…înăuntru’i viu și natural !
Jurnal de bord
Când ai parcurs în 21 zile mai bine de 30 000 Km, trecând prin 6 țări, 4 subcontinente și 7 fusuri orare, amintirile acumulate pot face subiectul unui volum destul de măricel. La care s-ar putea adăuga un album destul de gros cuprinzând măcar o parte din cele 2200 fotografii luate în cursul călătoriei.
Nu am de gând să mă lansez într-o astfel de operație complicată, cu atât mai mult cu cât eforturile și timpul necesar pentru realizarea acestor opuscule mi-ar interzice efectuarea altor călătorii. Și, după cum spune o veche zicală, « călătorului îi șade bine cu drumul ! »
Totuși, poate că merită să pun pe hârtie măcar un crâmpei din amintirile lăsate de acest voiaj. Insă, cum să le aleg ? Pe subiecte ? Pe țări ? După forța lor impactantă ? Iar mă găsesc în fața unor « alegeri dificile » !
Atunci, am decis să descriu numai un singur moment din fiecare țară unde am pus piciorul în aceste trei săptămâni. Chiar dacă într-unele am petrecut numai câteva ore, iar în altele mai bine de o săptămână.
Aud deja niște voci din public ce vor trata acest mod de a proceda drept « superficial ». Nu contează ! N-am intenția să fac nici un studiu sociologic, nici o teză de etnografie comparată, ci doar să las amprenta unor momente agreabile. Pentru că, după cum spune alt proverb, « nu aduce anu’ ce aduce ceasu’ ! »
–
Atena, 5/12/2016
« Nodul lui Herakles » la Lalaounis
Sunt mulți ani de când urmăresc cu interes și admirație realizările acestui bijutier care, în ciuda capodoperelor create de el și purtate de nenumărate personaje celebre ale ultimilor 60 ani, nu are faima unor « Cartier », « Bulgari » sau « Mellerio ». Continue reading