O stradă ca oricare alta… (II)

București, 30 septembrie 2024

Despre vila de la colțul străzii Donici cu str. Icoanei, construită de arhitectul Giulio Magni pentru ing. Elie Radu, am scris, în ultimii 20 ani, în română, franceză și italiană, cu referințe la București, Roma, Curtea de Argeș, Clermont-l’Hérault etc… de nenumărate ori.

Arhitectură „Novecento” cu influențe românești | ADRIAN ROZEI

Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !* | ADRIAN ROZEI

Génoise ă trois rangées et feuilles de choux farcies | ADRIAN ROZEI

3 ans, 6 mois et 20 jours… (I) | ADRIAN ROZEI

Ritorno a Roma (II) | ADRIAN ROZEI

« Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei. »

Acest « caz » disperat este una dintre cele mai mari dureri (arhitectonice) care mă năvălesc, la fiecare trecere prin București !

Cum e posibil ca un astfel de monument de arhitectură, încă într-o stare excelentă, după ce a fost salvat, reabilitat, readus în circuitul comercial, vizitabil și vizitat de oricine este interesat de această perioadă briliantissimă a arhitecturii românești și europeene… să recadă în ruină ?

Și mai grav, este că nu e vorba doar de un caz izolat ! Numai în « mahalaua mea », pe strada Viitorului, care pleacă la un imobil distanță de « Casa Elie Radu », cunosc două bijuterii de arhitectură, pe care le-am frecventat cu asiduitate, ba chiar le-am și menționat în scris, comparându-le cu edificii asemănătoare din Europa, re-căzute în abandon ! Continue reading

O stradă ca oricare alta… (I)

București, 30 septembrie 2024

 

Pe data de 30 septembrie 2024, când am intrat în camera hotelului meu, am deschis, ca deobicei, geamul, ca să las să intre aerul proaspăt al după-amiezii.

Privind afară, am recunoscut o clădire pe care n-o văzusem niciodată sub acest unghi. Cu toate că am locuit, timp de 20 ani, pe această stradă !

Atunci, într-o rară sclipire de inteligență, m-am întrebat « de câtă vreme n-am mai dormit pe această stradă ? »

Un calcul rapid mi-a indicat « 20839 de nopți ». Calcul confirmat, mai apoi, de Inteligența Artificială, sub varianta ei « Copilot ». Cu alte cuvinte 57 ani și 20 zile ! Luând în considerație chiar și anii bisextili !

O viață de om ! Intre 10 septembrie 1967 și 30 septembrie 2024 ! Comparându-le cu cele 7555 zile, între 1 ianuarie 1947 și 10 septembrie 1967, timp în care am locuit pe strada Alexandru Donici din București, această cifră reprezintă aproximativ de 3 ori durata zilelor petrecute în orașul meu natal.

Desigur că, în acești 57 ani, am revenit de nenumărate ori la București. Însă, niciodată n-am locuit pe « strada mea ». Chiar dacă, ani de zile, am locuit în « mahalaua mea », la numai câțiva pași, la hotelul « Reginetta », tot pe str. Vasile Lascăr, la nr. 98.

Însă, în septembrie 2024, adresa « oficială » a hotelului « Sarroglia » este « str. Vasile Lascăr nr. 59, Sector 2, 010665 ». Doar că eu am precizat la rezervare că doresc o cameră cu vederea spre… str. Donici. Se înțelege cu ușurință… de ce !

Momentul indicat nu era prima dată când m-am gândit să pun pe hârtie amintirile mele cu « str. Donici ». Acum mai bine de 20 ani, această idee mi-a venit… într-un restaurant din Veneția ! De ce oare ? Simplu !

Aveam în fața ochilor o carte intitulată « Les balades de Corto Maltese ». În acest volum, celebrul personaj creat de Hugo Pratt, se plimbă prin « orașul amintirilor sale » : Veneția. Mi-am spus atunci că aș putea descrie și eu strada copilăriei mele. Continue reading