Jules Cazaban: seară de evocare/portret

Amintirile importante nu trebuie să rămână numai în memoria noastră ! 

Este important ca ele să fie prezentate tinerei generaţii, cei care nu au avut ocazia de a cunoaşte multe dintre personalităţile pe care noi, cei de vârsta a treia, am avut marea şansă de a le întâlni şi admira într-un trecut nu foarte îndepărtat. Iar pentru cei care-şi mai amintesc de prezenţa lor, este o nespusă plăcere de a-i regăsi, chiar şi numai datorită magiei tehnicii înregistrărilor de sunet sau imagini.

Este unul din scopurile pe care şi-l propune asociaţia « MEMORIE şi SPERANŢA », creată acum un an la Bucureşti. Ea a organizat deja,  în ultimile nouă luni, patru întâlniri ce au readus în actualitate istoria culturală a familiei Cazaban – Barberis – Coroamă, exponenţi culturali de seamă ai vieţii artistice româneşti din secolele XX şi XXI.

Au fost evocate, rând pe rând, Sorana Coroamă, remarcabilă personalitate a teatrului românesc, şi Mansi Barberis, compozitoare, precum şi, într-o formă poetico-muzicală, originile europene ale acestei familii cu rădăcini franco-italo-române.  Continue reading