La Galite, l’île jumelle de Ponza

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Ce texte a été publié dans la revue « Siamo di nuovo insieme » no. 121 – 122, juillet – septembre 2023, éditée par l’Association des Italiens de Roumanie – Ro. As. It. à Bucarest (Roumanie), dans ses versions roumain/italien.

Coordonnées : 37°31′37″N 08°55′43″E : Île de la Galite

Quelque part entre ciel et mer ! Qui connaît ce lieu perdu au cœur de la Méditerranée ?

Voici comment un auteur anonyme le décrivait, il y a plus d’un siècle :

« On va probablement se demander où peut être cette île.

Ce bloc rocheux se trouve sur la côte nord de la Tunisie, à une vingtaine de milles au N.-N.-E. de Tabarka. Sa plus grande longueur est de 5 kilomètres, sa largeur médiane de 1 500 mètres.

Elle est entourée de plusieurs îlots dont les principaux sont : Galiton, Fauchelle, les Chiens, tous inaccessibles.

La Galite, bordée par une ligne de falaises hautes de 200 mètres, n’est accessible que par le sud, dans la baie de l’Escueil de Pasque.

Profond et sécurisé, ce mouillage offre un excellent abri contre le vent dominant du Nord-Ouest, une position rarement rencontrée sur les côtes algériennes.

Le point culminant de l’île s’élève à 391 mètres au-dessus du niveau de la mer. On y monte par un sentier rocheux, moitié échelles, moitié marches, qui est le meilleur moyen de communication sur l’île. Ce chemin traverse des jardins en treillis où, malgré le manque de terre végétale, les habitants trouvent le moyen de cultiver des figues, des cactus, des olives, des vignes et suffisamment de céréales pour subvenir aux besoins des indigènes, soit une soixantaine de personnes en tout.

L’autorité est représentée sur l’île par un garde-côte français, dont la maisonnette est la seule habitation présentable. Les indigènes, véritables troglodytes, vivent dans des grottes et des cabanes. Sur toute l’île il n’y a que 2 maisons dont les toits rouges se voient de loin sur la mer. Les habitants se gèrent selon les anciennes coutumes venues d’Italie, ils ne paient pas d’impôts, ils vivent de la pêche, des récoltes, des produits de leurs troupeaux.

Le poisson est très abondant et les pêcheurs de homards et de coraux viennent même de Sicile à la Galite pendant la saison estivale. Autrefois boisée, l’île ne compte plus que des buissons bas. Les sources sont nombreuses et abondantes.  

Les découvertes de cruches puniques, de monnaies romaines, de ruines diverses, prouvent que l’île était habitée depuis l’Antiquité. Des minerais de fer et de cuivre ont été découverts ici, qui pourraient donner lieu à de sérieuses exploitations, si les moyens d’amarrage dans l’île étaient plus faciles.» 

Continue reading

La Galita, l’isola gemella di Ponza

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” n. 121 – 122, luglio – settembre 2023, a cura di RO.AS.IT., Associazione Italiani in Romania.


Coordinate
37°31′37″N 08°55′43″E: l’Isola Galita

Da qualche parte, tra il cielo e il mare… Chi conosce questo luogo disperso nel cuore del Mediterraneo?

Ecco come la descriveva, più di un secolo fa, un autore anonimo:

“Questo blocco roccioso si trova sulla costa settentrionale della Tunisia, a circa 20 miglia a nord – nord-est di Tabarca. La sua lunghezza supera i 5 km, la larghezza media è di 1500 m.

È circondata da numerose isole, tra cui le principali sono: Galiton, Fauchelle, Les Chiens, tutte inaccessibili.

Galita, circondata da una linea di rocce di 200 m d’altezza, può essere abbordata solo da sud, nel golfo l’Escueil de Pasque. Profondo e stabile, quest’ancoraggio offre un eccellente riparo dal vento, predominante da nord-ovest, una posizione che s’incontra di rado sulla costa dell’Algeria.

Il punto più alto dell’isola si eleva a 391 metri sul livello del mare. Ci arrivi salendo un sentiero roccioso composto in parte da scalette di legno, in parte da gradini di pietra, e che costituisce la migliore via di comunicazione sull’isola. Questo sentiero attraversa orti terrazzati dove, a dispetto della mancanza di terra, gli abitanti trovano un modo per coltivare fichi, cactus, ulivi, vigne e cereali a sufficienza per i bisogni della popolazione autoctona, composta approssimativamente da un totale di sessanta persone.

L’autorità sull’isola è rappresentata da un guardacoste francese, la cui casa è l’unica abitazione presentabile. Gli indigeni, veri trogloditi, vivono in caverne e capanne. Su tutta l’isola non ci sono che due case, i cui tetti rossi si vedono da lontano, dal mare. Gli abitanti vivono seguendo i vecchi usi provenienti dall’Italia, non pagano tasse, vivono di pesca, raccolto e dai prodotti delle loro greggi. Il pesce è assai abbondante e i pescatori di aragoste e i raccoglitori di coralli arrivano a Galita perfino dalla Sicilia, durante l’estate. Boscosa in passato, l’isola non possiede oggi altro che una bassa vegetazione. Le sorgenti sono numerose e abbondanti.” 

Continue reading

Galita, insula geamănă a Ponzei

La Bastide Vieille, 10/07/2023

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme » nr. 121 – 122, datată Iulie – septembrie 2023, editată de Ro. As. It – Asociația italienilor din România (București).


Coordonate
37°31′37″N 08°55′43″E : Insula Galita

Undeva, între cer și mare ! Cine cunoaște oare acest loc pierdut în inima Mediteranei ?

Iată cum o descria, acum mai bine de un secol, un autor anonim :

« Probabil că ne vom întreba unde poate fi această insulă.

Acest bloc stâncos se află pe coasta de nord a Tunisiei, la aproximativ douăzeci de mile N.-N.-E, de Tabarka. Lungimea sa cea mai mare este de 5 kilometri, lățimea mediană de 1500 de metri.

Ea este înconjurată de mai multe insulițe, principalele fiind: Galiton, Fauchelle, les Chiens, toate fiind inaccesibile.

Galita, mărginită de o linie de stânci de 200 de metri înălțime, poate fi abordată doar dinspre sud, în golful l’Escueil de Pasque. Adânc și sigur, acest ancoraj oferă un adăpost excelent împotriva vântului predominant de N.-V., o poziție care nu se întâlnește de obicei pe coasta Algeriei.

Cel mai înalt punct al insulei se înalță la 391 de metri deasupra nivelului mării. Urci acolo pe o potecă stâncoasă, jumătate scară, jumătate trepte, care este cea mai bună cale de comunicație de pe insulă. Această potecă traversează grădini în spaliere unde, în ciuda lipsei de sol vegetal, locuitorii găsesc o modalitate de a cultiva smochini, cactusi, măslini, viță de vie și suficiente cereale pentru a satisface nevoile autohtonilor, aproximativ șaizeci de oameni în total.

Autoritatea este reprezentată pe insulă de un paznic de coastă francez, a cărui căsuță este singura locuință prezentabilă. Nativii, adevărați troglodiți, trăiesc în peșteri și colibe. Pe toată insula sunt doar 2 căsuțe ale căror acoperișuri roșii se văd de departe pe mare.

Locuitorii se administrează după vechile obiceiuri aduse din Italia, nu plătesc taxe, trăiesc din pescuit, din recolte, din produsele turmelor lor.

Peștele este foarte abundent și pescarii de homari și corali vin chiar și din Sicilia în Galita în timpul sezonului de vară. Odinioară împădurită, insula nu mai posedă acum decât tufișuri joase. Izvoarele sunt numeroase și abundente. » 

Continue reading

Comment j’ai découvert “Baio de Sampeyre” !

Paris, le 4/03/2023

 

Ce texte a été publié, dans ses versions en roumain et en italien, dans la revue « Siamo di nuovo insieme » no. 118 – 120, datée avril – juin 2023, éditée par RO. AS. IT. – Asociația Italienilor din România.  

Je connais Jean-Marc depuis plus de quatre décennies !

A l’époque, nous travaillions ensemble dans le plus important groupe pétrochimique français « Elf Aquitaine ». Je m’occupais de l’export de certains produits chimiques, et Jean-Marc dirigeait le développement technique d’une de ces “spécialités” en plein essor.

Ainsi, nous avons eu l’opportunité de voyager ensemble afin de conquérir de nouveaux marchés pour notre produit commun. Mis à part divers salons, auxquels nous avons assisté ensemble, le voyage le plus marquant a probablement été celui que nous avons passé en Israël pendant une semaine. 

A ces occasions, j’avais tout le temps nécessaire pour parler avec Jean-Marc… et pas seulement “business” !  Continue reading

Ritorno a Roma (II)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista «Siamo di nuovo insieme» n. 117-118 del genaio – marzo 2023, edito a Bucarest dall’Associazione degli Italiani in Romania.

Probabilmente avrei continuato il percorso proposto da Paolo Bernacca e Maurizio Moretti se non mi fossi ricordato che in quest’angolo meno frequentato dai turisti si trova uno dei miei edifici romani preferiti.

Questa villa, che mostra proprio all’ingresso una placca di travertino con l’iscrizione “Residenza Marignoli” mi ricorda… la mia infanzia a Bucarest! Com’è possibile? Semplice! A Bucarest ho abitato per 20 anni su strada Alexandru Donici. Proprio all’angolo in cui questa strada incontra strada Icoanei, si trova la villa “Elie Radu”, costruita e decorata in stile “Liberty” proprio dall’architetto italiano Giulio Magni. Continue reading

Ritorno a Roma (I)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista «Siamo di nuovo insieme» n. 117-118 del gennaio – marzo 2023, edito a Bucarest dall’Associazione degli Italiani in Romania.

2 anni, 4 mesi e 7 giorni! 

Ecco il tempo trascorso dalla mia ultima visita a Roma! Come avrei potuto immaginare, alla fine del gennaio 2020, che tra le due visite ci sarebbe stata una “sosta” così lunga? Finalmente, era il momento di riprendere qualche buona abitudine di viaggio. Per il primo tentativo, solo in Europa. Di certo, la tappa “Roma” era un must. 

Seguendo le mie vecchie abitudini, una volta arrivato a Roma vado alla “Feltrinelli”! Qui posso consultare gli ultimi successi letterari italiani, posso leggere guide, comprare CD di musica italiana… in una parola “m’immergo nell’atmosfera del paese”. 

Questa volta non posso/non devo comprare NIENTE! Già porto con me in valigia 22 kg, ma la compagnia aerea ne permette solo… 20! È “colpa dei regali” (soprattutto libri!) ricevuti nelle precedenti tappe del mio viaggio.

E ad ogni modo… non posso resistere! Compro un libricino intitolato “Da Coppedè alla Stazione Tiburtina”.

Continue reading

Intoarcerea la Roma (II)

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.

 

Roma, 07/06/2022

Urmare…

Proabil că aş fi continuat traseul propus de Paolo Bernaca şi Maurizio Moretti dacă nu mi-aş fi amintit că în acest colţ mai puţin frecventat de turişti se găseşte unul dintre edificiile mele favorite din Roma. Această vilă, care afişeză, chiar la intrare, o placă de travertin cu inscripţia « Residenza Marignoli » îmi aminteşte… copilăria mea la Bucureşti !

Cum aşa ? Simplu ! La Bucureşti, am locuit timp de 20 ani, pe strada Alexandru Donici. Chiar în colţul acestei străzi cu str. Icoanei, se află vila « Elie Radu », construită şi decorată în stil « Liberty » de către arhitectul italian Giulio Magni.

În 1899, Giulio Magni construieşte gările din Comăneşti, lângă Bacău, şi din Brustureasa, purtând numele lui Elie Radu, binecunoscutul Inspector al Lucrărilor Publice, „care a conceput şi realizat lucrările de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti şi numeroase construcţii de seamă de căi ferate şi poduri şi sosele”, după cum indică placa de marmoră instalată pe zidul vilei sale din strada Donici.   

Cunosc « Residenza Marignoli » de mai bine de 20 ani !

Pe atunci, ea era un hotel numit « Villa Marignoli ». 

« Villa Marignoli este o clădire Art Nouveau din Roma, situată la colțul dintre Via Po și Corso d’Italia, în cartierul Pinciano.

Astăzi plasată sub protecția « Soprintendenza » pentru Monumentele Romei și Lazio, clădirea este considerată, împreună cu Vila Pacelli, una dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau ale lui Giulio Magni, arhitectul care a construit-o în 1907.

Inițial reședința nobiliară a familiei aristocratice Marignoli, Vila găzduiește acum o reședință și un hotel turistic.

Caracterizată de un stil inspirat de clădirile medievale nordice, Vila a fost proiectată de arhitectul Giulio Magni, una dintre cele mai interesante figuri artistice de la începutul anilor 1900.

Magni a fost autorul unor mari lucrări de arhitectură ale vremii: Ministerul Marinei (1911), casele populare din Testaccio (1903 – 1914), Palatul Păcii de la Haga și alte vile: Vila Almajà (1910) și Villa Pacelli pe Via Aurelia. »

Astfel este prezentat arhitectul italian, care a locuit un deceniu, şi a creat aproape 30 edificii în România secolului XIX.

Am avut ocazia, de câteva ori, de a vizita interiorul clădirii, pe când era doar « hotel », şi am cunoscut-o pe directoarea sa, care şi-a prezentat teza de doctorat cu subiectul « Giulio Magni ». Insă, spre marea mea uimire, cunoştinţele sale privind activitatea lui Giulio Magni în România erau… practic nule ! 

Numai că eu, doar câteva zile înainte de vizita la Roma, cu ocazia unui sejur la Bucureşti, remarcasem un « detaliu » legat de prezenţa lui Giulio Magni în România.

In « Muzeul Naţional de istorie a României », acolo unde se află copia Columnei lui Traian, poate fi văzut un panou purtând titlul « De ce există o copie a Columnei lui Traian la Bucureşti ? » 

Cel de-al doilea alineat al panoului spune :

« Un proiect realizat de arhitectul italian Iulius Magni (1896) propunea crearea unei pieţi publice în apropierea parcului Cişmigiu. Această piaţă ar fi fost amenajată cu monumente precum statuia lui Mihai Viteazul şi cea a regelui Carol I, alături de copia Columnei lui Traian. » 

Poate că astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la prezenţa lui Giulio Magni în România, o piaţă din Bucureşti ar merita să poarte numele său. 

Şi de ce nu… şi la Roma ?

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, ianuarie 2023

Intoarcerea la Roma (I)

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.

Roma, 07/06/2022

2 ani, 4 luni şi 7 zile!

Iată intervalul de timp de la ultima mea vizită la Roma!

Cum mi-aș fi putut imagina, la sfârșitul lui ianuarie 2020, că între aceste două vizite va trece o „oprire” atât de lungă?

În sfârșit, acum este momentul să reiau câteva bune obiceiuri de călătorie. Pentru prima încercare, doar în Europa. Vom vedea mai târziu!

Desigur, etapa „Roma” era un „must”.

După un vechi obicei, de îndată ce ajung la Roma, merg la „ Feltrinelli”! Continue reading