La Bastide Vieille, 12/11/2021
Au trecut câţiva ani !
Iată că, în 1967, după 16 ani de aşteptare şi nenumărate peripeţii, am primit, întreaga familie, paşaportul mult aşteptat care ne permitea să părăsim România.
Se punea problema : « Ce vom face cu vioara ? »
Tatăl meu a încercat s-o vândă. Însă, cu preţul propus de cumpărători am fi putut obţine cel mult… o pereche de pantofi !
« Nu pot să-mi bat joc de vioara la care ţin atât de mult ! », a spus tatăl meu.
Iar eu am propus s-o lăsăm vărului meu, Costin Cazaban.
Chiar aşa am făcut! Şi am adăugat vioara mea, cu « sicriul copilului mort » şi o stivă de note şi partituri musicale copiate sau transpuse de tatăl meu.
În anul următor, câţiva dintre colegii mei de la Ecole des Mines au plecat în vacanţă, cu două maşini, în România. La cererea mea, s-au întâlnit cu Costin Cazaban, au recuperat întreaga încărcătură şi au adus-o la Paris ! Uf ! Continue reading