Bucureşti, 05/06/2019
Acest text a fost publicat în revista « 3R », nr. 16 – 21 septembrie 2019, editată de Asociaţia « Memorie şi speranţă » din Bucureşti.
Bună seara !
Dacă îmi permit să vă spun azi câteva cuvinte despre Puiu, este şi pentru că sunt unul dintre cei, încă în viaţă, care l-au cunoscut, în timp, cel mai îndelung.
Mai întâi, ţin să precizez un detaliu ce mi se pare foarte important !
Am auzit aici vorbindu-se despre « Jean Cazaban ». Nu ştiu şi nu vreau să ştiu, cine este acest « Jian » ! Trebuie să vă spun că, în anii ’50, când l-am cunoscut pe Puiu, vărul său, Costin Cazaban, fredona un cântec, care spunea :
« Jianette era spălătoreasă
Şi Jian, frizerul, o iubea !
Jianette muri tibirculoasă
Şi Jian azi plânge după ea!”
Se poate spune orice despre Puiu, numai că avea profilul lui “Jian frizerul din Gramont”, nu! Pentru că, rareori, mi-a fost dat să întâlnesc o persoană mai fină şi mai distinsă decât Puiu.
Deci, îmi veţi permite să-l numesc « Puiu », « Jean François », chiar şi « Ion », numai « Jian », nu !
Pe Puiu, l-am cunoscut în anii ’50, când eram copil, în casa familiei Jules Cazaban, unchiul său.
Puiu, care avea vreo 10 ani mai mult decât noi, Costin şi cu mine, trecea în mod regulat, cam de 2 sau 3 ori pe săptămână, pe la blocul Wilson, unde locuiau Jules şi familia lui. Venea, mi se pare, ca să discute cu Jules despre subiecte legate de lumea teatrului românesc sau internaţional din acea vreme. Continue reading →
Iată că, furat de valurile amintirilor cu Jules, m-am îndepărtat de « Blocul Wilson ». 
