Veneția, 13/06/2025
« Il pranzo gratis »
Spre deosebire de Viena, la Veneția am sosit cu un program bine stabilit… de vreo trei ani !
În 2022, am aflat din presa franceză că a fost finalizată restaurarea ultimelor săli de la « Palazzo Reale » din Veneția. Restaurare începută cu zece ani mai înainte și realizată cu fondurile și sub supravegherea « Comitetul Francez pentru Salvgardarea Veneției », care a beneficiat de sprijinul diferiților « mécéna » din întreaga lume.
Așteptam, deci, prima ocazie pentru a vizita acest crâmpei de artă decorativă regală venețiană, într-un oraș reputat pentru o lungă istorie… republicană ! Cu atât mai mult cu cât el se găsește în cadrul Muzeului Correr, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, de-a lungul celor mai bine de cinci decenii de când revin aproape în fiecare an la Veneția.
Doar că, detaliu important, aceste « stanze” au fost « eliberate » de administrația italiană… doar acum un deceniu !
« Palatul Regal din Veneția își revine la splendoarea de odinioară, cele douăzeci de camere ale Muzeului Correr servind drept apartamente private pentru membrii familiilor Bonaparte, Habsburg și Savoia pe tot parcursul secolului al XIX-lea și până în 1920. Aceste douăzeci de camere, acum accesibile publicului pentru prima dată, formează spațiile a ceea ce a fost cândva Palatul Regal din Veneția…
Unele dintre camerele Palatului Regal din Veneția fuseseră deschise publicului în 2012, dar acum, în 2022, traseul este complet accesibil. », se putea citi în presa italiană, acum trei ani.
