File de jurnal (din America)

Restaurantul „Los Conquistadores”(4*) – Reflexii gastronomice

Dl. Anton Ionescu(zis „Baston”) era profesorul nostru de educaţie fizică la liceul Spiru Haret din Bucureşti, pe la începutul anilor ’60. În afară de ţinuta sa rigidă, oarecum neobişnuită pentru un profesor chemat prin însăşi funcţia lui să fie îmbrăcat tot timpul într’un trening mai degrabă decât într’un costum-cravată, „tovarăşul Baston”, cum îl numeam noi, luându-l peste picior, profesa şi nişte teorii curioase, mai ales pentru acea epocă în care, folosind un eufemism, „materialul domina spiritualul”! E drept că se şoptea, în cercurile bine informate, că de fapt Baston fusese avocat înainte de război şi că, în disperare de cauză, determinat de sistemul absurd instaurat în ţară, alesese cariera sportivă, mai degrabă decât să moară de foame sau să sfârşească în gulag.

Astfel, de câte ori Baston întâlnea pe culoarele liceului sau prin sălile de clasă câte un adolescent care mânca vre’un sandwich sau mesteca o bomboană, şi Dumnezeu ştie că la vârsta asta îţi e foame mai tot timpul, se repezea la el şi, cu un ton autoritar, îi interzicea să continue a se hrăni. Mai apoi îi explica de ce: „Buna cuviinţă ne interzice de a ne satisface necesităţile vitale în public”.

E drept că nimănui, cu condiţia să nu fie un vicios înveterat, nu i-ar trece prin minte să defecheze sau să facă dragoste în public! Atunci, după teoria lui Baston, cum e admisibil să mănânci în mijlocul unei adunări? Operaţia de satisfacere a necesităţii de a te hrăni trebuie rezervată cabinetelor obscure şi mesele festive în comun sunt contrare bunei cuviinţe. Cu alte cuvinte, sunt moravuri ce caracterizează pe „sălbatici” sau „necivilizaţi”, un fel de tradiţii care amintesc obiceiurile triburilor unde se mănâncă viscerele războinicilor căzuţi pe câmpul de luptă, pentru a le recupera virtuţile (Baston dixit!)

Continue reading