Cronică pseudo-cinematografică – “Service après vente” la Lazarescu: un OVNI* in peisajul cinematografic francez
De mult, de foarte de mult, cand trăiam în România comunistă a anilor ’60, am auzit o istorie care se petrecuse, pare-se, pe vremea lui Ginghis Han.
Acoperit de glorie şi ajuns la adânci bătrâneţi, cuceritorul mongol dorea să lase posterităţii imaginea lui încă din timpul vieţii. Pentru aceasta a chemat un pictor şi i-a poruncit să-i facă portretul. Pictorul s-a pus pe lucru şi l-a reprezentat pe Gingis Han aşa cum l-a văzut: un bătrân cocoşat, chior, care de-abia se mai ţinea pe cal. Când a vazut tabloul, Ginghis Han furios şi nemulţumit de imaginea pe care o va lăsa după dispariţie, a ordonat să i se taie capul pictorului. Era primul eşec al „realismului”.
Al doilea pictor convocat, care învăţase ceva din experienţa colegului său, l-a reprezentat pe Gingis Han ca pe un tânăr blond şi cuceritor, călare pe un armăsar învăpăiat, acoperit de blănuri scumpe şi bijuterii. Numai că Ginghis Han, care era un sălbatic coborât din deşerturile asiatice, nu s-a recunoscut deloc în acest portret şi a ordonat să i se taie capul şi celui de-al doilea pictor. Era, probabil, destinul crud al curentului „idealist”.
Cu câțiva ani în urmă, tatăl meu, care trecuse de vârsta respectabilă de 90 ani, a alunecat în apartamentul lui şi şi-a fracturat omoplatul. Obişnuit să nu se plângă, sau poate speriat de perspectiva de a fi dus la spital, mi-a spus mai întâi că nu are dureri şi că o simplă frecţie locală cu alcool va rezolva totul.