Santo Domingo nu este exact ceea ce se cheamă un oraş frumos. Deşi a fost prima capitală a Americii, descoperită de Cristofor Columb, te-ai putea aştepta să găseşti aici, acumulate de-a lungul secolelor, monumente şi edificii coloniale care să dea oraşului o atmosferă tradiţională, cel puţin tot atât de pitorească precum cea din nenumărate alte vechi centre latino-americane.
Din păcate oraşul a devenit cu timpul un fel de imensă « banlieue », cu străzi care se întretaie în unghi drept « à l’américaine », cu imobile de beton separate prin terenuri virane, şi, pe ici pe colo, un edificiu exagerat de mare, în stil grec sau roman, nepotrivit cu istoria locului, care aminteşte visurile de măreţie ale vreunui « caudillo », care a încercat să-şi impună gusturile unui popor pe care visa să-l conducă cu o mână de fier timp de 1000 ani.
Din fericire, în mijlocului acestui cafarnaum, fără cap şi coadă, un mic cartier colonial, o adevărată bijuterie, ascunde câteva perle construite în perioada ocupatiei spaniole : o catedrală gotică, primul sanctuar creştin construit în America şi care a adăpostit, timp de ani de zile, resturile pământeşti ale celui care a descoperit Noul Continent, câteva palate amintind trecerea prin această insulă a unor înalte feţe bisericeşti, arhiepiscopi şi cardinali, sau ale unor puternici ai vremii, precum Bartolomeo Colon, vice-rege al Americii, sau Nicolas de Ovando, fondator al capitalei dominicane.
Cartierul este, bineînţeles, împânzit cu biserici şi mânăstiri, dintre care unele mai funcţionează şi astăzi, ascunzând în liniştea netulburată a curţilor interioare atâtea maici care îşi consacră întreaga lor viaţă rugăciunilor şi cântărilor bisericeşti, fără să bănuiască măcar că la numai câţiva zeci de metri, seară de seară, şi mai ales la sfârşitul săptămânii, alte fete tinere îşi petrec nopţile dansând în discoteci sau localuri cu muzică « en vivo ». Continue reading