Le retour de « Genji » (II)

Boulogne, le 24/12/2023

 

Je dois avouer que, ayant entendu parler (par écrit et en conférence) de cette œuvre, je rêvais de juger par moi-même de son impact. Même si l’on peut feuilleter des livres ou visionner des films documentaires, on ne peut pas se faire une opinion personnelle sans l’avoir vue personnellement.

Comme disait l’un de mes collègues de l’Ecole des Mines, en paraphrasant les vers de Joseph Marie Soulary, dit Joséphin Soulary, (né le 23 février 1815 à Lyon et mort le 28 mars 1891 dans la même ville). : « Toute chose que la main n’atteint pas n’est qu’un rêve ! »

Ou ce que Jacques Higelin affirme dans une de ses chansons : « Tout bonheur que la main n’atteint pas n’est qu’un leurre ! ».

Et, voilà que j’apprends que le Musée Guimet annonce :

« A la cour du Prince Genji » – 1000 ans d’imaginaire japonais
Exposition du 22 novembre 2023 au 25 mars 2024 

Et, en marge : Hommage à Maître Itaro Yamaguchi

A la première occasion, j’ai couru voir l’exposition avec les images dont je rêvais depuis si longtemps ! Continue reading

Rafinament arhitectural în blocul Wilson, București (II)

La Bastide Vieille, 25/03/2023

 

Acest text a fost publicat în revista « 3R » nr. 61 – 66, ianuarie – iunie 2023, editată de Asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Iată că, furat de valurile amintirilor cu Jules, m-am îndepărtat de « Blocul Wilson ».

Istoria acestui imobil este reprezentativă pentru avatarurile oraşului în ultimii 90 ani !

Iată ce putem afla de pe Net :

► 1933: se inaugurează clădirea, pe colțul bulevardului Brătianu (azi Bălcescu) cu strada Wilson (azi Dem. I. Dobrescu). Blocul Wilson (arhitect State Baloșin), finanțat de Compania Creditul Agricol, făcea parte din avangarda art deco a orașului, printre primele edificii înalte de pe axa Universitate-Romană. Mai ales colțul era spectaculos, amintea de arhitectura americană a epocii. La ultimul etaj se spune că exista o sală de sport în interbelic. Continue reading

Rafinament arhitectural în blocul Wilson, București (I)

La Bastide Vieille, 25/03/2023

 

Acest text a fost publicat în revista « 3R » nr. 61 – 66, ianuarie – iunie 2023, editată de Asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Sunt doi sau trei ani de când primesc săptămânal ofertele imobiliare ale societăţii Sotheby’s Realty International Romania.

Aceste anunţuri îmi permit, poate nu atât de mult, să mă ţin la curent cu piaţa imobiliară din România, dar şi să descopăr evoluţia edificiilor istorice puse în vânzare.

Ofertele primite sunt clasate în diferite categorii:

Mărturisec că ceea ce mă interesează, printre temele propuse, sunt mai ales secţiile « Artă & Arhitectură » şi « Istorie ». Iar, uneori, şi secţia « Știri ».

Scopul principal al căutărilor mele este de a găsi case, edificii, conace, vile… pe care le-am cunoscut în copilărie sau în ultimii 30 ani, şi să constat « ce au devenit ». Desigur că sunt, în special, interesat de casele din « mahalaua mea » sau a amicilor mei din copilărie. Continue reading

« 3R » la Montmartre

Corespondență din Paris

Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 49-56, datat ianuarie-iunie 2022, editată de asociația « Memorie și speranță » din București (România).

Cei care au consultat site-ul meu www.adrian-rozei.net, sper că au remarcat un text intitulat « Ma première nuit à Paris… toujours ! ».

In articol, vorbeam despre sosirea mea la Paris, în 1967, și despre primul  contact cu Franța, în cartierul Montmartre.

Revista « Planet Paris Montmartre » mi-a făcut onoarea de a publica acest text în numărul 4 al trimestrialului parizian. Continue reading

Je ne verrai pas de sitôt « La Cantatrice chauve » ! (I)

Ce texte a été publié dans la revue « 3 R », « Rădăcini / Racines / Radici », no. 25 – 30, datée janvier – juin 2020, éditée par l’Association « Memorie şi Speranţă » de Bucarest (Roumanie).

 

Feuilles de journal

Boulogne, le 11/05/2020 

 

Le 11 mai 2020 aurait du être un grand jour pour la littérature et le théâtre français ! Et pour la littérature roumaine, aussi ! 

Ce-jour là on aurait dû fêter les 70 ans depuis la première représentation de la « Cantatrice chauve » d’Eugène Ionesco.

En effet, c’est le 11 mai 1950 qu’au Théâtre des Noctambules, aujourd’hui disparu, que Nicolas Bataille a crée la pièce qui bat tous les records de longévité français et, même, mondiaux.

C’est vrai que la « perfide Albion » affirme que le record mondial est détenu par « La Souricière –The Mouse Trap »  d’Agatha Christie ! 

« C’est la pièce qui totalise le plus grand nombre de représentations consécutives au monde depuis sa création dans le West End de Londres en 1952, où elle n’a jamais quitté l’affiche… », dit Wikipedia.

Continue reading

« Amalfi »… înainte de Război !

Acest text a fost publicat în revista « 3R » no. 25 – 30, datat ianuarie –iunie 2020, editat de asociaţia “Memorie  şi speranţă”  din Bucureşti.

 

Boulogne, 20/05/2020

In anul 2014, scriam într-un text intitulat « Ai alfi? Amalfi! » : 

Era pe la începutul anilor ’60, în casa renumitului actor Jules Cazaban.

In rarele seri când nu juca,  pe la apusul soarelui, Jules se îndrepta spre o vitrină din salon din care scotea niște pahare burtoase de ceramică neagră cu dungi galbene, după care se întorcea către cei prezenți, și mai întotdeauna erau în casă câteva persoane, de cele mai multe ori artiști sau oameni din lumea teatrului, pe care el îi întreba : « Ai alfi ? » Noi, Costin, fiul lui, și cu mine, bine dresați, răspundeam în cor : « Amalfi ! » 

Atunci începea prepararea unei băuturi, compusă dintr-un amestec de țuică și vermut alb, în proporții pe care numai el le știa. Așa că dulceața vermutului ușura tăria în alcool a țuicii și dădea o băutură lesne de consumat, dar cu o aparență înșelătoare, care-ți sucea repede mințile. Și toți cei prezenți o apreciau și repetau : « Ai alfi ? Amalfi ! », de câte ori doreau să mai fie serviți.

In anii următori, după ce Jules ne-a părăsit, Costin a reluat procedeul și formula, rămasă un « sésame » : « Ai alfi ? Amalfi ! »

Mărturisesc că nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă « Amalfi » era chiar numele unei băuturi italiene sau numai o invenție a lui Jules, ori un pretext pentru un joc de cuvinte, după cum el avea obiceiul să facă deseori.

AI ALFI ? AMALFI !…CON « IL GRANDE MIMMO »  

 

 *   *   *

 

New York, 10/12/2019 

Probabil că provenienţa denumirii acestei băuturi ar fi rămas pentru mine o întrebare neelucidată, dacă n-aş fi descoperit, la New York, acum câteva zile, o carte.

Este vorba despre: “The Balkan Trilogy”, scrisă de Olivia Manning. 

Continue reading

Evocare Puiu Cazaban

Bucureşti, 05/06/2019

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 16 – 21 septembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună seara ! 

Dacă îmi permit să vă spun azi câteva cuvinte despre Puiu, este şi pentru că sunt unul dintre cei, încă în viaţă, care l-au cunoscut, în timp, cel mai îndelung. 

Mai întâi, ţin să precizez un detaliu ce mi se pare foarte important !

Am auzit aici vorbindu-se despre « Jean Cazaban ». Nu ştiu şi nu vreau să ştiu, cine este acest « Jian » ! Trebuie să vă spun că, în anii ’50, când l-am cunoscut pe Puiu, vărul său, Costin Cazaban, fredona un cântec, care spunea : 

« Jianette era spălătoreasă

Şi Jian, frizerul, o iubea !

Jianette muri tibirculoasă

Şi Jian azi plânge după ea! 

Se poate spune orice despre Puiu, numai că avea profilul lui “Jian frizerul din Gramont”, nu! Pentru că, rareori, mi-a fost dat să întâlnesc o persoană mai fină şi mai distinsă decât Puiu. 

Deci, îmi veţi permite să-l numesc « Puiu », « Jean François », chiar şi « Ion », numai « Jian », nu ! 

Pe Puiu, l-am cunoscut în anii ’50, când eram copil, în casa familiei Jules Cazaban, unchiul său.

Puiu, care avea vreo 10 ani mai mult decât noi, Costin şi cu mine, trecea în mod regulat, cam de 2 sau 3 ori pe săptămână, pe la blocul Wilson, unde locuiau Jules şi familia lui. Venea, mi se pare, ca să discute cu Jules despre subiecte legate de lumea teatrului românesc sau internaţional din acea vreme. Continue reading

Pentru Cazabani…şi asimilaţi!

Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 16 – 21 septembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

De vreo 20 ani, am luat un obicei, când mă aflu în România : cumpăr în fiecare dimineaţă ziarele zilei şi le citesc în timpul micului dejun pe care-l iau în părculeţul din faţa hotelului meu !

Aud deja un comentariu puţin cam uimit : « Cum ai vremea să citeşti toate ziarele în timpul micului dejun ? »

E simplu ! Mai întâi, ziarele care merită a fi citite la Bucureşti sunt… din ce în ce mai puţine. Mai apoi, un ziar obişnuit, acolo, poate fi citit în numai… 10 minute ! De fapt, chiar şi la Paris, timp de vreo 20 ani, citeam zilnic două ziare (« Le Figaro », dimineaţa, şi « Le Monde », seara !) fiecare în numai 18 minute. De ce tocmai 18 ? Tot atât de simplu : era durata transportului în tramvai, de la casa mea la birou şi viceversa !

E drept că, dacă găseam un articol foarte interesant… rupeam foaia şi îl citeam, liniştit, seara, acasă.  Continue reading