Numărul 459 al revistei « Antiquariato », datată « iulie 2019 », anunţă, chiar pe copertă, expoziţia « Il Rinascimento del Sud », prezentată până la 19 august 2019, în Palazzo Lanfranchi din Matera (Puglia) din sudul Italiei.
Numele complet al acestei « mostra » este : Rinascimento visto da sud. Matera, Italia meridionale e il Mediterraneo tra ‘400 e ‘500 ».
S-ar zice că este vorba de o expoziţie importantă : 250 de opere expuse, printre care picturi, sculpturi din marmoră, bronz şi lemn, miniaturi, instrumente ştiinţifice şi desene…
Printre maeştri prezentaţi se numără Donatello, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Colantonio şi Jan van Eyck.Continue reading →
Se spune că, într-o zi, Bunul Dumnezeu a decis să vadă ce se mai întâmplă pe pământ.
A coborât din rai, vestit ca un simplu călător, s-a dus într-o mică localitate şi s-a plimbat toată ziua prin oraş. Când era pe cale să se înopteze, a intrat în casa unui ţăran şi i-a spus :
–Om bun ! Sunt un simplu călător, m-a prins noaptea pe drum şi n-am unde să mă adăpostesc. N-aş putea rămâne la Dumneata ?
Omul s-a gândit un moment şi i-a răspuns :
–Cu siguranţă! Poţi petrece noaptea în casa mea!
Mai mult ! Ţăranul l-a invitat la masă şi l-a tratat ca pe un oaspete de seamă.
A doua zi, de dimineaţă, când călătorul era pe plecate, a ales să-i spună tot adevărul :Continue reading →
Prima parte a acestui text a fost publicată în revista «Siamo di nuovo insieme » nr. 87 – 88, datată aprilie – iunie 2019, editată de Asociaţia Italienilor din România.
FILE DE JURNAL (AMALFITANE)
Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban. In rarele seri când nu juca, cam pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, și îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, adică Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! »
Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.
In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »
Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.
