Drum fără pulbere…* (II)

În ciuda diferitelor conflicte regionale sau europene care au izbucnit în anii de existenţă a Comisiei Europene a Dunării (războaiele balcanice, Primul Război Mondial) chiar dacă activitatea a fost încetinită, ea a fost reluată după sfârşitul ostilităţilor, comisia păstrându-şi în timpul conflagraţiilor caracterul neutru definit de statutul ei. Însă organizarea Comisiei Europene a Dunării a fost un model de cooperare internaţională, pentru că printr-un acord mutual s’a decis ca funcţia executivă să fie asumată de un cetăţean englez, iar cea administrativă de unul francez, actele comisiei fiind redactate în limba franceză. În toată perioada ei de existenţă, Comisia Europeană a Dunării a beneficiat de nenumărate scutiri de taxe şi impozite, ca şi de dreptul de a arbora propriul ei drapel cu cinci benzi orizontale, două de culoare roşie,două de culoare albă şi una albastră, cu iniţialele C E D în alb.

În cele opt decenii de existenţă, Comisia Europeană a Dunării a dezvoltat o activitate tot atât de importantă din punct de vedere al amenajării cursului inferior al Dunării, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunii.

Astfel, între anii 1862 – 1902 au fost executate 10 tăieturi pe braţul Sulina, care au permis scurtarea drumului între mare şi Tulcea cu 249 km, suprimând 27 de cotituri şi aducând adâncimea minimă a canalului de la 3,66 m la 5,48 m. În toată perioada de existenţă Comisia Europeană a Dunării a asigurat buna funcţionare a circulaţiei fluviale, relizând dragaje, construind farul de la Sulina şi administrând traficul navelor.

Continue reading

„Franco-Roumaines” la Sulina

“Libertatea Dunãrei este o condiţie esenţialã pentru propãşirea politicã şi economicã a ţãrei”, spunea I.C. Brãtianu într’un discurs pronunţat pe 16 noiembrie 1881.

Astãzi, la mai bine de 120 ani dupã ce a fost lansatã afirmaţia marelui om politic dunãrean, ea rãmâne tot atât de valabilã. Poate însã de altã manierã ! Pentru cã accesul mãrfurilor spre inima Europei a gãsit alte cãi, mai ales datoritã sciziunii operate timp de cincizeci de ani între Est şi Vest. Însã acum, odatã cu lãrgirea Uniunii Europene, care are perspective serioase de a ajunge în anii viitori pânã la malurile Mãrii Negre, Dunãrea poate redeveni artera vitalã care a fost odatã.

Numai cã astãzi, structurile care i-au permis succesul timp de aproape un secol, nu mai existã. Între altele, “Comisia Europeanã a Dunãrii”, care s’a îngrijit de a asigura circulaţia vaselor pe braţul Sulina, a dispãrut de mult. Însuşi oraşul Sulina, astãzi cu o populaţie de patru ori mai redusã decât la începutul secolului trecut, moţãie visând la cele şapte consulate, astãzi dispãrute.

Continue reading