Amintiri cu Nea Mitică Tramvai… (II)

La Bastide Vieille, 12/11/2021

Au trecut câţiva ani !

Iată că, în 1967, după 16 ani de aşteptare şi nenumărate peripeţii, am primit, întreaga familie, paşaportul mult aşteptat care ne permitea să părăsim România.

Se punea problema : « Ce vom face cu vioara ? »

Tatăl meu a încercat s-o vândă. Însă, cu preţul propus de cumpărători am fi putut obţine cel mult… o pereche de pantofi !

« Nu pot să-mi bat joc de vioara la care ţin atât de mult ! », a spus tatăl meu.

Iar eu am propus s-o lăsăm vărului meu, Costin Cazaban.

Chiar aşa am făcut! Şi am adăugat vioara mea, cu « sicriul copilului mort » şi o stivă de note şi partituri musicale copiate sau transpuse de tatăl meu.

În anul următor, câţiva dintre colegii mei de la Ecole des Mines au plecat în vacanţă, cu două maşini, în România. La cererea mea, s-au întâlnit cu Costin Cazaban, au recuperat întreaga încărcătură şi au adus-o la Paris ! Uf ! Continue reading

Amintiri cu Nea Mitică Tramvai…(I)

La Bastide Vieille, 12/11/2021

Între 1926 şi 1930, tatăl meu, Ionel, şi fratele lui geamăn, Aurel, au locuit în Franţa, în oraşul Saint Etienne.

În această perioadă, ei au pregătit examenul de intrare, pe care l-au reuşit cu brio, şi, mai apoi, au fost elevi la renumita « Ecole des Mines de Saint-Etienne ».

Tatăl meu a avut ocazia de a descrie această perioadă « binecuvântată de Dumnezeu » în memoriile sale, scrise după mai bine de 70 ani, pe când ajunsese la vârsta memorabilă de peste 90 ani.

Însă azi, îmi vine în minte o « aventură » a cărei final el nu l-a cunoscut. Pentru că ea a continuat… până în zilele noastre, la 10 ani după ce Ionel ne-a părăsit, la vârsta de 102 ani ! 

Mă grăbesc s-o povestesc azi, pentru că nu sunt sigur că voi ajunge la vârsta la care tatăl meu îşi scria memoriile ! 

*   *   *

Într-o zi, mergând pe stradă la Saint Etienne, cei doi fraţi vorbeau româneşte, ca de obicei.

Deodată, se apropie de ei un individ, cam tuciuriu, care purta un covor pe umăr.  Continue reading