Întâlniri cu Lenci

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » no. 125 – 126, datat ianuarie – martie 2024, editată de Asociația Italienilor din România (RO. AS. IT) la București.

Sunt mai bine de zece ani de când primesc cu regularitate revista « Antiquariato », editată în Italia, care prezintă, lună de lună, lumea artistică mondială în forma ei expozițională.

In toată această perioadă, dar mai ales în ultimii ani, am remarcat anunțurile unei prăvălii de artă din Rosignano Marittimo (LI). Ele prezentau deseori personaje din ceramică, de obicei tinere îmbrăcate cu straie multicolore, în stilul perioadei « Art Déco », cu dimensiuni în jur de 30 cm. înălțime. Am fost intrigat de alura acestor personaje, care nu aveau nimic în comun cu genul ceramicilor germane (Meissen, Alt Wien…) sau franceze (Sèvres, Limoges) !

De cele mai mule ori, fetele expuse de anticarul italian aveau o ținută mândră sau visătoare, orgolioasă sau modestă… complet diferită de cea a personajelor tradiționale ale stilului. Am căutat să aflu cine erau creatorii acestui gen, puțin practicat în afara Italiei. Continue reading

Incontri con Lenci

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” n. 125 – 126, gennaio – marzo 2024, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.

Da più di dieci anni ricevo regolarmente la rivista Antiquariato, pubblicata in Italia, che mese dopo mese presenta la realtà artistica mondiale nella sua forma espositiva. Per tutto questo tempo, ma soprattutto negli ultimi anni, ho notato gli annunci di una bottega artistica di Rosignano Marittimo (Livorno). Soprattutto erano presentati personaggi in ceramica, di solito ragazze con indosso abiti multicolori, in stile Art Déco, con dimensioni che si aggirano intorno ai 30 cm di altezza. Mi ha incuriosito il portamento di questi personaggi, che non avevano nulla in comune con le ceramiche tedesche (Meissen, Alt Wien…) o francesi (Sèvres, Limoges).

Nella maggior parte dei casi, le ragazze esposte dall’antiquario italiano avevano un atteggiamento fiero o sognante, orgoglioso o modesto… completamente diverso da quello dei personaggi tradizionali di questo stile. Ho cercato di scoprire chi fossero i creatori di questo genere, poco praticato fuori Italia, e ho scoperto il nome della creatrice di tale stile, risalente alla prima metà del XX secolo. Continue reading

Pietrolina dopo pietrolina… nasce un grande mosaico!

Angers, 5/09/2023

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” n. 123 – 124, ottobre – dicembre 2023, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.

Angers è una città di media grandezza, con appena 150 000 abitanti, della Francia occidentale, situata sul fiume Maine, a solo 300 km da Parigi e a 100 km da Nantes. La maggior parte dei turisti che si ferma in questa città,  vicino all’Oceano Atlantico, viene a visitare le vestigia dell’«epoca d’oro», risalenti al XV secolo. Capitale storica e fortezza dell’Angiò, culla della dinastia dei Plantageneti, Angers è stata uno dei centri intellettuali dell’Europa del XV secolo, sotto la guida illuminata del «buon re Renato d’Angiò» (1409-1480). La città di Angers ospita con orgoglio i resti, assai ben conservati, del castello in cui Renato d’Angiò nacque e passò la sua infanzia.

D’altra parte, Carlo I d’Angiò, predecessore di Renato, ha costruito, sul modello del castello di Angers, il famoso Castel Nuovo di Napoli, chiamato dagli abitanti del posto «Maschio Angioino». 

Tuttavia la città di Angers custodisce anche un altro tesoro artistico, ben più recente, ma ugualmente legato all’Italia. Purtroppo, meno conosciuto. Si tratta di un vero «complesso artistico» che corrisponde alla prima metà del XX secolo, realizzato nel famoso stile decorativo chiamato «Art Déco».  Continue reading

Pietricică cu pietricică…

Angers, 5/09/2023

…se face mare mozaicul !

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » no. 123 – 124, datat octombrie – decembrie 2023, editată de Asociația Italienilor din România (RO. AS. IT) la București.

Angers este un oraș de talie mijlocie, cu doar 150 000 locuitori, din vestul Franței, situat pe râul Maine, și se găsește la numai 300 Km de Paris.

Majoritatea turiștilor ce poposesc în acest oraș, aflat la numai 100 Km de Nantes, capitala istorică a regiunii Bretania, lângă Oceanul Atlantic, vin să admire vestigiile « epocii de aur » din secolul XV.

Capitală istorică și fortăreață a Anjou-ului, leagănul dinastiei Plantageneților, Angers a fost unul dintre centrele intelectuale ale Europei în secolul al XV-lea sub conducerea luminată a „bunului rege René” (1409 – 1480).

La apogeul domniei sale, René d’Anjou, era Duce de Anjou (1434-1480) sub numele de René I, Rege al Neapolei (1435-1442) sub numele de René I de Napoli, Rege al Siciliei (1434-1442), conte de Provence și Forcalquier (1434-1480), rege al Ierusalimului (1435-1480), rege al Aragonului (1466-1480), precum și domn al Piemontului etc., etc. Continue reading

La Galite, l’île jumelle de Ponza

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Ce texte a été publié dans la revue « Siamo di nuovo insieme » no. 121 – 122, juillet – septembre 2023, éditée par l’Association des Italiens de Roumanie – Ro. As. It. à Bucarest (Roumanie), dans ses versions roumain/italien.

Coordonnées : 37°31′37″N 08°55′43″E : Île de la Galite

Quelque part entre ciel et mer ! Qui connaît ce lieu perdu au cœur de la Méditerranée ?

Voici comment un auteur anonyme le décrivait, il y a plus d’un siècle :

« On va probablement se demander où peut être cette île.

Ce bloc rocheux se trouve sur la côte nord de la Tunisie, à une vingtaine de milles au N.-N.-E. de Tabarka. Sa plus grande longueur est de 5 kilomètres, sa largeur médiane de 1 500 mètres.

Elle est entourée de plusieurs îlots dont les principaux sont : Galiton, Fauchelle, les Chiens, tous inaccessibles.

La Galite, bordée par une ligne de falaises hautes de 200 mètres, n’est accessible que par le sud, dans la baie de l’Escueil de Pasque.

Profond et sécurisé, ce mouillage offre un excellent abri contre le vent dominant du Nord-Ouest, une position rarement rencontrée sur les côtes algériennes.

Le point culminant de l’île s’élève à 391 mètres au-dessus du niveau de la mer. On y monte par un sentier rocheux, moitié échelles, moitié marches, qui est le meilleur moyen de communication sur l’île. Ce chemin traverse des jardins en treillis où, malgré le manque de terre végétale, les habitants trouvent le moyen de cultiver des figues, des cactus, des olives, des vignes et suffisamment de céréales pour subvenir aux besoins des indigènes, soit une soixantaine de personnes en tout.

L’autorité est représentée sur l’île par un garde-côte français, dont la maisonnette est la seule habitation présentable. Les indigènes, véritables troglodytes, vivent dans des grottes et des cabanes. Sur toute l’île il n’y a que 2 maisons dont les toits rouges se voient de loin sur la mer. Les habitants se gèrent selon les anciennes coutumes venues d’Italie, ils ne paient pas d’impôts, ils vivent de la pêche, des récoltes, des produits de leurs troupeaux.

Le poisson est très abondant et les pêcheurs de homards et de coraux viennent même de Sicile à la Galite pendant la saison estivale. Autrefois boisée, l’île ne compte plus que des buissons bas. Les sources sont nombreuses et abondantes.  

Les découvertes de cruches puniques, de monnaies romaines, de ruines diverses, prouvent que l’île était habitée depuis l’Antiquité. Des minerais de fer et de cuivre ont été découverts ici, qui pourraient donner lieu à de sérieuses exploitations, si les moyens d’amarrage dans l’île étaient plus faciles.» 

Continue reading

La Galita, l’isola gemella di Ponza

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” n. 121 – 122, luglio – settembre 2023, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.


Coordinate
37°31′37″N 08°55′43″E: l’Isola Galita

Da qualche parte, tra il cielo e il mare… Chi conosce questo luogo disperso nel cuore del Mediterraneo?

Ecco come la descriveva, più di un secolo fa, un autore anonimo:

“Questo blocco roccioso si trova sulla costa settentrionale della Tunisia, a circa 20 miglia a nord – nord-est di Tabarca. La sua lunghezza supera i 5 km, la larghezza media è di 1500 m.

È circondata da numerose isole, tra cui le principali sono: Galiton, Fauchelle, Les Chiens, tutte inaccessibili.

Galita, circondata da una linea di rocce di 200 m d’altezza, può essere abbordata solo da sud, nel golfo l’Escueil de Pasque. Profondo e stabile, quest’ancoraggio offre un eccellente riparo dal vento, predominante da nord-ovest, una posizione che s’incontra di rado sulla costa dell’Algeria.

Il punto più alto dell’isola si eleva a 391 metri sul livello del mare. Ci arrivi salendo un sentiero roccioso composto in parte da scalette di legno, in parte da gradini di pietra, e che costituisce la migliore via di comunicazione sull’isola. Questo sentiero attraversa orti terrazzati dove, a dispetto della mancanza di terra, gli abitanti trovano un modo per coltivare fichi, cactus, ulivi, vigne e cereali a sufficienza per i bisogni della popolazione autoctona, composta approssimativamente da un totale di sessanta persone.

L’autorità sull’isola è rappresentata da un guardacoste francese, la cui casa è l’unica abitazione presentabile. Gli indigeni, veri trogloditi, vivono in caverne e capanne. Su tutta l’isola non ci sono che due case, i cui tetti rossi si vedono da lontano, dal mare. Gli abitanti vivono seguendo i vecchi usi provenienti dall’Italia, non pagano tasse, vivono di pesca, raccolto e dai prodotti delle loro greggi. Il pesce è assai abbondante e i pescatori di aragoste e i raccoglitori di coralli arrivano a Galita perfino dalla Sicilia, durante l’estate. Boscosa in passato, l’isola non possiede oggi altro che una bassa vegetazione. Le sorgenti sono numerose e abbondanti.” 

Continue reading

Galita, insula geamănă a Ponzei

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » nr. 121 – 122, datată Iulie – septembrie 2023, editată de Ro. As. It – Asociația italienilor din România (București).


Coordonate
37°31′37″N 08°55′43″E : Insula Galita

Undeva, între cer și mare ! Cine cunoaște oare acest loc pierdut în inima Mediteranei ?

Iată cum o descria, acum mai bine de un secol, un autor anonim :

« Probabil că ne vom întreba unde poate fi această insulă.

Acest bloc stâncos se află pe coasta de nord a Tunisiei, la aproximativ douăzeci de mile N.-N.-E, de Tabarka. Lungimea sa cea mai mare este de 5 kilometri, lățimea mediană de 1500 de metri.

Ea este înconjurată de mai multe insulițe, principalele fiind: Galiton, Fauchelle, les Chiens, toate fiind inaccesibile.

Galita, mărginită de o linie de stânci de 200 de metri înălțime, poate fi abordată doar dinspre sud, în golful l’Escueil de Pasque. Adânc și sigur, acest ancoraj oferă un adăpost excelent împotriva vântului predominant de N.-V., o poziție care nu se întâlnește de obicei pe coasta Algeriei.

Cel mai înalt punct al insulei se înalță la 391 de metri deasupra nivelului mării. Urci acolo pe o potecă stâncoasă, jumătate scară, jumătate trepte, care este cea mai bună cale de comunicație de pe insulă. Această potecă traversează grădini în spaliere unde, în ciuda lipsei de sol vegetal, locuitorii găsesc o modalitate de a cultiva smochini, cactusi, măslini, viță de vie și suficiente cereale pentru a satisface nevoile autohtonilor, aproximativ șaizeci de oameni în total.

Autoritatea este reprezentată pe insulă de un paznic de coastă francez, a cărui căsuță este singura locuință prezentabilă. Nativii, adevărați troglodiți, trăiesc în peșteri și colibe. Pe toată insula sunt doar 2 căsuțe ale căror acoperișuri roșii se văd de departe pe mare.

Locuitorii se administrează după vechile obiceiuri aduse din Italia, nu plătesc taxe, trăiesc din pescuit, din recolte, din produsele turmelor lor.

Peștele este foarte abundent și pescarii de homari și corali vin chiar și din Sicilia în Galita în timpul sezonului de vară. Odinioară împădurită, insula nu mai posedă acum decât tufișuri joase. Izvoarele sunt numeroase și abundente. » 

Continue reading

Comment j’ai découvert “Baio de Sampeyre” !

Paris, le 4/03/2023

 

Ce texte a été publié, dans ses versions en roumain et en italien, dans la revue « Siamo di nuovo insieme » no. 118 – 120, datée avril – juin 2023, éditée par RO. AS. IT. – Asociația Italienilor din România.  

Je connais Jean-Marc depuis plus de quatre décennies !

A l’époque, nous travaillions ensemble dans le plus important groupe pétrochimique français « Elf Aquitaine ». Je m’occupais de l’export de certains produits chimiques, et Jean-Marc dirigeait le développement technique d’une de ces “spécialités” en plein essor.

Ainsi, nous avons eu l’opportunité de voyager ensemble afin de conquérir de nouveaux marchés pour notre produit commun. Mis à part divers salons, auxquels nous avons assisté ensemble, le voyage le plus marquant a probablement été celui que nous avons passé en Israël pendant une semaine. 

A ces occasions, j’avais tout le temps nécessaire pour parler avec Jean-Marc… et pas seulement “business” !  Continue reading