Paris, 3/06/2015

Draga amice,

Mi-ai scris:

Ceea ce eu înteleg numai partial este extazul unui parizian, a unui individ mult peste media de inteligenta umana, în fata unei arte “eminamente” provinciala în comparatie cu cea din ceea ce eu consider înca, capitala culturala a civilizatiei “noastre”… Sa fie spiritul misionar al “francezului”?

Iata un raspuns “concret”, nu o teorie!

Am fost invitat la Bucuresti la cea de-a patra reprezentatie a unei piese contemporane ruse: “Terorism” de Fratii Presniakov.

Marturisesc ca ideea unei piese ruse contemporane nu ma prea incanta; am acceptat, totusi, mai ales pentru a descoperi inca una din cele 7 sali, recent inaugurate, ale Teatrului National. Desi cel care ma invita este un bine cunoscut critic teatral, aveam oarecari indoieli, dupa recomandarea precedenta, piesa jucata  acum cativa ani tot pe scena Teatrului National din Bucuresti:

La Chèvre ou Qui est Sylvia ?

de Nicole Garcia, André Dussollier

• Du 4 octobre 2005 au 19 janvier 2006 – TÉRMINÉ

Totusi, m-am dus la TNB.

Mai intai, sala: in cladirea vechiului Teatru de Opereta, sala “Atelier”, o sala intima de numai vreo 200 locuri, conceputa special pentru piese intimise, cu scena lipita de primul rand al spectatorilor, unde actorii joaca la numai cativa metri de cei “invitati”. De altfel cortina nu exista si schimbarea decorului se face in vazul publicului.

Din primul moment al reprezentatiei, am fost surprins de modernitatea scenografiei si a interpretarii.

Am regasit pe scena 3 actori renumiti pe care-i cunosteam, din vechea generatie, dar am descoperit si alti actori tineri, cu un joc remarcabil. Insa scena “duo” cu Ileana Stana Ionescu si Adela Marculescu era un adevarat moment de antologie! (vezi atas)

Ceea ce m-a uimit cel mai mult, a fost constructia piesei, mesajul ei, fluiditatea si “suspensul” textului…scris de autori complet necunoscuti mie!

Intrigat si oarecum ofensat in orgoliul celui venit, dupa cum spui tu, din  capitala culturala a civilizatiei “noastre”, m-am uitat pe Google. Ce descopar? Ca aceasta piesa, jucata in ultimii 13 ani in Germania, Suedia, Polonia, Norvegia, Spania, Irlanda,Estonia, Australia, Chile, Brazilia, Taiwan, Canada si, desigur, New York si Washington… n-a fost jucata niciodata in Franta! S-a jucat in Belgia, dar de catre o trupa…canadiana!

Nu-i nimic! Noi avem…capra!

PS. Am vazut si “Vacanta in Guadelupa”, piesa franceza de bulevard, jucata la Paris acum vreo 20 ani de Alexandra Lamy si Bernard Menez (Le portefeuille). Cam lunga, insa amuzanta si de o mare actualitate (coruptia politicienilor, intelegerea secreta politica/presa…) la Paris sau la Bucuresti!

As fi preferat, tot la Nottara, “Piesa in stil clasic” de Arbuzov, pe care am vazut-o la Paris acum…vreo 20 ani cu doi monstri ai teatrului francez:

Cu atat mai mult cu cat versiunea actuala a Teatrului Nottara a fost distinsa, anul trecut, cu premiul de interpretare.

Din pacate, nu se juca in aceasta saptamana.

Dar cel mai mult as fi dorit sa revad…”Trei generatii” de Lucia Demetrius, in care a jucat si Jules Cazaban prin 1956. Vad si acum fotografia pe peretele apartamentului lor!

Un prieten s-a dus s-o vada, la “Teatrul Odeon”, dar, din cauza imbolnavirii unui actor, piesa a fost inlocuita cu “Titanic Vals”…pe care l-am vazut la Nottara, acum cativa ani. Nu-i nimic…o las pe data viitoare!

Teatrul Odeon are plăcerea să anunțe premiera spectacolului

TREI GENERAȚII
de Lucia Demetrius

 

Regia artistică: Dinu Cernescu
Scenografia: Maria Miu
Ilustraţia muzicală: Vasile Manta

 

Cu: Angela Ioan, Crina Mureşan, Sabrina Iaşchevici, Paula Niculiţă, Rodica Mandache, Ruxandra Maniu, Mircea N. Creţu, Alexandru Papadopol / Silvian Vâlcu, Laurenţiu Lazăr, Ionuţ Kivu / Andrei Runcanu, Ioan Batinaş / Nicholas Caţianis, Marian Ghenea, Dragoş Panait, Marian Lepădatu

 

„Căutând idei de spectacol cu Dorina Lazăr, am ajuns la istoria sentimentală a Trei generaţii – istorie frământată, amestecată cu iubiri neîmplinite, cu pasiuni şi constrângeri nemeritate.

 

Am vrut să creăm un spectacol cu parfum de epocă, costume frumoase, decor şi muzică de atmosferă de sfârşit şi de început de secol. Având roluri bine scrise şi actori pe măsură, am construit un spectacol “de teatru” cu început, poveste şi final”.

Dinu Cernescu

 

„Premiera cu Trei generații a Luciei Demetrius, nu e un moft, nu e un capriciu melancolic, ci începutul unui program, un demers estetic, profesional, menit să pună la dispoziția tinerilor – actori, regizori, spectactori – o privire avizată a românilor despre români, o privire asupra a ceea ce a însemnat subtilitatea autorului de a lăsa să transpară printre rânduri adevărul, arta de a fenta cenzura, să înțelegem de ce erau sălile de spectacol pline ochi, chiar dacă cei din sală stăteau cu mănuși pe mână și cu pledul pe genunchi”.

Dorina Lazăr

Lucia Demetrius (16 februarie 1910, București – 29 iulie 1992, București) a fost prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică.

Trei generații a avut premiera în 1956 la Teatrul Municipal (actualul Teatrul Lucia Sturza Bulandra). Din distribuție au făcut parte mari actori: Ștefan Ciubotărașu (Ioniță), Marietta Rareș (Sultana), Fory Eterle (Chiril), Tantzi Cocea (Ruxandra), Jules Cazaban (Alexandru Irimescu), Leny Caler (Domnișoara Macri cea mică), Benedict Dabija (Ilie), Beate Fredanov (Eliza).

S-a jucat cu succes de-a lungul timpului în teatre din București, în provincie dar și în străinătate (la Riga, la Teatro Nuovo din Torino și în Lituania), s-a tradus în cinci limbi (rusă, germană, maghiară, franceză și arabă), a fost ecranizată în trei versiuni, în regia lui Nicolae Motric și a Ioanei Prodan (1971), a lui Nae Comarnescu (1981) și a Olimpiei Arghir (1985), iar în 1989, compozitorul Sergiu Sarchizov a realizat opera în trei acte cu același titlu.

Pe cei in rosu, i-am cunoscut personal!

Despre “Gala UNITER 2015” si spectacolul “Vivat revista” (Teatrul “C. Tanase”) la care am asistat…intr-un mesaj urmator!