Incontri con Donna Franca (I)

La Bastide Vieille, 25/06/2021

 

« On appelle saga un récit en prose (…)
rapportant la vie et les faits et gestes
d’un personnage, digne de mémoire
pour diverses raisons, depuis sa naissance
jusqu’à sa mort, en n’omettant ni
ses  ancêtres ni ses descendants s’ils
ont quelque importance. »

Régis Boyer « L’Islande médiévale » 

 

Décidemment, cette année, les « romans-saga » ont le vent en poupe !

Pas moins de quatre œuvres littéraires de ce genre sont apparues ces dernières semaines dans les vitrines des librairies.  A chaque fois, ces romans-fleuves totalisent des milliers de pages et plusieurs volumes.

Un seul, parmi ces romans, n’affiche qu’un seul volume et à peine 500 pages. Pour l’instant ! Car un deuxième volume, non encore traduit en français, vient de sortir en Italie.

De quoi s’agit-il ?

Le volume, qui s’intitule « Les lions de Sicile », est signé par Stefania Auci et porte en haut de la couverture la mention « La Saga des Florio ». Et la bande publicitaire ajoutée au volume précise: « Le livre phénomène en Italie ».

Probablement que cette couverture n’aurait pas attiré mon attention, dans la vitrine de la « librairie-phare » de Béziers, si elle ne présentait pas un visage qui m’est familier. Et qui me poursuit depuis six ans. Une vraie saga !

Il s’agit de Donna Franca Florio, telle qu’elle apparaît dans un fameux portrait peint par Giovanni Boldini, au début du XX-ème siècle.  Continue reading

Honi soit qui mal y pense!*

File de jurnal

La începutul anilor ’90, Thomas Carter, fostul ambasador al Canadei în Olanda, Austria, Egipt etc., își ducea viața liniștită de pensionar la Haga.

Cu o ținută impunătoare, un surâs amabil în colțul gurii, cu ochi sclipitori de inteligență, el își petrecea timpul între întâlnirile cu foștii colegi din diplomație și reuniunile bisericii protestante, unde avea o funcție caritativă în comitetul de administrație. Un adevărat « gentleman » à l’anglaise.

Soția lui, Alice Carter Clejan, vara mea, era și ea un personaj respectat în « lumea bună » olandeză. După ce organizase ani de zile seratele « Crucii Roșii » neerlandeze, luase inițiativa creării unui vas ce transporta convalescenții pe canalele din Olanda, lucrase chiar și ca manechin pentru a strânge fondurile necesare în vederea ameliorării situației bolnavilor din țară, ceea ce i-a adus o decorație națională, în ultimii ani își dedicase activitatea animațiilor dezvoltate în jurul ambasadei canadiene.

Cu distincția lor naturală și legăturile țesute cu răbdare în lumea diplomației, se poate spune că acest cuplu reprezenta un model al « bon tonului », ba chiar și arbitrii eleganței din capitala diplomatică a Olandei.

Torino Alice Tom 001_resize Continue reading