Laurul magic al lui Virgiliu

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » numărul 99 -100, Octombrie –Decembrie 2020, editată de « RO.AS.IT. – Asociaţia Italienilor din România ».

Urare pentru acest număr – aniversare:

Dafinul (lat. Laurus nobilis), cunoscut și sub numele de laur, este o specie de plante aromatice din familia Lauraceaearbore sau arbust, care ajunge până la 10–18 m înălțime, originar din zona Mediteranei.

Frunzele de dafin sunt folosite pentru aroma lor la prepararea mâncărurilor. De asemenea, au fost folosite în Grecia antică pentru cununile de lauri, de unde și expresia “a se culca pe lauri”. O asemenea cunună de laur era oferită ca premiu la Jocurile pitice. În plus, tot de la laur derivă și cuvântul  bacalaureat (bacă de laur) și cel de laureat ( încununat cu lauri) ; există un premiu cinematografic « Premiul Laurul de aur ».

Aceasta este definiţia plantei aromatice, reputată în lumea Mediteranei, pe care o găsim prin dicţionare. Insă, deşi există acolo şi un paragraf “Utilizări şi simbolism”, nu ni se spune nimic despre legătura ei cu poetul antic Virgiliu!

Insă, vizitatorul iscoditor al oraşului Napoli poate afla aici multe alte detalii despre acest subiect.

Colombariul roman de la Via Percolana, care se află chiar alături de cripta napolitană, a fost din totdeauna asimilată cu mormântul lui Virgiliu. Cei mai faimoşi poeţi din toate vremurile veneau aici ca să se reculeagă. Staţiu, care era el însuşi napolitan, povesteşte că mărmântul poetului era un loc sfânt. Tocmai de aceea, se ducea şi el acolo în pelerinaj. 

Continue reading

Vasile Alecsandri şi evreii

În 1878, cu ocazia « Jocurilor Florale » şi a « Sărbătorilor Latine » organizate în sudul Franţei la iniţiativa poetului provensal Frederic Mistral, Vasile Alecsandri a obţinut un succes de răsunet internaţional, câştigând premiul I al concursului de poezie cu poemul « Odă gintei latine». A fost ocazia afirmării internaţionale a prezenţei latine în extremitatea de est a continentului european.

Acest eveniment literar, care coincidea cu războiul ce a dus la independenţa României, a avut un răsunet tot atât de remarcabil şi în ţară. Revista « Convorbiri literare » din 1 iunie 1878 afirma :

« Griviţa şi Montpellier sunt astăzi două nume inseparabile şi tot atât de dragi Românilor, pentru că reprezintă două victorii strălucitoare prin care Românii au afirmat dreptul şi voinţa lor de a exista ».

Printre mesajele de simpatie şi nenumăratele felicitări primite de Vasile Alecsandri dela diferite personalităţi din ţară, se număra şi scrisoarea următoare, trimisă de rabinul Aizig Taubes. Manuscrisul scrisorii, precum şi răspunsul bardului dela Mirceşti, se găseau încă în posesia descendenţilor bine cunoscutului rabin la începutul anilor ’30.

Tot atunci, acest schimb de scrisori a fost reprodus de către Carol Drimer, în revista « Ilustraţiunea Evreească ».

Continue reading

Languedoc et Roumanie: du Félibrige aux « Rencontres en Méditerranée » – une histoire d’amour inachevée

par Adrian Irvin ROZEI, membre de la Société Archéologique, Scientifique et Littéraire, d’origine roumaine

This article evokes the literary relationship between Romania and the south of France, focusing on the contacts of Vasile Alecsandri, major Romanian poet and diplomat of the XIX-th century, with “Société Archéologique Scientifique et Littéraire” from Béziers. The second part presents a bird’s eye view of the artistic liaisons between Languedoc and Romania through the years.

sasl copertaDans le dernier quart du XIXème siècle, la  Roumanie, pays récemment apparu sur la carte de l’Europe, recherchait une reconnaissance internationale par tous les moyens.

Le fait militaire majeur qui a généré aussi bien l’indépendance du pays, que sa proclamation en tant qu’état souverain, a été la guerre russo-turque de 1877.

A cette occasion les armées roumaines alliées avec les troupes du tsar contre l’ennemi héréditaire, l’Empire ottoman, ont emporté à Grivitza et Plevna deux victoires historiques qui ont permis de changer le sort de la guerre. Par la suite, en 1878, les Principautés Unies ont eu leur indépendance reconnue par le Congrès de Berlin et, en 1881, le prince Carol I a proclamé le royaume sous le nom de Roumanie. En même temps que la reconnaissance politique du nouvel état, sa reconnaissance culturelle devait jouer un rôle tout aussi important afin d’assurer la présence de son caractère national dans le concert européen.

A ce titre, la France, puissance majeure européenne, état centralisé et unitaire de longue date, représentait le meilleur vecteur d’affirmation internationale pour le nouveau pays.

Continue reading