Good old days are back again !

Textul alăturat este al 551-lea publicat pe site-ul meu (358 în română, 175 în franceză și 18 în italiană sau engleză). Aceste articole au totalizat cca. 24.000 de „vizitatori unici” pe an și între 160.000 și 200.000 de „vizite” în fiecare an, începând cu 2020. Aș vrea să mulțumesc tuturor cititorilor care urmăresc, săptămână de săptămână, toate aceste subiecte care mă fascinează. Din păcate, eu nu cunosc decât o mică parte dintre ei! Profit de această ocazie pentru a le manifesta recunoștința pentru loialitatea lor, în ciuda deciziei mele de a nu folosi niciun mijloc de promovare în masă (rețele de socializare, anunțuri, reclame pentru site etc.). Promit că voi continua, în același mod, cât mai mult timp și atâta vreme cât ei vor continua să-mi citească scrierile.
Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 55, datat iulie-decembrie 2022, editată de asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Intr-un text intitulat « Cu Brâncuși la capătul pământului », redactat în 2010, scriam :

Cu Brâncuși la capătul pământului

Falmouth este, cu celălalt punct de apărare al estuarului Fal River, castelul Pendennis, nu numai un obiectiv turistic major din Cornwall, dar şi un port activ pe malul Canalului Mânecii. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga regiune a concentrat eforturile armatelor americane şi engleze în vederea debarcării în Normandia, pe 6 iunie 1944. Continue reading

Les 9 écluses de Fonseranes

File de jurnal

Fonseranes, 12/07/2017

 

După cum fiecare ştie, « cei patru evanghelişti erau trei : Luca şi Matei » !

La fel şi cele 9 ecluze de la Fonseranes sunt… numai 6 ! Sau 7, dacă luăm în consideraţie pe cea care duce la braţul mort, abandonat în secolul XIX.

Ultimile două sunt nu prea departe, pe acelaşi braţ ne mai utilizat de mai bine de un secol şi jumătate.

Insă cele 6 ecluze încă în activitate sunt utilizate zilnic, de 336 ani !

E drept că prin « Canal du Midi » nu mai trec de aproape 30 ani decât bărci de turism, însă circulaţia, mai ales în perioada de vară, este extrem de intensă. Pe aici traversează tot atât de bine vasele cu pânze, care vor să scurteze drumul între Mediterană şi Atlantic, vapoarele care plimbă turiştii timp de câteva ore prin zonă, cât şi cei care au decis să petreacă zile de vacanţă voiajând, într-un ritm lent, de-a lungul Canalului, în vaporaşe închiriate.

Desigur că instalaţiile Canalului au fost modernizate în cele trei secole de existenţă a acestuia. In afară de înlocuirea tracţiunii animale sau umane, instalaţiile de acţionare a ecluzelor  au fost electrificate şi diferite alte moduri de transport al vaselor a fost experimentat. « La pente d’eau », un fel de vagon pe şine, care trebuia să îmbarce vasele într-un recipient cu apă şi să le ridice pe un plan înclinat, a fost construit în anii ’50. Fiasco total ! N-a funcţionat aproape deloc şi astăzi poluează peisajul deasupra ecluzelor… care funcţionează perfect, exact ca pe vremea lui Pierre-Paul Riquet*, genialul inginer care a imaginat şi realizat Canalul, în secolul XVII.  Continue reading

Languedoc et Roumanie: du Félibrige aux « Rencontres en Méditerranée » – une histoire d’amour inachevée

par Adrian Irvin ROZEI, membre de la Société Archéologique, Scientifique et Littéraire, d’origine roumaine

This article evokes the literary relationship between Romania and the south of France, focusing on the contacts of Vasile Alecsandri, major Romanian poet and diplomat of the XIX-th century, with “Société Archéologique Scientifique et Littéraire” from Béziers. The second part presents a bird’s eye view of the artistic liaisons between Languedoc and Romania through the years.

sasl copertaDans le dernier quart du XIXème siècle, la  Roumanie, pays récemment apparu sur la carte de l’Europe, recherchait une reconnaissance internationale par tous les moyens.

Le fait militaire majeur qui a généré aussi bien l’indépendance du pays, que sa proclamation en tant qu’état souverain, a été la guerre russo-turque de 1877.

A cette occasion les armées roumaines alliées avec les troupes du tsar contre l’ennemi héréditaire, l’Empire ottoman, ont emporté à Grivitza et Plevna deux victoires historiques qui ont permis de changer le sort de la guerre. Par la suite, en 1878, les Principautés Unies ont eu leur indépendance reconnue par le Congrès de Berlin et, en 1881, le prince Carol I a proclamé le royaume sous le nom de Roumanie. En même temps que la reconnaissance politique du nouvel état, sa reconnaissance culturelle devait jouer un rôle tout aussi important afin d’assurer la présence de son caractère national dans le concert européen.

A ce titre, la France, puissance majeure européenne, état centralisé et unitaire de longue date, représentait le meilleur vecteur d’affirmation internationale pour le nouveau pays.

Continue reading