Tre amori di… (II)

Necunoscutele din Haiti

In 1976, am decis că vreau să asist la carnavalul din Haiti.

Pe atunci, « Baby Doc » luase puterea în această ţară de 5 ani şi o uşoară briză de liberalizare politică îşi făcuse apariţia.

Mi-am cumpărat biletul de avion şi am rezervat trei nopţi într-un hotel din Port-au-Prince, chiar în perioada carnavalului.

In avion, am remarcat, lângă mine, o tânără cu un comportament cam straniu.

Puţin timp după decolarea avionului, ea a declarat că e foarte obosită, a scos un « sac de couchage », pe care l-a desfăşurat în culoar, s-a întins pe el… şi a adormit ! După câtăva vreme, stewardesele, care nu-şi puteau face serviciul, au trezit-o şi au rugat-o să-şi reia locul rezervat în cabină.

Astfel, am început să vorbesc cu ea. Povestea tot felul de lucruri interesante, chiar dacă într-un mod cam dezlânat. Venea de undeva, pe la Tours sau Orléans, nu-mi mai amintesc bine, după cum nu regăsesc în memorie nici numele ei ! Continue reading