Incontri con Alberto Sordi: ieri, oggi, domani

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista “Siamo di nuovo insieme” nel numero 105 – 106, di setembre 2021, a cura dell’ “Asociaţia italienilor din România” di Bucarest. 

La rivista “Antiquariato”, datata “Agosto 2020”, pubblicava un breve testo riguardante una mostra che sarebbe stata inaugurata a “Villa Sordi”, a Roma. 

“Conosco” Alberto Sordi dalla fine degli anni ’50. 

“Alberto Sordi, nato il 15 giugno 1920 a Roma e deceduto il 24 febbraio 2003 nella stessa città, è un attore, regista e sceneggiatore italiano. Accanto a Marcello Mastroianni, Ugo Tognazzi, Nino Manfredi e Vittorio Gassman, è stato uno dei pilastri della «commedia italiana» ed è, allo stesso tempo, l’archetipo del romano nella cinematografia italiana.” 

Il primo film in cui appare Alberto Sordi sugli schermi della Capitale, s’intitolava “Venezia, la luna e tu”. Tra i 158 film in cui Alberto Sordi ha recitato, nei suoi 60 anni di carriera, non si può dire che “Venezia, la luna e tu” sia un capolavoro… sebbene, il regista del film fosse Dino Risi, un grande maestro della cinematografia italiana del XX secolo. 

L’argomento era piuttosto sdolcinato: un gondoliere di Venezia esita tra la sua fidanzata ufficiale e due turiste americane, prima di decidere con chi si sposerà. C’è da dire che nel cast del film, presentato nell’ottobre del 1958, apparivano diverse stelle del cinema italiano dell’epoca, tra cui una di prima grandezza: Nino Manfredi, che io, a circa 10 anni, non conoscevo nemmeno!  Continue reading

Tropa, tropa, tropa, trop’… (I)

La Bastide Vieille, 4/04/2021

 

                                                         …când la trap, când la galop !

Acum câteva săptămâni, când am văzut pe un raft, în prăvălia unui « giorsar » din Béziers, un căluţ de piatră, m-am întrebat : « Să-l iau sau să nu-l iau ? »

Un « giorsar », după cum spunea tatăl meu, este un vânzător de « gioarse » ! Cu alte cuvinte, vechituri de tot felul. 

« Giorsarul » meu are o astfel de prăvălie. Pe câteva sute de metri pătraţi, el propune, tot atât de bine, mobile vechi, haine « second hand », bucătării de ocazie, tablouri pictate sau scanate, discuri CD, sticle de vin din regiune etc., etc.

Trec, în mod regulat, pe la prăvălia lui. Mai ales, pentru a verifica apariţia unor discuri CD de ocazie de toate felurile : clasic, folk, pop, regionale etc. 

Avantajul acestor discuri este că, preţul de vânzare la aceste « ocazii » fiind ridicol de scăzut -1 sau 1,5 Euro !- îmi pot permite  să cumpăr orice fel de muzică, despre care am auzit vorbindu-se, dar n-am ascultat-o niciodată !

De mulţi ani, consider că nu merită să arunc pe geam 20 sau 25 Euro pentru un disc pe care-l voi asculta, de cele mai multe ori… o singură dată. Ba chiar nici măcar în întregime ! De cele mai multe ori, constat că muzica pentru care am auzit la TV sau despre care am citit în ziare cronici ditirambice… nu face doi bani (pentru mine !).  Continue reading

Le petit cordonnier qui voulait aller danser…

Feuilles de journal
Paris, 20/05/2018

 

Chanson de Francis Lemarque

Ça fait bien 30 ans que je connais « Repetto »!

À l’époque, je connaissais même la directrice. Mais, le sujet « Chaussons pour la danse » ne m’intéressait pas beaucoup.

Ce n’est qu’il y a quelques 4 ou 5 ans, quand mon ami Inti a commencé à faire de la danse classique, que je suis allé, pour la première fois dans la boutique « Repetto » de l’Avenue de l’Opéra.

Mais, auparavant, j’avais entendu les histoires d’une autre amie, Linda Bastide, en rapport avec cet endroit. Et, avec son accord, je vais vous les raconter.

Au début des années ’60, Linda était très copine avec Audrey Hepburn.

Et, comment chacun sait, Audrey était passionnée par la danse classique, dont, au tout début, elle espérait en faire son métier.

Rien d’étonnant donc qu’elle veuille s’acheter des chaussons pour la danse. Elle a demandé donc à Linda de l’accompagner chez « Repetto » dans ce but.
Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (II)

…şi a făcut un pui !

 

Secondo tempo !

 

Atena, 3/12/2017

Mărturisesc că, în mai bine de 40 ani de vizite repetate la Atena, nu am locuit niciodată în cartierul « Omonia » !

L-am considerat dintotdeauna prea modern, prea impersonal, prea « geometric ». Alegeam, de-a lungul anilor, un hotel lângă “Syntagma”, alături de “Plaka”, o zonă mai tradiţională, mai tipică şi, în ultimii ani, mai boemă. 

Insă, de această dată, am decis să fac o nouă experienţă, cu atât mai mult cu cât preţul camerei, la hotelul « Vienna », era foarte atractiv ! 

Aflat pe o arteră majoră a oraşului, care duce de la « Omonia » la Pireu, îmi imaginam că voi da peste un cartier grecesc al anilor ’30 – ’50. 

Aşa şi este… pe artera principală ! Pentru că, după ce dai colţul, te trezeşti undeva… între Etiopia, Pakistan şi Maroc! Până şi vânzătorul de la chioşcul de ziare nu vorbeşte decât… pakistaneza sau o engleză foarte aproximativă. Normal ! N-a sosit în Grecia decât de două luni ! 

De altfel, toate prăvăliile care vând sau repară telefoane (poţi întâlni până la cinci pe aceeaşi stradă !) sunt ţinute numai de pakistanezi. Şi mi s-a spus, în mod confidenţial, că toţi ar veni din aceeaşi familie ! De unde, « unitatea » preţurilor cerute !  Continue reading

Povestea tabloului care a traversat cinci ţări… (I)

…şi a făcut un pui !

Scenariu pentru un program « reality show » sau “road movie” de televiziune  

Roma, 13/10/2017 

In octombrie 2016, eram la Roma şi, mai mult ca să treacă timpul, am intrat în magazinul unui anticar, de pe « Via dela Scrofa ».

Acolo am văzut un tablou care mi-a plăcut. Ah ! Nu era cine ştie ce ! O vedere dintr-un port în sudul peninsulei, cu câteva bărci cu pânze şi nişte personaje în faţa unor case mediteraneene. Tabloul, care poartă o semnătură ininteligibilă, este pictat pe lemn de placaj şi are dimensiunile de 50cm X 30cm. 

 

N-am rezistat tentaţiei şi l-am cumpărat pe nimica toată. Il vedeam deja pe peretele casei noastre din Languedoc. Numai că, mai întâi, trebuia să-i găsesc un cadru potrivit. Nicio problemă ! La Roma mişună atelierele de « corniciai », cu o varietate de rame fără egal în lume. 

Am intrat în prăvălia celui din colţul străzii, chiar alături de hotelul meu.

Am ales un cadru care se potrivea cu tabloul meu şi l-am întrebat pe patron care e preţul :

Continue reading