timp ce râd, se amuză şi spun glume. “Delle chiachere”, cum le numesc italienii!

Parcă văd defilând şi toate personajele istorice care au trecut pe aici de la 1720, anul în care s’a fondat localul.

Cu Florian la “Florian”, din tatà în fiu!

De fapt, cafeneaua inaugurată pe 29 decembrie 1720 de către Floriano Francesconi se chema “Alla Venezia Trionfante”, însă localnicii s’au obişnuit să se invite:”Andemo da Florian!”, aşa că numele i-a ramas”Caffè Florian”.

Pe urmă, au trecut prin sălile mici şi intime atâtea figuri ilustre încât ar trebui pagini întregi ca să-i numeşti pe toţi. Goethe, Chateaubriand, Lord Byron, Goldoni, Marcel Proust, Francesco Guardi, Charles Dickens, Antonio Canova, Gabriele D’Annunzio, Manzzoni au stat la mesele astea… în fine, unele ca astea. Însă decorul pe care l-au privit era acelaşi cu cel de azi: Basilica San Marco şi Procuraţiile Vechi, Orologiul cu Mauri şi turnul “Campanile”.

Dar cel mai mult îmi place să-mi imaginez momentul când Casanova, scăpat ca prin minune din temniţa “dei Piombi”, din Palatul Dogilor, ştiind că va fi condamnat cu siguranţă la moarte şi că nu se va mai putea întoarce niciodata la Veneţia, s’a oprit un moment la “Florian”, ca să bea ultima cafea din viaţa în acest loc minunat. E posibil să fie doar o legendă, pentru că la ora la care a evadat Casanova e probabil că “Florian” nu era deschis, însă îmi place să cred că numai un personaj de talia lui ar fi avut curajul s’o facă!

Pe urma, văd ofiţerii străini, instalaţi la”Quadri”, cafeneaua de peste drum, în timpul ocupaţiei austriece, sau patrioţii italieni răniţi care sunt îngrijiţi în sălile de la “Florian” de către tinere îmbrăcate în costume veneţiene, pe vremea revoluţiei de la 1848.

Şi pe când visez la toate aceste scene, orchestra îşi continuă “concertul-promenadă”.

Deodată, primul violonist se întoarce spre orchestră şi spune: ”Mai articulat mâna stângă!” (în româneşte în text).

Întradevăr, cei şase muzicieni (doua viori, un contrabas, un clarinet, un acordeon şi un pian) veniţi de la Filarmonica din Iaşi, sunt la Veneţia pentru patru luni.

“Mai articulat mâna stângă!”-muzicieni români la Florian

Dupa luna iulie va veni o alta formaţie, de la Cluj. Şi tot aşa alternează din 1992, pentru că impresarul local a găsit în Romania un filon inepuizabil şi ieftin de muzicieni cu o solidă tradiţie concertistică.

Când i-am rugat să interpreteze şi o melodie românească, cei doi violonişti s’au luat la o întrecere de virtuozitate în executarea “Ciocârliei”. Trecătorii, opriţi din plimbare, ascultau încremeniţi trilurile păsării. Când au terminat, a izbucnit o furtună de aplauze.

Însă muzicienii mi-au mărturisit pe urmă că cel mai mare succes îl au cu muzica din filmele americane.

Oare ce-ar gândi Casanova dacă ar veni din nou la “Florian” şi i-ar asculta?

Adrian Irvin Rozei, Veneţia, mai 2001

Service après vente

Am revenit ani la rând la Veneţia şi i-am reîntâlnit pe muzicienii români dela”Florian”. Acum ne cunoşteam bine, dupa terminarea programului mergeam să bem o bere… Cu timpul, interpreţii s-au mai schimbat. Dar tot din România veneau!

Numai în ultima vreme, mi-au mărturisit că sunt cam îngrijoraţi: se pare ca muzicienii chinezi sunt mult mai ieftini!