Boulogne, 1 decembrie 2015
« Les Passages » este un centru comercial aflat în inima orașului Boulogne-Billancourt, unde locuiesc de aproape 50 ani. Aici poți găsi, în afara câtorva restaurante sau patiserii, tot felul de magazine, ce vând de toate, haine, încălțăminte, cărți, filme, electrodomestice, alături de vreo șase săli de cinema… Așa se face că merg acolo, cu sau fără vreo treabă precisă, cam în fiecare săptămână.
Insă ieri am descoperit, chiar în mijlocul curții interioare, un nou stand, foarte original. Inconjurate de o decorație « à l’ancienne », care amintește momentele de glorie ale sportului cu balonul oval de la începutul secolului XX, câteva tarabe expun cămăși, tricouri, accesorii textile ce pot servi tot atât de bine pe un teren de sport, ca și în viața de toate zilele. Marca « Sports d’époque », prezentă în Franța și în Marea Britanie, fabrică, după metodele tradiționale, această îmbrăcăminte pe gustul sportivilor nostalgici.
Decorația standului nu putea, astfel, decât să-mi facă plăcere !
Acolo am descoperit că la Jocurile Olimpice din Franța, în 1924, la disciplina « Rugby » au participat trei echipe naționale: cea a Franței, a Statelor Unite și… a României.
România a pierdut cele două partide, iar Statele Unite, cu o echipă foarte atletică, au câștigat în finală cu 17 la 3. Continue reading