Ritorno a Roma (II)

Questo testo è stato pubblicato sulla rivista «Siamo di nuovo insieme» n. 117-118 del genaio – marzo 2023, edito a Bucarest dall’Associazione degli Italiani in Romania.

Probabilmente avrei continuato il percorso proposto da Paolo Bernacca e Maurizio Moretti se non mi fossi ricordato che in quest’angolo meno frequentato dai turisti si trova uno dei miei edifici romani preferiti.

Questa villa, che mostra proprio all’ingresso una placca di travertino con l’iscrizione “Residenza Marignoli” mi ricorda… la mia infanzia a Bucarest! Com’è possibile? Semplice! A Bucarest ho abitato per 20 anni su strada Alexandru Donici. Proprio all’angolo in cui questa strada incontra strada Icoanei, si trova la villa “Elie Radu”, costruita e decorata in stile “Liberty” proprio dall’architetto italiano Giulio Magni. Continue reading

Intoarcerea la Roma (II)

Acest text a fost publicat în revista « Siamo di nuovo insieme », no. 117 – 118, datat ianuarie – martie 2023, editată de Asociaţia Italienilor din România (Ro. As. It.) din Bucureşti.

 

Roma, 07/06/2022

Urmare…

Proabil că aş fi continuat traseul propus de Paolo Bernaca şi Maurizio Moretti dacă nu mi-aş fi amintit că în acest colţ mai puţin frecventat de turişti se găseşte unul dintre edificiile mele favorite din Roma. Această vilă, care afişeză, chiar la intrare, o placă de travertin cu inscripţia « Residenza Marignoli » îmi aminteşte… copilăria mea la Bucureşti !

Cum aşa ? Simplu ! La Bucureşti, am locuit timp de 20 ani, pe strada Alexandru Donici. Chiar în colţul acestei străzi cu str. Icoanei, se află vila « Elie Radu », construită şi decorată în stil « Liberty » de către arhitectul italian Giulio Magni.

În 1899, Giulio Magni construieşte gările din Comăneşti, lângă Bacău, şi din Brustureasa, purtând numele lui Elie Radu, binecunoscutul Inspector al Lucrărilor Publice, „care a conceput şi realizat lucrările de alimentare cu apă a oraşului Bucureşti şi numeroase construcţii de seamă de căi ferate şi poduri şi sosele”, după cum indică placa de marmoră instalată pe zidul vilei sale din strada Donici.   

Cunosc « Residenza Marignoli » de mai bine de 20 ani !

Pe atunci, ea era un hotel numit « Villa Marignoli ». 

« Villa Marignoli este o clădire Art Nouveau din Roma, situată la colțul dintre Via Po și Corso d’Italia, în cartierul Pinciano.

Astăzi plasată sub protecția « Soprintendenza » pentru Monumentele Romei și Lazio, clădirea este considerată, împreună cu Vila Pacelli, una dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau ale lui Giulio Magni, arhitectul care a construit-o în 1907.

Inițial reședința nobiliară a familiei aristocratice Marignoli, Vila găzduiește acum o reședință și un hotel turistic.

Caracterizată de un stil inspirat de clădirile medievale nordice, Vila a fost proiectată de arhitectul Giulio Magni, una dintre cele mai interesante figuri artistice de la începutul anilor 1900.

Magni a fost autorul unor mari lucrări de arhitectură ale vremii: Ministerul Marinei (1911), casele populare din Testaccio (1903 – 1914), Palatul Păcii de la Haga și alte vile: Vila Almajà (1910) și Villa Pacelli pe Via Aurelia. »

Astfel este prezentat arhitectul italian, care a locuit un deceniu, şi a creat aproape 30 edificii în România secolului XIX.

Am avut ocazia, de câteva ori, de a vizita interiorul clădirii, pe când era doar « hotel », şi am cunoscut-o pe directoarea sa, care şi-a prezentat teza de doctorat cu subiectul « Giulio Magni ». Insă, spre marea mea uimire, cunoştinţele sale privind activitatea lui Giulio Magni în România erau… practic nule ! 

Numai că eu, doar câteva zile înainte de vizita la Roma, cu ocazia unui sejur la Bucureşti, remarcasem un « detaliu » legat de prezenţa lui Giulio Magni în România.

In « Muzeul Naţional de istorie a României », acolo unde se află copia Columnei lui Traian, poate fi văzut un panou purtând titlul « De ce există o copie a Columnei lui Traian la Bucureşti ? » 

Cel de-al doilea alineat al panoului spune :

« Un proiect realizat de arhitectul italian Iulius Magni (1896) propunea crearea unei pieţi publice în apropierea parcului Cişmigiu. Această piaţă ar fi fost amenajată cu monumente precum statuia lui Mihai Viteazul şi cea a regelui Carol I, alături de copia Columnei lui Traian. » 

Poate că astăzi, după aproape un secol şi jumătate de la prezenţa lui Giulio Magni în România, o piaţă din Bucureşti ar merita să poarte numele său. 

Şi de ce nu… şi la Roma ?

 

Adrian Irvin ROZEI

La Bastide Vieille, ianuarie 2023

3 ans, 6 mois et 20 jours… (I)

La Bastide Vieille, 10/10/2019 

 

…ou 1270 jours ! 

C’est le temps qu’il a fallu pour que mon projet « AZULEJOS » soit achevé!

C’est long ! C’est très long!

Mais, je pense que ça valait la peine de passer tout ce temps en voyageant dans 6 pays, en dépensant des efforts d’ingéniosité et de patience et, accessoirement, quelques milliers d’Euro pour voir s’accomplir un rêve de 60 ans ! Parce que ce projet n’est que l’aboutissement d’une passion qui vient… de mon enfance. 

Mais, commençons… par le début!

 *   *   *

Quand j’avais 10 ou 12 ans, à Bucarest, je passais tous les jours, en allant vers mon école, devant une belle maison qui se trouvait, et se trouve encore, au coin de ma rue. La vue de cette maison me fascinait ! Elle présentait l’aspect d’une villa de style « néo-roumain », correspondant au goût architectural du pays au tournant du XIXème au XXème siècle. Sa façade était rehaussée de décorations en céramique polychrome, qui reprenaient des motifs traditionnels roumains. 

Au coin de ma rue, à Bucarest

Ce type de décoration n’est pas rare à Bucarest. Un certain nombre de bâtiments construits à la même époque en sont revêtus du même genre d’ornements. En particulier, un grand architecte roumain, Ion Mincu, avait utilisé la céramique coloré pour rehausser les façades de ses projets. Continue reading

Génoise à trois rangées et feuilles de choux farcies

Feuilles de journal

Curtea de Argeş, le 19/10/2017

 

Nous avons à La Bastide Vieille, près de Capestang, sous le toit, une génoise à trois rangées.

Il ne s’agit pas, comme certains pourraient l’imaginer, d’un biscuit à pâte battue du type de ceux fabriqués en Italie et importé en France au XVIIIe siècle!

La « génoise » est l’appellation d’un motif décoratif, largement utilisé dans le Languedoc pour séparer le toit des murs de la maison. La génoise a (surtout) une fonction pratique : créer un décrochement, qui évite à l’eau de pluie de ruisseler sur la façade de la maison et, ainsi, abîmer les murs.

 Traditionnellement, les maisons de notre région n’ont pas de gouttières pour canaliser l’eau de pluie vers un tuyau collecteur qui les conduiraient dans le sol. Mais, les constructeurs ou les restaurateurs modernes trouvent plus simple et que ça rapporte davantage d’installer des gouttières. Donc, pour convaincre plus facilement leurs clients, ils ont inventé des gouttières en zinc et en céramique (verte) ! 

Quand nous avons refait nos toitures, je me suis opposé, avec bec et ongles, à l’installation de ces gouttières, à mon sens anachroniques. Mais, j’ai insisté pour que l’on installe sur le toit des tuiles canal pour respecter la tradition du lieu. Même si elles sont de production actuelle et non pas « roulées sur les cuisses des jeunes filles » (comme les cigares de la Havane !) au XIXème  siècle, qui les rendraient hors de prix. Continue reading

Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !*

File de jurnal

Barcelona, 3/10/2016

 

De câte ori revin la București, nu pot rezista tentației de a da o raită prin « mahalaua mea ». Adică prin cartierul unde am trăit primii 20 ani de viață : mahalaua « Popa Chițu ». Și, de cele mai multe ori, nu regret această plimbare ! 

Desigur că regret starea « Farmaciei Hotăranu », închisă și abandonată de vreo doi ani, sau soarta crudă a casei « Elie Radu », construită de arhitectul italian Giulio Magni.

Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei.

Casa “Elie Radu” în 2014

Insă, puțin mai departe, dincolo de linia de tramvai de pe « Vasile Lascăr », care taie cartierul în două entități diferite de mai bine de o sută de ani, am descoperit un restaurant, numit « Luna », așa cum îmi place mie și pe care le « vânez » în toate colțurile lumii. 

Intr-o casă, un adevărat « hôtel particulier » sau « palacette » (cum spun argentinienii !), care a aparținut, se pare unui general din armata României antebelice, s-a deschis un restaurant intim, cu (câteva) săli de mese izolate în jurul unui hol central, care-ți permit să iei masa între o superbă sobă de teracotă policromă și o mobilă din lemn de culoare închisă, așa cum le-au conceput proprietarul și constructorul acestui edificiu. Continue reading