În zilele de29-30 iunie a avut loc în comuna Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud manifestaţia intitulată “Fiii satului”. Această dată nu a fost aleasă la întâmplare, pentru că pe ziua de 29 iunie, de Sf. Petru şi Pavel, hramul bisericii din Şanţ, se împlineau o sută de ani dela inaugurarea sfântului lăcaş din comună.

Şanţ, aflat în munţii Rodnei, pe drumul care uneşte Transilvania cu Moldova prin pasul Rotunda, nu este o comună oarecare. Cu o existenţă seculară, ea a fost creată de Maria Tereza ca punct de frontieră grăniceresc pentru apărarea hotarelor estice ale Imperiului. Păstrând cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile vechi româneşti, comuna Şanţ a fost remarcată încă din anii ’30 de Dimitrie Gusti, care a locuit în sat de câteva ori, culegând folclor şi filmând o nuntă tradiţională, mărturie preţioasă a obiceiurilor străbune. O casă din Şanţ, împreună cu locuitorii ei, precum şi obiectele uzuale, uneltele şi costumele proprietarilor, a fost instalată la Muzeul Satului în 1936, unde poate fi văzută până astăzi. Filmul turnat la Şanţ a fost, mai apoi, prezentat în cadrul Expoziţiei Mondiale dela Paris.

Şanţ a fost de asemeni cuibul de creaţie al renumitului “teatru nescris”, organizat în mod spontan de locuitorii satului sub conducerea lui Constantin Iugan, în perioada interbelică. Scenetele improvizate de actorii amatori luau în derâdere, pe un ton umoristic, metehnele consătenilor sau povesteau ultimele evenimente din localitate.

Reluarea tradiţiilor de întâlnire ale “fiilor satului”, luminată de prezenţa episcopului Ireneu Bistriţeanul, a fost ocazia unui “Te Deum” la monumentul eroilor şi a dezvelirii bustului “Enea Grapini”, eminent membru al mişcării social-democrate din România la începuturile ei, luptător activ pentru înfăptuirea Marii Uniri dela 1918.

Nenumăraţi oameni de cultură şi ştiinţă, veniţi din judeţ, din ţară şi din străinătate, originari din Şanţ sau care au dezvoltat legături afective cu această comună de-a lungul anilor, au participat la manifestări, amintindu-şi cu emoţie şi tandreţe evenimentele vesele sau triste ale satului de odinioară.

Perenitatea tradiţiilor ancestrale era ilustrată de Ansamblul folcloric “Izvorul Someşului”, câştigător a numeroase premii internaţionale, şi de formaţia de teatru nescris din comuna Şanţ, frumos îmbrăcaţi în costume populare, uneori transmise din generaţie în generaţie, în cadrul aceleiaşi familii.

Adrian Irvin Rozei, Şanţ, iulie 2006