Când aveam 14 ani şi învăţam la liceu la Bucureşti, am participat la o excursie de o zi organizată de profesorul de istorie, pentru toată clasa. Scopul excursiei era vizitarea castelului Bran şi a regiunii înconjurătoare. Pe atunci, la începutul anilor ’60, nu se vorbea de Dracula şi, mai ales, cât mai puţin despre familia regală a României, care era un subiect “tabù”.

După ce am vizitat castelul, care m-a impresionat prin aerul lui de cetate de neînvins, dar m-a cam decepţionat, pentru că nu era aproape de loc mobilat, ne-am îndreptat cu toţi colegii spre o pajiste vecină, unde era prevăzut sa picnicăm, “la iarbă verde”. După care, având o oră liberă până la plecarea autobuzului, colegii mei au scos, de nu ştiu unde, o minge şi au început să joace fotbal.

Cum fotbalul nu m-a pasionat niciodată, m-am aşezat deoparte, pe pajiste. Atunci, s’a apropiat unul dintre colegii mei şi mi-a spus: “Vrei să vii cu mine? Am de făcut o vizită.” “De ce nu, tot mai avem o oră până la plecare”.

N’am întrebat nimic, unde mergeam, pe cine vom vedea sau de ce luase aerul acesta misterios. Ştiam că prietenul meu se trăgea dintr’o veche familie, cu nume grecesc, probabil fanarioţi, oameni de cultură, care aveau acasă o impresionantă bibliotecă rămasă “de pe vremuri”.

Continue reading →