Elisa din Bs. As.
In 1994, am reînceput să merg în Argentina, după 5 ani de absenţă.
Fusesem numit responsabil cu exportul pentru… jumătate din lume, într-o întreprindere din grupul ELF, pe atunci cea mai mare societate industrială din Franţa.
Marea mea şansă era că, făcând parte dintr-o mică structură, care comercializa mai ales un alt produs decât al meu, aveam o totală libertate de acţiune. In plus, colegii mei habar n-aveau ce-i aia « America Latină », deci eu le puteam spune orice fel de snoave despre zonele mele de activitate.
Tot ce-i interesa, era să-mi fac bugetul ! Cum, când, unde mă duceam… era treaba mea !
Pot spune că am profitat… « cu vârf şi îndesat » de această libertate.
Argentina nu făcea parte din ţările mele importante, în ceeace priveşte vânzările de nitrat de amoniu. Asta nu m-a împiedicat să merg acolo, de două ori pe an, între 1994 şi 2007. Adică vreo 30 vizite ! La care se adaugă vreo 20, în anii precedenţi, începând cu 1975.
Buenos Aires, vechi şi nou!
Din fericire, alte ţări –Chile, Peru…- compensau vânzările slăbuţe în Argentina.
La un moment dat, timp de trei ani, principalul meu client peruvian era al doilea cont, în cifră de afaceri, al societăţii, deşi vânzările globale ale departamentului meu nu reprezentau decât 15% din bugetul întreprinderii. Continue reading
M F : “Piu”, pentru cà înainte de a se naşte, fratelui, care avea doi ani, i s’a spus: “Mama are un pui în burtă”. Şi el, care nu putea să pronunţe asta, a zis: “Un piu în burtă”, şi aşa i-a rămas numele!