C-aşa-i lumea trecătoare… (I)

Bucureşti, 29/05/2022

File de jurnal

C-aşa-i lumea trecătoare
Unul naşte ş’altu’ moare,
Unul naşte, altul moare
Lume, soro lume…

Ăl de naşte necăjeşte,
Ăl de moare putrezeşte
Lume, soro lume…

                                                                       …dixit Maria Tănase

Sotheby realty România propune la vânzare, pe 2/07/2022, o vilă pentru suma “abordabilă” de 1 050 000 Euro! Preţ redus de la 1 200 000 Euro.

Iată o afacere interesantă !

https://www.sothebysrealty.ro/property/casa-bancherului-ilie-mecu

Casa propusă este prezentată în felul următor pe site-ul vânzătorului: 

« Vila de pe strada Viitorului ne introduce în capătul străzii dinspre centrul Bucureștiului care leagă bulevardele Dacia și Ștefan cel Mare. Aproape de mici cartiere istorice ca Grădina Icoanei, Piața Gemeni sau zona Toamnei-Popa Petre, capătul dintre bulevardul Dacia și strada Alexandru Donici emană istorii de altă dată. 

Case și vile ale micii protipendade bucureștene erau ridicate în această zonă începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, însă în perioada interbelică zona cunoștea cel mai însemnat avânt arhitectural. De altfel, înfățișarea de astăzi a străzii era conturată în deceniile 1920-1940, perioadă de prosperitate economică și demografică. 

Ilie Mecu, economist și specialist bancar, cu o carieră de peste 4 decenii în cadrul Băncii Naționale a României, a fost unul dintre cei care au reușit să își ridice un cămin în zona sus menționată. Cu un venit considerabil – în 1927 devenea inspector general în centrala B.N.R., câștigând circa 25-30.000 lei – Mecu își construia o vilă cochetă: retrasă de la stradă, cu o grădină în față, cu 12 camere dispuse la parter și etaj, dar și cu un pod spațios.» 

Acest cartier (mahala, cum îl numesc eu, spre disperarea unor foşti vecini şi amici!) îmi este (foarte) bine cunoscut : în primii 20 ani de viaţă, timp în care am trăit la Bucureşti, am locuit pe str. Alexandru Donici, menţionată în paragraful precitat. 

Mai mult ! Continue reading

Muncat bine, dormit bine, diminațe sculat mort !*

File de jurnal

Barcelona, 3/10/2016

 

De câte ori revin la București, nu pot rezista tentației de a da o raită prin « mahalaua mea ». Adică prin cartierul unde am trăit primii 20 ani de viață : mahalaua « Popa Chițu ». Și, de cele mai multe ori, nu regret această plimbare ! 

Desigur că regret starea « Farmaciei Hotăranu », închisă și abandonată de vreo doi ani, sau soarta crudă a casei « Elie Radu », construită de arhitectul italian Giulio Magni.

Situată la capătul străzii « Alexandru Donici », unde mi-am petrecut copilăria, după ce a cunoscut acum câțiva ani o renaștere (parțială) uimitoare, prilejuită de inaugurarea unui bar în jumătate din clădire, ea a recăzut în categoria « case care plâng », de când orișice activitate a încetat între zidurile ei.

Casa “Elie Radu” în 2014

Insă, puțin mai departe, dincolo de linia de tramvai de pe « Vasile Lascăr », care taie cartierul în două entități diferite de mai bine de o sută de ani, am descoperit un restaurant, numit « Luna », așa cum îmi place mie și pe care le « vânez » în toate colțurile lumii. 

Intr-o casă, un adevărat « hôtel particulier » sau « palacette » (cum spun argentinienii !), care a aparținut, se pare unui general din armata României antebelice, s-a deschis un restaurant intim, cu (câteva) săli de mese izolate în jurul unui hol central, care-ți permit să iei masa între o superbă sobă de teracotă policromă și o mobilă din lemn de culoare închisă, așa cum le-au conceput proprietarul și constructorul acestui edificiu. Continue reading