Cacciocavallo sau Caşcaval ? O dilemă existențială ! (II)

La Bastide Vieille, 14/02/2023

După ce am descoperit, acum câţiva ani, existenţa provinciei Molise din Italia, m-am întrebat « care sunt specificităţile ei şi ce o diferenţiază de regiunile vecine ».

Desigur că am fost curios să descopăr şi « specialităţile gastronomice » ale acestei mini-regiuni.

Astfel, am aflat că :

« Această mică regiune a făcut parte din Abruzzo până în anii 1960. Prin urmare, există multe asemănări între bucătăria din Abruzzo și bucătăria molisană. Gastronomia Molise are, de asemenea, multe puncte în comun cu bucătăria din Puglia, o regiune situată puțin mai la sud. »

Printre specialităţile locale, am remarcat brânzeturile variate. E normal! Molise este o regiune rurală, singurul oraș care se apropie de 50.000 de locuitori fiind capitala, Campobasso (49 073 de locuitori la 30 aprilie 2019).

Este o regiune accidentată, 55% munți (Apenini) și 45% dealuri. Deci, favorabilă creşterii oilor sau vacilor.

« La fel ca Abruzzo și alte regiuni din sud, Molise produce o Scamorza excelentă, o brânză de vaci cu paste filate care poate fi afumată. Alte brânzeturi notabile din acest mic teritoriu sunt Caciocavallo di Agnone, Caprino di Montefalcone del Sannio, Pecorino di Capracotta sau Stracciata, o brânză proaspătă de vaci cu pastă filată, care arată ca o împletitură de 4-5 cm lățime produsă în ținuturile din provincia Isernia. »

Caciocavallo di Agnone ! Iată un subiect interesant !

« Caciocavallo di Agnone », poreclit „brânză arheologică” pentru vechimea originii sale, este produs de-a lungul întregului an în toată regiunea Molise, deși cel mai bun este cel din Agnone și Molise superior.

Caciocavallo di Agnone este obținut cu lapte de vacă din turme mixte, hrănit în pășuni extinse și cu hrană naturală. Continue reading

In vino veritas

Noe, beat, pe fatada Palatului Dogilor din Venetia, priveste ingaduitor pe autorul articoluluiDoamna Ionescu, o bătrânică venită la Bucureşti din judeţul Vrancea pe la mijlocul anilor ’50, era una din figurile reprezentative ale cartierului în care locuiam acum patruzeci de ani. Mergând din casă în casă, colportând ultimele veşti şi profitând de ocazie pentru a scorni altele noi, era totdeauna invitată să ia loc în sufragerie şi, după cum toate cunoştinţele ei ştiau că-i face plăcere, i se oferea câte un păhărel de vin.

Numai că, într’o zi, urcând scările care duceau la apartamentul unui vecin, a alunecat, s-a rostogolit pe trepte, şi-a rupt câteva coaste şi, după câteva zile de suferinţă la pat, a trecut într’o lume mai dreaptă. Familia a organizat funerariile după cum se cuvenea şi noi toţi, vecinii din cartier, ne-am adunat ca s’o conducem pe ultimul drum.

Mare mi-a fost uimirea când, ajunşi cu tot alaiul în colţul străzii, fiul Dnei. Ionescu a cerut birjarului, care mâna caii dricului, să se oprească în faţa restaurantului unde bătrânica îşi avea tabieturile. A intrat în grabă şi a reieşit cu o sticlă de Cotnari în mână. Pe urmă, cu lacrimi în ochi, după ce a stropit cu vin sicriul, a golit sticla pe asfalt, spunând: “Să fie de sufletul mortului!”, în timp ce toţi cei prezenţi se închinau.

Continue reading