Cartier: regele bijutierilor, bijutierul regilor *

cartier expo.jpg 001Între 4 decembrie 2013 și 16 februarie 2014, Salonul de onoare de la « Grand Palais » din Paris prezenta expoziția intitulată: « Cartier : Le Style et l’Histoire ».

Nu mai este nevoie să amintim că firma « Cartier » este cea mai celebră casă specializată în creația, fabricarea sau comercializarea bijuteriilor artistice de mare preț, precum și de punerea în valoare a celor mai celebre pietre prețioase din istoria artei bijutierilor. Poate că de aceea, timp de două luni, cozi interminabile se formau de dimineață, încă dela ora deschiderii, până în momentul închiderii nocturnelor, la ora 22. Și în prima lună nocturnele aveau loc patru zile pe săptămână, iar în timpul vacanțelor de Crăciun, chiar de șase ori pe săptămână !

E drept că această expoziție prezenta de la bun început toate condițiile necesare pentru a marca un moment excepțional din istoria capodoperelor artei giuvaiergiilor. Și nu numai !

Deja cadrul ales pentru expoziție reprezenta un loc și un moment special ! « Le Grand Palais », construit cu ocazia Expoziției universale din 1900 pe malul Senei, în chiar inima Parisului, este un strălucit exemplu al stilului « Art Nouveau », pe atunci în plin avânt. Deși au trecut mai bine de o sută de ani dela construcția lui, deși nenumărate alte stiluri artistice sau arhitectonice s-au născut și au pierit într-un secol, deși nenumărați arhitecți în goană după « modernitate » -ajunge să-l numim doar pe Le Corbusier !- ar fi dorit să-l demoleze, deși funcția lui a fost de atâtea ori schimbată –între spital pentru ostașii răniți în timpul Primului Război Mondial, manej pentru competiții hipice, Salonul aviației sau al artelor menajere etc., etc.- această imensă seră, așezată pe o tramă metalică nituită cântărind 6000 tone de oțel (echivalentă în greutate cu turnul Eiffel !) acoperă încă 77 000 m2 și culmină la 240 metri înălțime !

Continue reading

As dori din piept să-mi scot, Inima, cu dor cu tot…

Când aveam 14 ani şi învăţam la liceu la Bucureşti, am participat la o excursie de o zi organizată de profesorul de istorie, pentru toată clasa. Scopul excursiei era vizitarea castelului Bran şi a regiunii înconjurătoare. Pe atunci, la începutul anilor ’60, nu se vorbea de Dracula şi, mai ales, cât mai puţin despre familia regală a României, care era un subiect “tabù”.

După ce am vizitat castelul, care m-a impresionat prin aerul lui de cetate de neînvins, dar m-a cam decepţionat, pentru că nu era aproape de loc mobilat, ne-am îndreptat cu toţi colegii spre o pajiste vecină, unde era prevăzut sa picnicăm, “la iarbă verde”. După care, având o oră liberă până la plecarea autobuzului, colegii mei au scos, de nu ştiu unde, o minge şi au început să joace fotbal.

Cum fotbalul nu m-a pasionat niciodată, m-am aşezat deoparte, pe pajiste. Atunci, s’a apropiat unul dintre colegii mei şi mi-a spus: “Vrei să vii cu mine? Am de făcut o vizită.” “De ce nu, tot mai avem o oră până la plecare”.

N’am întrebat nimic, unde mergeam, pe cine vom vedea sau de ce luase aerul acesta misterios. Ştiam că prietenul meu se trăgea dintr’o veche familie, cu nume grecesc, probabil fanarioţi, oameni de cultură, care aveau acasă o impresionantă bibliotecă rămasă “de pe vremuri”.

Continue reading