Cronică pseudo-literară

Sunt oraşe în ţară pe care le traversezi în maşină sau cu trenul în cea mai mare grabă, fără să le dai vreo importanţă sau oprindu-te, în cel mai bun caz, pentru a face plinul de benzină. E drept că blocurile pe care le remarci la prima vedere, aceleaşi la munte sau la mare, nu te incită să cauţi vreo frumuseţe, fie ea istorică sau artistică. Ba chiar, prin uniformitatea lor, îţi amintesc timpurile apuse acum două decenii când orişice specificitate sau tradiţie locală era ştearsă cu bună ştiinţă pentru a lăsa locul „realizărilor noului regim” care-şi propunea şi prin calea uitării trecutului să „făurească un om nou”.

Din fericire, mai sunt încă oameni chiar şi, ceea ce este cel mai important, din tânăra generaţie care, cu abnegaţie şi obstinaţie, se străduiesc să ne amintească faţa ascunsă a decorului contemporan şi, scotocind cu tenacitate în documente vechi sau în amintirile celor vârstnici, aduc la iveală comori ale trecutului care, fără aceste eforturi, riscă să dispară pentru totdeauna. Ei au cu atât mai mult merit cu cât nefăcând parte din vârsta senectuţii, nu pot fi acuzaţi de „nostalgie” sau de „paseism”. Ba, mai degrabă, ei pot fi categorisiţi drept „vizionari ai trecutului” pentru că, după cum spun toţi filosofii şi sociologii, „o ţară care nu-şi cunoaşte trecutul, n-are viitor”. Într-o vreme când fenomenul mondializării duce tot mai mult spre o uniformizare a gândirii, a trăirilor sau chiar a peisajului, această afirmaţie e mai valabilă ca oricând.

Îmi veneau în minte aceste consideraţii răsfoind monografia concepută de Cristian Florin Bota şi publicată în 2009 sub titlul „Teiuşul de odinioară”, la Editura RISOPRINT din Cluj. Spun „răsfoind” monografia Teiuşului pentru că acest volum se pretează foarte bine unei consultări repetate, chiar şi parţiale, atât pentru documentarea aprofundată, cât şi pentru plăcerea de a admira din când în când imaginile trecutului.

Deşi partea de monografie, mai bine de treizeci de pagini, intitulate „Scurt istoric”, este bazată pe o solidă cercetare ştiinţifică documentară, ea nu are un caracter doct, ci se citeşte aproape ca un roman de acţiune. E drept că istoria unei localităţi cu o existenţă atestată documentar dela 1290 şi care a fost marcată de faptele unor personalităţi de talie internaţională, precum Iancu de Hunedoara, Sigismund Bàthory, Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu-Clain, Împărăteasa Maria Tereza, Avram Iancu sau memorandiştii, nu poate decât să stârnească interesul amatorilor de cunoaştere a trecutului, fie ei şi neprofesionişti.

Însă monografia redactată de Cristian Florin Bota nu se limitează la evenimentele istorice care au marcat, direct sau indirect, existenţa oraşului Teiuş. Ea menţionează şi fenomenele generate de viaţa economică, punând în lumină activitatea diferitelor bănci, societăţi de ajutor reciproc şi culturale româneşti, printre care se remarcă „Astra”, care a fondat încă dela sfârşitul secolului XIX una dintre primele biblioteci „poporale” din despărţământ.

După ce trece în vedere evoluţia oraşului în perioada interbelică, cea comunistă şi cea postcomunistă, lucrarea menţionează numele a patruzeci de personalităţi care au marcat viaţa artistică, politică, socială sau pedagogică a regiunii, originare fiind din Teiuş.

Această „Scurtă istorie” a oraşului este prezentată de asemenea în patru limbi (engleză, franceză, germană, maghiară) ceea ce permite cititorului din aproape întreaga Europă să se familiarizeze cu istoria regiunii.
Cea de-a doua parte a volumului este total diferită, dar tot atât de captivantă. Ea se prezintă sub forma unui album de cărţi poştale şi fotografii, începând din 1855 până în zilele noastre. De această dată comentariile se reduc la strictul minimum: numai câteva cuvinte indicând locul, anul, evenimentul reprezentat în imaginea expusă, încă odată în cinci limbi. Însă ce valoare excepţională este capturată în aceste simple fotografii! Pentru că instantaneele prezentate conţin zeci, sute, mii de detalii din viaţa, munca, sărbătorile, evenimentele banale sau excepţionale ale locuitorilor oraşului. Mulţumită lor, retrăiesc în faţa ochilor noştri scene de multă vreme uitate: cursuri de broderie din anii ’30, munca voluntară a anilor ’50, defilările anilor ’80, activităţile sportive dintre cele două Războaie mondiale şi atâtea alte clipe de viaţă în tot ce au ele mai autentic. Dacă imaginile reprezentând diferiţi teiuşeni la locurile lor de muncă (brutari, ceferişti, cofetari, agricultori…) îţi încălzesc inima comparând drumul parcurs în atâtea decenii, fotografiile zecilor de case demolate în numele unei „sistematizări” absurde vor face să se ridice părul în cap nu numai celor care le-au cunoscut, dar şi celor care presimt valoarea patrimoniului dispărut.

Un prieten îmi spunea nu demult: „Eu cred că oamenii nu mor cu adevărat decât în ziua în care nimeni nu-şi mai aminteşte de ei!”

Mulţumită monografiei lui Cristian Florin Bota, enorm de mulţi teiuşeni vor trăi în veci!

Adrian Irvin Rozei, Paris, mai 2010